Războaiele anilor 1800 bulversează numeroase familii, iar „criza morală” cuprinde toate clasele sociale. Ofiţerii şi soldaţii străini creează multe probleme bieţilor soţi. Cu fiecare nou război, cu fiecare prezenţă militară, alte şi alte cupluri trec prin experienţa legăturilor ilicite. Noii rivali au toate atuurile de partea lor, veşminte uşoare şi strălucitoare, timp liber, bani.
Ofiţerii au mare trecere în rândul cucoanelor. Dincolo de uniforma atractivă, ei deţin monopolul noutăţilor în ceea ce priveşte muzica, dansul, moda, bunele maniere, limba franceză. Cu un soţ greoi, obez şi îmbrăcat cu zeci de haine, acoperit cu blănuri şi bijuterii din cap până în picioare, imposibil să se mişte în pas de dans, o boieroaică se lasă cucerită de un suplu ofiţer ce mânuieşte limba franceză, ştie cum să-i vorbească, o poartă în vârtejul dansului, îi povesteşte despre aventurile lui, despre modă, despre lume.
De multe ori, tot acest lucru se şterge după ceva timp, iar adevăratele caractere ies la suprafaţă. Femeile nu mai au însă răbdare să aştepte şi se aruncă fără să gândească în braţele seducătorilor, convinse că au găsit adevărata dragoste. Acestă situaţie ar putea fi gândită şi ca o formă de emancipare şi protest în faţa căsătoriilor aranjate de părinţi, chiar dacă nu se spune explicit.
La rândul lor, femeile din popor se amestecă cu oştenii străini prezenţi în ţară fără să ţină prea mult seamă de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umblă în „voiile inimii ei”, părăsindu-şi soţul la fiecare nou război şi odată cu apariţia oştenilor în capitală.
Marco, dulgherul din mahalaua Podul de Pământ, cere separarea de soţia lui după opt ani de căsătorie, perioadă în care a tot încercat „s-o stăpânească” şi cu binele, şi cu răul. „Neastâmpărată la un loc”, după cum o descriu vecinii, Ancuţa a profitat de începutul războiului pentru a păcătui când cu turcii, când cu nemţii, uitând să mai dea pe acasă.
Când în sfârşit o prinde, soţul cere ajutorul străjii şi o închide la „grosul” spătăriei timp de şase săptămâni. După această perioadă, o iartă şi o reprimeşte acasă. La puţină vreme, „viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbatu-su şi încârdoşindu-se cu nemţii au avut întâlnire cu dânşii în câtă vreme au fost nemţii aici”, povestesc vecinii.
Ei mărturisesc, totodată, că şi-au dat seama de umbletele femeii încă de la început, dar, ca şi soţul, au trecut cu vederea. Femeia-curvă se află la discreţia tuturor. Ea poate fi întemniţată, bătută, insultată, batjocorită. Tratamentul îi este aplicat de soţ, de strajă, de sobor, de mitropolit, de domnie. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
