Corpul apare ca un domeniu al secretului, iar sexualitatea face parte din acest secret. Soţiile descoperă „celălalt sex” odată cu căsătoria: pentru unele, această nouă descoperire face parte din ordinea firească a lucrurilor, pentru altele ea se arată ca o taină pe care cu greu o pot descifra. Cum soţii nu au nici timp, nici răbdare pentru a aştepta, nemulţumirile apar destul de repede.
Unele refuză îndeplinirea atribuţiilor conjugale în semn de protest pentru alegerea efectuată de părinţi, altele pentru că nu le cunosc. Şi unele, şi altele sunt tratate de „femei cu firi sălbatice”, sintagmă asimilată mai degrabă cu nebunia. Totodată, educate de mame şi urmând sfaturile preotului, soţiile nu acceptă decât poziţia clasică – bărbatul deasupra femeii culcată pe spate – atunci când este vorba de îndeplinirea obligaţiilor conjugale.
Este, de altfel, poziţia recomandată şi de părinţii Bisericii? Orice „inovaţie” venită din partea soţului este privită cu suspiciune, orice cerere trezeşte nemulţumire şi refuz. Să luăm câteva exemple. Zamfira, din satul Călineşti, judeţul Muscel, îşi reclamă soţul „că ar fi silit-o să facă împreunare şi peste fire”.
Anastasia face mare vâlvă în mahalaua Sf. Ecaterina după o noapte când soţul îi cere „să facem împreunare amândoi pe dinapoi”, iar refuzul este însoţit de o bătaie zdravănă. Reclamat la Mitropolie, soţul se vede obligat să promită că nu va mai face astfel de cereri, întrucât se consideră că nu fac parte din „orânduiala cea obişnuită”.
Ancuţa din mahalaua Popa Mihalcea îşi reclamă soţul, după un an de căsătorie, că îi cere „să facă împreunare păste orânduiala caznicilor”, şi acest refuz duce la „cazne şi bătăi”. Avem de-a face aici cu două tipuri de comportamente anormale privind viaţa sexuală a cuplului: unul se referă la nerespectarea „calendarului” vieţii intime prescris de Biserică, iar celălalt la „devierile” masculine.
Prin ce se defineşte această „orânduială a casnicilor” invocată de femei în jalbele lor? Să fie oare un calendar impus de Biserică pentru a limita numărul naşterilor, aşadar, o metodă contraceptivă? Sau este, mai degrabă, vorba de respectarea calendarului religios strâns legat de sărbătorile religioase şi de interdicţiile impuse de acestea?
Sexualitatea conjugală respectă un anumit calendar prescris de Îndreptarea legii. Acesta recomandă abstinenţa soţilor în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cu ocazia tuturor sărbătorilor religioase, în postul mare al Crăciunului, în postul mare al Paştelui, fiindcă postul nu este numai alimentar, ci şi trupesc.
Apoi duminica este ziua Domnului, iar Biserica o consideră o zi sfântă care nu trebuie pângărită prin păcatul cărnii. Împărtăşania presupune de asemenea o pregătire spirituală, iar abstinenţa face parte din această pregătire. Astfel, cu trei zile înainte de împărtăşanie şi cu două zile după, se cere păstrarea unei continenţe sexuale totale.
Enoriaşul care nu respectă acest tip de post nu are dreptul să se împărtăşească, să ia anafură, să sărute sfintele icoane. În plus, se interzice actul sexual în perioada de menstruaţie, perioadă asociată cu impuritatea. Astfel, în conformitate cu glava 331, timp de şapte zile pe lună, femeia nu poate primi niciuna din tainele bisericeşti, nu are voie să intre în biserică, „nici să se împreună cu bărbatulu-şi până ce se va curăţi”.
Nerespectarea acestor îndrumări atrage pedeapsa canonică, dar cum cunoaşterea perioadei de menstruaţie depinde de fiecare femeie în parte, sancţionarea nu se face decât atunci când soţia se plânge de abuzul soţului în perioada nepermisă. Nu trebuie uitată nici perioada de lăuzie când din nou femeile au dreptul să-şi refuze soţii. La acestă orânduială fac femeile aluzie în petiţiile lor. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
