Ciuma din 1770 îi aduce diaconesei Stanca din Câmpulung nu numai moartea celor doi copii, ci şi moartea soţului. Nemaiavând nici o legătură cu familia diaconului Pătraşco, socrul, protopopa Radu „au scos-o pe noră-sa din casă”. Trei ani a „umblat din uşă în uşă fără nici un căpătâi”, cerându-i socrului să-i restituie lipsa de zestre şi „parte dintr-ale bărbată-său, fiindcă au făcut amândoi copii”, dar acesta a alungat-o ca şi atunci când a scos-o din casă.
Când are loc procesul, cei doi sunt puşi faţă în faţă (femeia este reprezentată de un vechil) dinaintea arhiereului Dositei şi a protopopilor de Muscel, Costandin şi Ghinea. Foaia de zestre este preţuită de „socotitori” şi, cum socoteala se potriveşte cu cea făcută deja de socru, se decide restituirea lucrurilor lipsă sub formă de bani, plus darurile dinaintea nunţii.
Este adevărat, văduva ar merita şi parte din casa bărbatului ei, dar acesta nu prea a avut „chiverniseală” şi atunci nu are de unde să ia. Câtă chiverniseală o fi avut Pătraşco diacon nu putem şti, dar diata tatălui arată că protopopul nu era atât de sărac.
Dinastie de preoţi, protopopul Radu este fiul popii Necula din Câmpulung, frate cu popa Ghinea, fiul său a fost diacon şi dacă n-ar fi murit ar fi ajuns poate preot. Averea o testează în favoarea ginerelui său, popa Ivan, şi a fiului acestuia Scarlat. Prin diată asigură că toată lipsa de zestre a diaconesei a fost restituită: „iar pentru zestrea noru-mi diaconesii, i-am dat întâi tl.50, în al doilea rând tl.40, în al treilea rând tl.30”.
Protopopul este o figură în sine: minuţios până la avariţie, a socotit fiecare lucru din foaia de zestre astfel încât socotitorii n-au mai avut decât să iscălească foiţa; şi-a alungat nora, dar i-a restituit banii prin intermediul unui om de credinţă, protopopul Costandin (care prin autoritatea şi prestigiul slujbei sale l-ar fi ajutat în cazul altui proces), a notat cu precizie ceea ce a luat ea când a plecat din casă, „odoare ce sânt la dânsa”, pentru care a făcut foiţă de câţi bani „face” şi „cât să se ţie în seamă”, zestrea celeilalte fiice, Ileana, încă nemăritate, este deja scrisă, pecetluită de mitropolit, şi roagă doar să se împlinească.
Protopopul ne apare ca un om foarte calculat, cu catastihurile averii sale ţinute la zi, atent la tot ceea ce face, la ceea ce ar putea să se înstrăineze aiurea din propria muncă. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar mila nu mai poate funcţiona faţă de cineva care nu este sânge din sânge, care vine, de fapt, să rupă din partimoniu, care odată înstrăinat şi „sterp” (moartea copiilor rupe brutal orice legătură) nu constituie un „aport” benefic pentru neam.
Comisul Stoichiţă Plosceanu, din satul Plosca, judeţul Teleorman, lasă ca moştenitor al averii sale pe Dumitrana, care îi este soţie şi mamă a fiului încă minor, cerând rudelor să nu se amestece în avere şi să nu-i conteste testamentul, întrucât decizia îi aparţine. El îşi justifică alegerea prin zestrea adusă, dar petrecută la cheltuielile şi datoriile casei.
Dumitrana păstrează dreptul de proprietate şi în cazul morţii copilului, cu o singură condiţie, să cedeze una din moşii mănăstirii de la Drăgăneşti unde se află îngropaţi părinţii şi rudele. Probabil tot acolo îşi află somnul de veci şi mai sus-numitul comis. Nu trebuie generalizată această ipostază: alungarea văduvei din partimoniu este la fel de curentă, iar restituirea zestrei se transformă într-o urmărire judiciară de ani şi ani de zile.Fragment din romanul "În şalvari şi cu işlic", de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ( Erartă. Dintr-o regretabilă eroare nu s-a menţionat sursa de unde au fost preluate textele. Îmi cer scuze autoarei, editurii şi tuturor celor care au participat la apariţia acestei lucrări. Vom edita in continuare fragmente (dacă ni se permite), menţionând autorul, editura şi posibilitatea de a intra în posesia cărţii.)
