În timp ce invazia rusă durează de mai bine de o lună și jumătate, Bertrand Badie analizează pentru Le Figaro cum acest conflict face parte din globalizare într-un mod fără precedent.
Bertrand Badie este profesor universitar de științe politice și relații internaționale la Sciences Po Paris și autorul cărții Globalized Powers: Rethinking International Security
- LE FIGARO. Vorbești despre conflictul din Ucraina ca despre un război „globalizat”. De ce un astfel de adjectiv?
Bertrand Badie. În zorii celui de-al treilea mileniu, ne confruntăm cu primul conflict interstatal major, cel puțin în Europa, și de un tip complet nou. Este un „război globalizat” din cauza contextului care este nou, a strategiilor care sunt noi și a consecințelor care sunt incerte. În ceea ce privește contextul, toate țările globului, oricât de îndepărtate ar fi, sunt de fapt implicate și resimt direct sau indirect efectele acestui război. Fără să fie părți interesate, țările din Sud riscă, de exemplu, să sufere de o criză economică, sau chiar de foamete. Și toți vor trebui să plătească pentru un conflict din care nu fac parte.
La nivel strategic, logica interdependenţei duce la recurgerea la instrumente care nu mai sunt exclusiv sau chiar preponderent militare, ci de natură economică, socială şi chiar culturală. Globalizarea conferă amenințării excluderii un efect disuasiv care se dorește a fi foarte puternic. În același timp, în această nouă conflictualitate, globalizarea întărește semnificativ rolul societăților, oricare ar fi ele. Țara atacată răspunde cu resurse proprii, decurgând din capacitățile sale sociale, chiar mai mult decât cu arme. Spre deosebire de conflictele anterioare, societățile se găsesc pe deplin mobilizate: acesta este un fenomen pe care l-am văzut ieșind odată cu războaiele de decolonizare și războaiele actuale din Sud.
- De ce menționezi consecințe incerte?
Aceste noi logici de confruntare sunt sistemice și îi afectează și pe cei care dau sancțiuni și decid asupra excluderilor. De asemenea, acţionează puternic asupra terţilor neutri ale căror reacţii sunt greu de anticipat.
Excluderea unei țări din lume într-o perioadă de globalizare este ceva cu totul nou. Este ruptă de tot ce are nevoie pentru a supraviețui, în domeniile economiei, dar și al sportului, culturii, IT, schimburilor internaționale, sociale și turistice.
- Aluziile la cel de-al Doilea Război Mondial au fost numeroase încă de la începutul conflictului. Ce diferență faci între un război mondial și un război globalizat?
Diferența cu războiul mondial este, pe de o parte, extinderea foarte puternică a logicilor conflictuale care depășește alegerile de aliniere și alianță, precum și utilizarea masivă a altor arme decât cele militare (economice, culturale... ) care vor face diferența. Dar, pe de altă parte, armele își pierd virtutea de decizie. S-a încheiat vremea „bătăliei decisive”, cea prin care inamicul este înfrânt și obligat să se predea: în Ucraina, ca și în alte părți, nu mai asistăm la acele victorii militare care au făcut cronicile de altădată! Nu mai există bătălia de la Verdun: negocierile, indiferent de forma lor, joacă acum un rol preponderent.
Rezultatul conflictului depinde îndeaproape de apărarea societăților și de mobilizarea acestora. Esenţial este şi rolul opiniei publice şi chiar al opiniei internaţionale. Armata nu mai îndeplinește acest rol cheie clausewitzian de a atinge un obiectiv politic.
- Unii compară și ofensiva armatei ruse cu Războiul Rece și cu opoziția celor două blocuri. Ce crezi?
Trebuie să nu mai comparăm cu Războiul Rece: nu este nici același conflict, nici aceeași epocă, nici aceiași actori. Războiul Rece se referă la o altă sesiune istorică, cu o confruntare a două sisteme distincte, două ideologii opuse și două lumi total independente.
Astăzi, nu este atât de clar: nu există două blocuri, două sisteme de valori concurente, două alianțe opuse. Riscul comparării cu evenimentele din trecut este de a refuza citirea elementelor prezentului, care sunt esențiale pentru înțelegerea crizei de astăzi și rezolvarea acesteia.
- În acest război global, ce rol joacă propaganda și rețelele sociale, care sunt foarte active de ambele părți?
Ei sunt evident în centrul războiului din două motive. Pe de o parte, rețelele sociale fac parte din lumea globalizată, sunt rapide și permit partajarea imediată a multor mesaje și imagini, militare sau de altă natură. Pe de altă parte, rețelele sociale permit societăților să se mobilizeze. Rolul propagandei este vechi, dar nu a avut niciodată o asemenea relevanță!
- Vorbești despre absența unei alianțe și alinierea țărilor, dar cum rămâne cu alianța dintre Rusia și China?
Toate conflictele anterioare au fost conduse de legături de alianță și adversitate. Dar China nu a fost construită după sistemul Westfalian: în istoria sa internațională, nu a cunoscut niciodată o alianță în sensul propriu al termenului. Ea a avut relații marginale cu vecinii ei, dar nu a format o alianța. Ceea ce este nou în acest conflict este tocmai marginalizarea practicilor de acest tip, precum și cea a aliniamentelor dogmatice: asistăm, dimpotrivă, la o puternică revenire la pragmatism și fluiditate, de parcă conivența unei zile ar înlocui alianță de durată. Vedem asta cu China, dar și cu Turcia, unde predomină un schimb de servicii reciproce, bazat doar pe oportunitate și angajamentul de fluiditate. A sosit momentul să regândim politicile externe, alianțele înghețate de altădată. Ceea ce desigur pune problema NATO, funcția și viitorul ei.
- Într-un război globalizat, la ce ne putem aștepta?
Nu putem spune astăzi cum se va termina acest război. În primul rând, este necesar să se evalueze bunurile celor doi beligeranți și modul în care acestea sunt percepute de fiecare parte: active sociale, economice, politice, militare, diplomatice... care sunt pârghii majore și care pun în perspectivă aspectul militar mai tradițional.
Consecințele acestui război sunt, așadar, incerte, mai ales că este pentru prima dată când asistăm la desfășurarea acestui tip de strategie. Nimeni nu poate prezice astăzi dacă arma economică, sau mai larg cea a globalizării, se va dovedi suficient de descurajatoare. Mai ales că această armă îi penalizează și pe cei care o folosesc. Sancțiunile cântăresc și asupra „sancționatorului”, chiar dacă îl afectează mai întâi pe cel sancționat.
În sfârșit, rămâne punctul de încheiere a războiului. Fie că este în Algeria, Vietnam sau în altă parte, drumul politic a ajuns întotdeauna să câștige. Când analizăm conflictualitatea post-1945, nu au existat niciodată victorii militare decisive, care să fi permis încetarea luptei: întotdeauna politica a câștigat. Aceste războaie au fost începuturile unei lumi noi care depășește cu mult granițele și obiceiurile vechilor!
