Costantino-Guglielmo Ludolf în vizită la Bucureşti, în mai 1780, află de la Raicevich că „nu eşti socotit om de lume dacă nu ai o amantă”, Raicevich însuşi conformându-se obiceiului locului şi luându-şi o amantă pe care o prezintă fără jenă tuturor.
Călătorul pune acest obicei pe seama ruşilor care ar fi stricat moravurile şi care ar fi adus o mare libertate. Informaţia oferită trebuie privită cu multă atenţie, nu ruşii sunt cei care aduc acest obicei, el există, dar nu este denunţat pentru că face parte din codul de onoare masculin.
Femeile măritate sau prostituatele, prinse în flagrant delic de către straja domnească au întotdeauna parteneri masculini, de cele mai multe ori însuraţi, dar dacă numele lor sunt consemnate în condică, rareori se vorbeşte de pedepsele care li s-au aplicat şi aproape niciodată despre reacţia pe care atitudinea lor a produs-o în propria familie.
Desfrâul masculin mai poate fi depistat şi ca urmare a sifilisului. Boală venerică contagioasă, sifilisul trece de obicei de la prostituată la soţ şi apoi la soţie. În 15 jalbe, soţiile se plâng că au fost contaminate cu sifilis de către soţii lor din cauza „umbletelor desfrânate” ale acestora, dar în niciuna din plângeri imoralitatea conjugală nu trece pe primul plan, ci rămâne în umbră, devansată fiind de suferinţa fizică provocată de boală şi de cheltuielile mari făcute pentru vindecare pe care soţul ar fi trebuit să le suporte.
Desfrâul conjugal masculin constituie numai în 12 cazuri obiectul unei petiţii. El îmbracă mai degrabă o formă economică şi nu una dezordonată, căci soţia intră în panică atunci când economia cuplului se subţiază pe zi ce trece.
Amanta devine prioritatea şi soţul deturnează toată puterea lui de muncă către casa acesteia. Din cauza ei, bărbatul îşi abandonează soţia şi copiii, din cauza ei, soţul îi pedepseşte, îi chinuie, îi alungă.
Amant şi amantă ţes planuri diavoleşti pentru a scăpa de soţia nedorită, presupusă că stă în calea „fericirii” lor. Bătaia de moarte este prima metodă folosită de soţ. Dacă aceasta nu dă roadele dorite se trece la otravă, de pildă argintul viu.
Mihalcea, condoragiul din mahalaua Răzvad, îşi aduce amantele chiar în propria casă şi sub ochii soţiei care îl reclamă că o bate şi-i ia banii, pe care „cu mâinile ei” îi câştigă, şi-şi face „voile inimii”.
La cercetare, vecinii nu pomenesc nimic de adulterul repetat al soţului, ci pun accentul pe neglijarea soţiei nevoită să muncească şi să se hrănească singură. Şi mai departe, deşi singur mărturiseşte că „s-a încârdoşit cu muieri curve”, soborul consemnează fapta în zapisul de împăcare, dar îl dojeneşte pentru traiul rău pe care-l are cu nevasta, făcă a pomeni nimic de adulter. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
