La 9 decembrie 1801, mitropolitul Dositei are în faţa sa jalba lui Rusin Caragic, fost logofăt al treilea în judeţul Vâlcea, care cere dreptate în procesul cu Ilinca Bucşăneasca. Fără să-l anunţe, cucoana a rupt logodna făcută cu ani în urmă între copiii lor şi acum se pregăteşte de nuntă, dar cu o alta. Tatăl se plânge acum că mai deunăzi s-a pomenit cu foaia de zestre „trimisă înapoi şi cu adăugire peste putinţa sa”, şi asta la 14 luni de la facerea logodnei.
Procesul furnizează informaţii şi detalii importante asupra derulării logodnei cu invocarea tuturor ritualurilor prevăzute de lege şi cutumă. Dar mai presus de toate, documentul se prezintă ca o adevărată dezbatere privind validitatea logodnei. Tatăl fetei prezintă toate argumentele legale şi cutumiare care dau autenticitate evenimentului, în timp ce mama băiatului încearcă să le conteste pentru a scădea calitatea acestora şi a obţine fie anularea, fie recunoaşterea din partea puterii religioase că anumite etape nu au fost îndeplinite. Deci logodna nu are valoarea necesară şi nu poate fi vorba de intervenţia Bisericii din moment ce nu a fost legală încă de la început.
Ştiindu-l pe Rusin că are fată de măritat, Iamandi Râmniceanu mijloceşte pe lângă acesta să accepte ca ginere pe cumnatul său, fiul doamnei Ilinca Bucşăneasca. Tinerii provin din rândul boierilor, familiile se află în acelaşi judeţ, se cunosc, au informaţii despre prestigiul, averea şi onoarea fiecăruia. Tatăl acceptă propunerea făcută de peţitor şi după prima învoială se înţeleg asupra dotei. Iamandi ia foaia de zestre, ca semn al acordului încheiat, şi o transmite soacrei sale.
Logodna este în acest caz o afacere a părinţilor, glasul tinerilor nu apare, părerea lor nu este cerută. Dacă în primul document nici unul dintre copii nu este numit cu propriul nume, ci în raport cu părinţii, ca fiul dumneaei sau copila dumnealui, în cel de-al doilea document aflăm că băiatul se numeşte Dumitrache, dar numele fetei rămâne în continuare nepronunţat. Această situaţie demonstrează că fata se află cu totul sub tutela tatălui, că alegerea nu-i aparţine şi că ea nu face decât să confirme şi să accepte ceea ce alţii au hotărât pentru ea.
Situaţia pare aceeaşi şi în cazul băiatului, mai ales la acest nivel social unde căsătoria nu este lăsată la voia întâmplării. Documentul confirmă şi întăreşte ideea că atât logodna, cât şi căsătoria sunt afaceri dirijate întru totul de părinţi. Băiatul ar fi putut să se prezinte singur, aşa cum o fac alţii în cazurile de rupere a logodnei, dar n-o face. Iniţiativa îi aparţine întru totul mamei, atât la facerea primei logodne, la desfacerea acesteia, cât şi la facerea celei de-a doua logodne.
Se ridică câteva semne de întrebare cu privire la capacităţile mentale, vârsta şi puterea de decizie a băiatului. Sau să fie mai degrabă vorba de o mamă foarte autoritară care nu lasă să-i scape nimic din mână? Cum documentul nu spune nimic despre defectele fizice sau mentale ale lui Dumitrache, cea de-a doua supoziţie pare mai aproape de adevăr.
Dumitrache, însoţit de cumnatul şi peţitorul lui, s-a prezentat la casa lui Rusin Caragic unde are loc „înfăţişarea şi vederea tinerilor”. După o primă vedere se pare că cei doi s-au plăcut, cel puţin aşa spune documentul, întrucât primirea şi învoiala s-au făcut „cu plăcere despre amândouă părţile”. Dar acestă formulare foarte ambiguă lasă loc la diverse interpretări. Care părţi? Cele două familii care se preocupă de realizarea acestei alianţe sau cei doi tineri? Sau tinerii confirmă alegerea părinţilor? Din această dilemă nu putem ieşi! (va urma)( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
