Vopseaua solară, invenţia care transformă pereţii în sursă de energie! (VIDEO)

03 Iul 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Vopseaua solară, invenţia care transformă pereţii în sursă de energie! (VIDEO) Galerie foto (2)

Cercetători de la o universitate australiană lucrează intens la ultimele detalii ale unui nou produs revoluţionar: vopseaua solară, capabilă să transforme lumina soarelui şi umiditatea din aer în hidrogen.

După moda panourilor solare (fotovoltaice), iată că a venit şi rândul vopselei solare. Este invenţia unei echipe de cercetători de la Royal Melbourne Institute of Technology (RMIT) din Australia şi se spune despre ea că este capabilă să genereze energie şi este uşor de stocat.

Potrivit unui raport dat publicităţii pe site-ul RMIT, această vopsea acţionează drept un captator de energie şi umiditate din aer. Ea transformă apoi această umiditate în hidrogen, capabil să alimenteze bateriile cu combustibil, scrie Les Echos.

Cum funcţionează?

Vopseaua conţine un compus care acţionează precum gelul de siliciu, un produs utilizat pentru a absorbi umiditatea, de exemplu în litiera pentru pisici (silicat). Dar, contrar gelului de siliciu, acest nou material, sulfura de molibden sintetică, acţionează şi ca un semi-conductor, catalizând descompunerea moleculelor de apă în hidrogen şi oxigen.

Amestecului i-a fost adăugat dioxid de titan - un pigment alb, utilizat în vopsele pentru pereţi, dar şi în paste de dinţi, produse alimentare şi cosmetice. Acest element alb atrage lumina care permite eliberarea de energie suficientă pentru ca sulfura de molibden să "spargă" picăturile de apă şi să extragă hidrogenul.

El poate transforma un zid din cărămizi într-un sistem capabil să recolteze energie şi să producă nişte carburant, explică cercetătorul principal al acestui experiement, Dr. Torben Daeneke.

Cinci ani de aşteptare

Nici măcar nu are nevoie de apă curată sau filtrată pentru a alimenta sistemul. Orice loc în care există vapori de apă în aer, chiar în zone mai îndepărtate de mare, poate produce carburant, explică Torben Daeneke.

"Sperăm ca această vopsea solară să poată fi utilizată împreună cu panourile solare tradiţionale, în locuri care primesc prea puţină lumină şi nu merită să instalezi acolo panouri fotovoltaice foarte scumpe", a mai spus cercetătorul australian.

Colegul său, Kourosh Kalantar-zadeh, adaugă că hidrogenul, energie proprie, ar putea fi utilizat ori direct într-o baterie cu combustibil, ori chiar într-un motor cu combustie.

Potrivit cercetătorilor, va fi nevoie de cel puţin cinci ani până la definitivarea produsului final. Ei susţin că vopseaua nu va fi scumpă. Energia "curată" care va fi produsă astfel nu este degeaba. Deja există maşini şi autobuze alimentate cu hidrogen.

Spre deosebire de panourile solare, compatibile doar cu suprafeţele plane, vopseaua solară ar putea fi aplicată pe orice suprafaţă, că e vorba despre pereţi, maşină, lampadar. Plus că, fiind albă, este uşor de adaptat oricărui decor.

 

 

 

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră