Trimiterea unui inel este întotdeauna văzută şi percepută de cei din jur ca pecetluirea unui angajament de căsătorie. Atunci când Zamfir braşoveanul refuză s-o ia în căsătorie pe Maria, afirmând că nu are nici o îndatorire faţă de ea, fata îi reaminteşte că au făcut logodnă „cu schimbare de inele şi bohcealâc de ginere”. Sau atunci când Constandin trimite iubitei sale „inelul său de matostat din deget”, aceasta se crede deja logodită.
Chiar dacă în faţa soborului tânărul susţine că a făcut o glumă, nimeni nu-l crede pentru că gestul are o importantă simbolistică maritală şi este perceput ca un angajament de căsătorie. În aceeaşi situaţie se află şi Ene care dă Pătranei drept gaj pentru promisiunile de căsătorie făcute inelul său din deget. Toţi trei aveau să sfârşească prin a se căsători cu fetele întrucât motive reale nu existau pentru a desface o asemenea legătură.
Promisiunile sunt de asemenea considerate ca gaj al unei căsătorii ce urma a se face. După cum dovedesc cazurile de seducţie, toate cele 210 fete şi femei seduse au primit promisiuni de căsătorie înainte de a avea o relaţie sexuală cu acuzaţii. Aceste promisiuni apar cu precădere în mediile populare ale societăţii. Promisiuni se schimbă şi la învoiala de logodnă, dar ele trebuie făcute în prezenţa martorilor pentru a avea legitimitate.
Atunci când reclamă promisiunile de căsătorie din partea unui bărbat, fetele sunt întrebate dacă au martori care să le susţină afirmaţiile. Numai în acest caz, ele pot fi considerate ca având putere de angajament de căsătorie. În două situaţii tinerii îşi reîntăresc promisiunile de căsătorie, într-unul tânărul promite în faţa rudelor sale, un unchi şi un cumnat, că se vor căsători cu fata cât mai repede posibil, în celălalt caz junele îşi susţine promisiunile cu jurăminte în faţa icoanelor şi în prezenţa rudelor fetei, cumnatul şi sora acesteia.
Schimbul de inele este însoţit de un alt ritual: daruri oferite logodnicei de către logodnic. Ipoteza avansată ar fi că ele sunt unilaterale, venind din partea bărbatului spre fată, fără ca aceasta să fie obligată să răspundă în prima etapă. În documentele care privesc desfacerea logodnei se vorbeşte întotdauna de statutul darurilor primite de fată din partea logodnicului ei.
Ce fel de daruri se dau? Ilie tabac dăruieşte logodnicei sale, Ghena, fiica lui Hristea tabac, „atunci când au schimbat inelele”, următoarele, „nişte galbeni, o oglindă şi două basmale şi un inel”. La rândul său, Asanache dăruieşte Ilincăi, fiica lui Mitu căpitanul de seimeni din mahalaua Serdarului, la logodnă şi în zilele următoare, „o farfurie de argint cu linguriţa ei de dramuri 28 i un inel de aur i doao perechi de conduri roşii”.
Abia într-o a doua etapă fata dăruieşte ceva logodnicului ei. El primeşte „un cal de ginere” cu întregul harnaşament şi poate un „boccealâc dă ginere”. Cum un asemenea animal este destul de scump, cum echipamentul este la fel de valoros, calul de ginere complet echipat apare mai ales în clasa superioară a fiecărei categorii sociale. Uneori este prevăzut, notat în foaia de zestre, dar în imposibilitatea de a-l da tatăl intervine şi fie îl şterge, fie oferă altceva la schimb: „în loc di cal di ginere s-au dat o flintă”.
Darurile de logodnă sunt diferite de cele ce urmează a se face ulterior, până la nuntă, şi care se numesc „daruri dinaintea nunţii”. Această deosebire este clar marcată într-un proces de rupere a logodnei unde fata, ca vinovată, pierde schimbul, adică atât inelul dat, cât şi cel primit, „darurile din ziua logodnei”, cât şi „darurile ce i s-au trimis a doua zi”. Alteori toate aceste daruri sunt asimilate darurilor dinaintea nunţii.
După această etapă urmează consacrarea religioasă a logodnei prin oficierea unei slujbe de către preotul parohial. Această slujbă este foarte importantă, iar Bieserica consideră că nunta este săvârşită jumătate, urmând ca cealaltă jumătate să se săvârşească o dată cu ceremonia propriu-zisă. Ea se oficiază fie în biserica din sat sau mahala, fie în casa logodnicilor unde are loc şi ospăţul.
Prin această ceremonie religioasă logodna „se adeverează” şi „să blagosloveşte de preoţi cu molitve”, având puterea unei cununii „jumătate citită”. Ospăţul de logodnă reprezintă ultima etapă din ritualul de logodnă. El este organizat de părinţii fetei, şi prietenii, vecinii, rudele sunt invitaţi să participe. Iată şi martorii necesari pentru a da credibilitate pactului încheiat. Fiindcă logodna se desfăşoară în cadrul Bisericii, ea nu poate fi desfăcută decât de către aceasta.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
