În toamna anului 1799, târgul Urlaţiului este zguduit de scandalul dintre vistierul Neagu Drăgulinescu şi ginerele său, Dumitrache Georgică. În urmă cu cinci ani, vistierul îşi măritase fata după Dumitrache, deşi ştia că acesta are o amantă în casă.
Atunci Geanache, mijlocitor la facerea nunţii, se angajase prin zapis şi se pusese chezeş că fratele său îşi va părăsi ţiitoarea din moment ce îşi va lua nevastă cu cununie şi după lege. Atât a insistat Geanache pentru încheierea acestei alianţe, că până la urmă tatăl s-a lăsat convins şi şi-a dat fiica după Dumitrache, dându-i şi o zestre frumoasă.
Cinci ani a aşteptat vistierul şi, înainte de a cere ajutorul puterii, s-a tot certat cu ginerele cerându-i să se ţină de promisiune şi să-şi alunge amanta, dar fără nici un fel de succes. Procesul are loc între ginere şi socru, fiica nu este pomenită decât rareori şi rămâne în plan secundar, deşi lupta se poartă în numele ei.
Conflictul, în schimb, se derulează între vistierul Neagu Drăgulinescu şi amanta ginerelui, Tudora. Întreaga familie a Tudorei se află în slujba lui Dumitrache, ea slujnică în casă, copiii cei mari fac de toate prin curte, iar răposatul soţ, Ion Purcăreanu Vlăsceanu, fusese paznic la porci până la moartea survenită în urmă cu câtva timp.
Ajunsă tocmai de prin Vlaşca în judeţul Săcuiani, familia s-a aciuit pe lângă casa lui Dumitrache. După ce a prins cheag n-a vrut să mai plece, apoi s-a înfiripat şi idila dintre Tudora şi stăpân şi-a început să le meargă din ce în ce mai bine, deci motiv să se reîntoarcă în locul de baştină nu mai exista.
În jalbele adresate puterii, vistierul îşi exprimă întreaga sa nemulţumire faţă de comportamentul ginerelui său, miza întregului proces constituind-o economia familiei şi abia apoi onoarea fiicei, înşelată în văzul tuturor. Tatăl accentuează cu putere originea socială a amantei provenită din rândurile celor săraci şi fără distincţie socială.
Vistierul manipulează prestigiul oferit de rangul social într-un alt sens. El şi ginerele său deţin o anumită poziţie în comunitate datorită averii şi stării sociale, „neam de boier” spune despre sine. Tudora este o intrusă, şi mai mult decât atât, de neam prost, soţul ei nereuşind să depăşească condiţia de porcar.
Relaţia dintre Georgică şi Tudora este una de notorietate publică, începută cu mult timp în urmă, de pe vremea când era holtei şi nu era legat cu nici un jurământ de fidelitate; a continuat şi pe parcursul căsătoriei, devenind vizibilă după moartea încornoratului soţ. Acum Georgică nu este numai amant, ci şi protector al văduvei de care începe să se îngrijească, asigurându-i o oarecare bunăstare materială.
Din acest punct încep neînţelegerile conjugale şi mai ales conflictele familiale. Atâta timp cât relaţia celor doi n-a avut şi o componentă economică importantă, ea n-a stârnit furtuna nemulţumirilor. Momentul în care moşia de zestre ajunge să se numească „via Tudorei” marchează paroxismul intolerabilului. Vistierul pune în balanţă difenţele sociale existente nu atât pentru a marca dezonoarea unei asemenea legături, ar fi protestat şi în cazul în care amanta avea aceeaşi poziţie socială, dar nu şi-ar fi permis să intervină personal.
Socrul este interesat să puncteze evoluţia amantei. Săraca porcăreasă urcă treptele ierarhiei sociale (bineînţeles la nivel local şi pe o arie destul de restrânsă a evoluţiei sociale) datorită averii şi, în momentul conflictului, are „cheag”, adică vite, moşii, vii, iar numele ei se impregnează asupra proprietăţilor, astfel încât în mentalitatea colectivităţii numele vechiului proprietar se şterge. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
