Micul prinţ, premieră la Palatul Copiilor

19 Apr 2018
Micul prinţ, premieră la Palatul Copiilor Galerie foto (3)

Premiera cu Micul prinț a Teatrului „Stela Popescu” a devenit foarte populară între elevii bucureşteni, ceea ce a făcut ca spectacolul să fie programat la sfârşitul lunii aprilie, de luni 23, până miercuri, 25 aprilie, de la ora 10, pe scena Sălii mici a Palatului copiilor.

Un spectacol de  teatru – dans semnat de Ioana Macarie, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry. Micul prinţ este prezentat de Primăria Municipiului București prin intermediul Teatrului „Stela Popescu”. Prin acest spectacol recent intrat în repertoriul său, Teatrul „Stela Popescu” își continuă orientarea repertorială pentru anul 2018 prin care își propune promovarea și dezvoltarea culturală pentru copiii de vârstă preșcolară, școlară și tânără.

Spectacolul Micul Prinț beneficiază de adaptarea, scenariul, regia și coregrafia Ioanei Macarie, în timp ce costumele și scenografia de Oana Drăghici, cărora li se alătură pentru sound design - Teodor Pisai și light design - Ionuț Dumitrașcu. In distributie se găsesc Alex Floroiu - Micul Prinț, Cătălin Frăsinescu – Aviatorul, Carla Waltner/Alis Gheorghe - Vulpea, Andrei Dogaru/Stefan Rebeja – Sarpele, Monica Cozma/Sabina Ionță/Carmen Mărgărit/Maria Anghel/Ana Mihai – Trandafirii,  Cristina Marin/Silvia Maurițiu – Floarea, Zoran Raici/Constantin Chiță – Regele, Octavian Iuga./ Dragoș Ieremia – Afaceristul, Alex Mălăeru / Daniel Goliță – Infumuratul, Andrew Lupu – Exploratorul.

Rezervări de grup pentru instituții de învățământ : Simona – 0755 132155, Diana – 0753 174622, teatrulstelapopescu@gmail.com, teatrulstelapopescu5@gmail.com.

Alte stiri din Teatru

Ultima oră