Dumnealui Hristache Marițeanu, plecând de la moșia dumisale spre capitală (București), își pune în boccea doar câteva lucruri alese: „2 cămăși, 2 perechi ciorapi, 5 basmale, 1 tacâm brice”. Sosind în gazdă, pe Podul Târgului de Afară, „împotrivă de Biserica cu Sfinții”, observă că „din întâmplare” îi căzuse bocceaua pe drum. Și nu-i era de boarfe, cât de „acturi, cataștife, sineturi, zapise pentru datorii de bani și alti acti de bani”.
Plecat la București, să rezolve treburile tuturor, înarmat cu „o pravilă a domnului Caragea” și cu un calendar grecesc, Hristache Marițeanu se află acum într-o mare „belea”, pe care încearcă s-o rezolve dând anunț la gazetă (Vestitorul Românesc, 18 aprilie 1844) și oferind recompensă 250 de lei celui care s-ar îndura să se bucure de cele câteva boarfe și să restituie „acturile”.
Când pleacă la Istanbul, având de făcut o călătorie lungă, de câteva săptămâni, comisul Ionică Tăutu își pune în desagă câte ceva din toate: straie de schimb („12 cămăși scurte, 2 scufii de cap, doi șacșiri de șal, 11 părechi colțuni, șase părechi pantaloni, un biniș și o giubea, o cațaveică și un conteș, trei perechi de papuci și două părechi de ciubote, libadea de șal și două mantale de ploaie), obiecte pentru igienă (șase basmale de nas, șase șervete pentru masă, trei prosoape pentru nas), se asigură că are pe ce dormi cu patru „pirini”și 12 „fiți de pirini”, dar nu are așternut, semn că poate dormi pe manta, sub căruță sau sub cerul liber, dacă hanul e departe.
Pe drum, cămășile și primenelile sunt șingura salvare, fiindcă nu se știe niciodată ce poți găsi la următoarea poștă și nici nu se poate ști dacă apa ar reuși să înlăture, măcar până la următorul menzil, transpirația grea și jegul gros. „M-am îmbăiat, obicei de care fusesem lipsiți douăzeci și șapte de luni, în tot acest timp noi nici nu ne-am băgat în scăldătoare, nici nu ne-am spălat cu apă, și acum ne-am privit hainele care ajunseseră ca niște zdrențe”, se vaită Paul de Alep pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Imaginația olfactivă a omului contemporan, și nu numai, este deja copleșită de tabloul unor oameni care se spală după 27 de luni.
Peste câteva secole, Iancu Otetelișanu se pregătește trei zile înainte de a pleca la drum, căci nu merge, ca de obicei, spre Măgurele, ci mai departe, fiindcă are nevoie de pașaport, pe care și-l comandă și pentru care plătește 16 lei și 35 de sfanți. Cheltuielile făcute în vederea călătoriei presupun suma pentru: „două cutii cu sardele, chibrituri pentru drum, săpun prost pentru drum, franzelă de drum, lămâi de drum, iar birja este tocmită pe șase zile”. Eee, deja alte vremuri. Mai „spălate”. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
