Domeniul de activitate al unei soţii este reprezentat de casă. Viaţa domestică îi solicită cea mai mare parte a timpului şi devine complicată la apariţia copiilor. Ea trăieşte şi se consacră familiei sale. Are deplină libertate în alegerea slugilor, în instruirea, supravegherea şi concedierea lor atunci când nu-şi îndeplinesc atribuţiile sau atunci când devin o ameninţare pentru fidelitatea conjugală a soţului.
Sanda din mahalaua Sfântul Ioan sesizează imediat pericolul pe care îl reprezintă tânăra slujnică, prezentă în casă de şapte ani, dar pe care Stavri a pus ochii odată ce a crescut şi formele corpului s-au rotunjit. În ultimul timp acesta o ciupeşte, o atinge şi, pentru a-i obţine favorurile sexuale, îi promite c-o va face stăpâna casei.
Boieroaica are în sarcina şi sub controlul său munca robilor ţigani. Din rândul lor îşi alege cameristele, doicile, bucătarii, vizitiii, croitoresele, etc. Uneori aceşti sclavi devin foarte apropiaţi şi complici la diferitele aventuri ale stăpânelor. Catinca Cernătescu se poartă foarte familiar cu ţiganul primit de zestre şi care o urmează în casa soţului.
Ea justifică această familiaritate prin faptul că au crescut împreună. Dar soţul se arată foarte jugnit că un ţigan îşi permite s-o alinte „Catincuţa neichi”, că o mângâie pe obraz, că se aşează în pat lângă ea şi explică această apropiere mai degrabă prin „râzgâiciunile” din copilărie şi marea libertate acordată de părinţi.
Poziţia socială o obligă pe femeia nobilă să nu iasă niciodată singură în spaţiul public. Ea este însoţită de una sau mai multe slujnice, când merge în vizită, dar şi când se implică într-o aventură. Maria, soţia logofătului Ioniţă din Greci, pleacă să-l întâlnească pe iubitul ei, căpitanul Ioniţă Racotă, într-o casă deocheată, la marginea capitalei, în compania slujnicei sale; în timp ce Zoiţa Dudescu are alături, tot timpul, unul sau doi ţigani, plus un slujbaş de la curtea boierească, atunci când încearcă să ajungă la Constantinopol pentru a-şi pârî fratele cu care se află în conflict.
Primul an de căsătorie aduce şi primul copil. În absenţa unor mijloace contraceptive, o femeie rămâne însărcinată până când, pe cale naturală nu va mai fi posibil acest lucru. Banul Mihai Cantacuzino povesteşte că în 16 ani de căsnicie a avut 16 copii, cu alte cuvinte între 1747 şi 1763, până la moarte, survenită probabil tot în urma unei sarcini, soţia sa a născut în fiecare an câte un copil. Ciudată situaţie, dacă ţinem cont de faptul că Biserica impunea o serie de interdicţii cu privire la perioada în care putea avea loc actul sexual, interdicţii pe care boierul nu le-a respectat.
Costandin şi Neacşa au avut în 40 de ani de căsătorie nu mai puţin de 20 de copii. Şi într-un caz şi în celălalt, mortalitatea infantilă a fost foarte ridicată, ambele cupluri au rămas cu numai patru copii fiecare. De fapt, aşa cum se observă din jalbele de divorţ, cuplurile din mediile populare au foarte puţini copii, doi-trei, maxim patru, este vorba, bine-înţeles, de cei care se află în viaţă în momentul divorţului.
Chiar şi în această situaţie, mama se vede copleşită, an de an, cu o altă fiinţă de care trebuie să se îngrijească şi pe care trebuie să o hrănească, atât timp cât are viaţă. Ţăranca îşi creşte singură copiii, împărţindu-se între micile treburi cotidiene şi griija lor, doar boieroaica îşi permite ajutorul unei slujnice şi a doicilor, destul de numeroase în acest mediu şi recrutate din rândul roabelor ţigănci.Fragment din romanul "În şalvari şi cu işlic", de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ( Erartă. Dintr-o regretabilă eroare nu s-a menţionat sursa de unde au fost preluate textele. Îmi cer scuze autoarei, editurii şi tuturor celor care au participat la apariţia acestei lucrări. Vom edita in continuare fragmente (dacă ni se permite), menţionând autorul, editura şi posibilitatea de a intra în posesia cărţii.)
