Iniţiativa înfiinţării „cutiei milei”, un fond de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi invalizi aparţine domnului Alexandru vodă Ipsilanti. Prin documentul din 10 decembrie 1775, el anunţă înfiinţarea unei cutii a milosteniei şi donează 6000 de lei pe an pentru costituirea fondului necesar. La menţinerea lui sunt obligaţi să contribuie atât marii boieri ai ţării, cât şi înaltele feţe bisericeşti.
De asemenea,creştinii laici sunt îndrumaţi şi sfătuiţi, ca prin testament, să lase o parte din avere pentru politica socială dusă de domn. Mai mult, prin noul cod de legi din 1780, se prevede în capitolul „pentru diată”, obligaţia oricărui creştin de a testa în favoarea Cutiei milosteniei. Printre cei care beneficiază de ajutor de la Cutia milelor se află şi fetele sărace în vârstă de măritat. Ajutorul se acordă la cererea celei aflate în sărăcie. Fata alcătuieşte o jalbă adresată domnului în care îşi prezintă starea socială şi materială.
Iată cum sună jalba alcătuită de Maria preoteasa din mahlaua Sfântul Ilie: „Mă rog Măriei Tale, fiindcă am o copilă de vârstă şi am făcut şi învoială cu un june de a o căsători. Fiindcă din cele trebuincioase ale căsătoriei îmi lipseşte şi alt ajutor nu am, după milostivul Dumnezeu, năzuiesc la îndurătoarea milă a Măriei Tale şi mă rog să fie revărsată şi asupra scăpătăciunii mele şi să fiu şi eu împărtăşită din noianul milei Măriei tale, precum multe obraze scăpătate , de la Cutia cea orânduită de către Înălţimea Ta de milostenie”.
Jalba este trimisă de domn marelui vistier, persoanei care administrează fondul, în speţă tot un mare dregător, numit în epocă epitrop. După ancheta la faţa locului, se alcătuieşte un raport asupra faptelor constatate şi se recomandă suma ce urmează a fi vărsată în funcţie de starea socială a solicitantului.
Cu alte cuvinte, dacă fata aparţine clasei boiereşti, ea primeşte o sumă mai mare de bani, având în vedere că trebuie să contracteze o căsătorie care solicită o zestre mai mare. Măritişul unei fete sărace este mai „uşor” şi primeşte o sumă mai mică de bani. Astfel că preoteasa a primit ajutor de la Cutia milelor numai 30 de taleri, după cercetarea efectuată la faţa locului de către clericii Mitropoliei şi slujbaşii Vorniciei.
Cu patru luni mai devreme, la 16 iulie 1793, Bălaşei, mamă a opt copii din care şase fete, i se dau de la Cutie numai 20 de taleri. Popa Dragomir din satul Seaca, judeţul Gorj, primeşte ca ajutor la măritişul celor cinci fete numai 40 de taleri, în timp ce o altă fată de boier beneficiază singură de o mie de taleri.
În toate cererile lor, părinţii insistă pe apropierea momentului căsătoriei, a vârstei măritişului, pe sărăcia care face imposibilă trecerea fetelor în această etapă importantă a vieţii, binecuvântată de către Biserică şi Dumnezeu. În fapt, ajutorul este cerut pentru a duce o viaţă creştină, plăcută lui Dumnezeu şi, prin ajutorul dat, puterea participă la menţinerea ordinii, la înfăptuirea operei divine – sfânta familie şi procrearea – la salvarea fetelor de la o viaţă imorală, în speţă drumul spre prostituţie, deseori inevitabil în cazul fetelor sărace.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).
