„Domnu făce zăfchiuri, cu zicături, cu plimbări, cu giocuri, iubind și parte muierească. De multe ori porunce cămărașului Petrache de făce masă boierilor pământeni la cămară, în divanu cel mari. Si după masă merge vornicu doamnei cu catastif ce ave pacetluit cu pecete în mâna lui, de câteva giupânese mari, de le pofte ca să fie la curte, arătând că este poruncă. Și aduce și ovreice și juca cu toatele la curte și domnul cu doamna făce priveală”, se scrie la cronică despre vodă Matei Ghica, domn al Moldovei în 1753.
Războaiele se succed fără încetare. Tot secolul al XVIII-lea este dominat de frică, mizerie, invazii, ocupații, sărăcie, foamete, violență. Fiecare perioadă de acalmie se dovedește un bun prilej de petrecere: „Nemții, după ce s-au așezat în București și în Craiova, s-au apucat de muzici și de baluri, după obiceiul lor, și nu prea grijiia de războiu. Și îmbiia și boierii, mai vârtos muerile, muzicele și balurile nemțești, că să aduna cu ei la cele veselitoare”, comentează cronicarul Dionisie Eclesiarhul în 1789, în timpul războiului austro-ruso-turc.
Cântecul viorilor și ritmul dansului acoperă o vreme glasul tunurilor. Prin muzică și bal, ocupanții, în acest caz austriecii, încearcă să și-i apropie pe ocupați, propunându-le o sociabilitate înveselitoare. Femeile se lasă mult mai ușor atrase în acest nou tip de sociabilitate și se prind în dans fără prea multe gânduri.
„Balul ambasadorului a fost deschis, după obiceiul din patria noastră, cu o poloneză. Dansul acesta, deoarece nu cere în sine prea multă artă, a fost dansat de doamnele de aici fără nici o greutate; dar abia le-am invitat la un dans englezesc, că am primit de la toate același răspuns: nu știu, până când, în cele din urmă, hotărâte de soții lor, au primit și s-au lăsat învârtite de zor”. Povestea îi aparține lui Henrich von Reimers, prezent la Iași în compania ambasadei ruse, care se îndrepta către Constantinopol.
Dar spaimele și fricile își fac loc totuși printre zâmbete. Dacă „nemții” și femeile petrec aparent fără nici o grijă, boierii cei mari nu prea se simt în largul lor, temându-se că „statul la tractiri la baluri” ar putea să coste prea mult. Tocmai aceste războaie și lungile ocupații pe care le aduc reușesc să miște lucrurile: șapte războaie, cu 25 de ani de ocupație, între 1700 și 1834.
Rușii, francezii, austriecii, englezii sau prusacii aduc cu ei la București o altă lume. Însemnele acestei lumi le etalează pe străzile orașului, când își fac vizite sau când ies pur și simplu la plimbare, când organizează baluri și petreceri, când participă la petrecerile boierești sau ale domnilor. Și femeile și bărbații se lasă contaminați de această nouă lume atât de diferită de a lor: femeile cu avât și exuberanță, tinerii plini de curiozitate, bătrânii cu reticență. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
