Cu mitropolitul Neofit (1739-1753) cancelaria mitropolitană a început ţinerea unor condici speciale pentru problemele casnicilor. An de an, lună de lună, zi de zi, logofeţii cancelariei notează toate pricinile judecate în faţa consiliului ecleziastic condus de mitropolit. Pricinile de divorţ sunt numai de competenţa Bisericii, aşa că mitropolitul are deplină libertate în judecarea unor astfel de cazuri.
Procesul de divorţ este foarte complex şi se desfăşoară în etape succesive. Prima etapă constă în alcătuirea unei jalbe şi depunerea ei la cancelaria mitropolitană. Bărbaţi şi femei pot, în egală măsură, invoca aceleaşi motive şi pot înainta o jalbă către tribunalul ecleziastic. Din cele 420 de cazuri studiate, cererile de divorţ pot fi reprezentate astfel: 269 sunt depuse de femei, 151 de bărbaţi.
Este vorba, desigur, de partenerul care ia iniţiativa şi se plânge primul prin intermediul unei jalbe, întrucât, uneori, imediat după jalba primului protagonist, ajunge la Mitropolie şi petiţia celuilalt. Cifrele prezentate aici nu sunt absolute aşa cum se va observa pe parcursul analizei, căci multe cupluri s-au separat de comun acord fără a trece prin faţa tribunalului ecleziastic, situaţie valabilă mai ales pentru satele aflate foarte departe de capitală.
O altă circumstanţă ar fi separarea acordată de către preotul parohial, separare considerată de enoriaşi la fel de importantă, fără să se întrebe dacă preotul are sau nu competenţa necesară. De asemenea, nu poate fi trecută cu vederea pierderea sau rătăcirea unui număr important de documente.
Pentru perioada 1700-1730, cărţile de despărţire nu apar niciodată (sau cel puţin nu au fost descoperite până acum) deşi sunt informaţii că unii boieri s-au separat. Ele încep să devină numeroase şi regulate cu 1740, dar această dată poate fi pusă şi în legătură cu creşterea numărului celorlalte documente, cu conştientizarea importanţei documentului scris, cu implicarea autorităţilor laice şi religioase în ţinerea regulată a arhivelor.
Femeile au iniţiativa, devansându-i cu mult pe bărbaţi. Pentru ele apelul la justiţie repezintă o portiţă de salvare, o ieşire din viaţa mizerabilă în care trăiesc. În plus, ele se află în frunte şi din cauza faptului că suferă mai mult decât un bărbat, iar statutul social care le este atribuit constituie una din condiţiile imanente ale suferinţei.
Bineînţeles că femeia nu conştientizează acest statut în sens negativ, ea şi-l asumă ca făcând parte din ordinea firească stabilită de Dumnezeu pe pământ. Asta n-o împiedică să se folosească, în sens pozitiv, de acest statut dacă apare momentul propice. Bărbatul se raportează altfel la propria căsătorie şi poate evada în afara spaţiului marital în faţa unui refuz sau nemulţumire.
Conform dreptului canonic ortodox un cuplu se poate separa dintr-o serie de cauze, cele mai importante şi cele mai des întâlnite în jalbele adresate puterii sunt următoarele: traiul rău sau vrăjmăşia vieţii, abandonul familiei şi al domiciliului conjugal, adulterul şi proasta conduită asociată cu desfrâul, boala, călugăria. Motivele sunt mult mai numeroase şi Îndreptarea legii acordă largi spaţii fiecăruia dintre ele, dar în practica cotidiană cel mai frecvent apar cele mai sus menţionate.
Lumea catolică, în schimb, n-a reţinut decât şase motive importante ce puteu fi invocate pantru a divorţa, şi anume: consimţământul mutual pentru a se călugări, adulterul, erezia, vrăjitoria, violenţa şi traiul rău. O altă diferenţă existentă între cele două lumi se remarcă: în timp ce pentru spaţiul ortodox separarea este definitivă şi dă dreptul celui divorţat de a se recăsători, în spaţiul catolic divorţul implică numai separarea de corp, nici unul dintre soţi neputându-se recăsători, pentru că nu sunt practic divorţaţi, ci numai separaţi.Fragment din romanul "În şalvari şi cu işlic", de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ( Erartă. Dintr-o regretabilă eroare nu s-a menţionat sursa de unde au fost preluate textele. Îmi cer scuze autoarei, editurii şi tuturor celor care au participat la apariţia acestei lucrări. Vom edita in continuare fragmente (dacă ni se permite), menţionând autorul, editura şi posibilitatea de a intra în posesia cărţii.)
