Unele persoane pot recunoaşte o melodie într-o clipită, conform rezultatelor unei cercetări desfăşurate în Marea Britanie şi citată miercuri de Press Association, preluată de AGERPRES.
Creierul uman poate identifica o melodie familiară într-un interval de 100 până la 300 de milisecunde, potrivit unui studiu realizat la un institut al University College London (UCL).
Oamenii de ştiinţă susţin că această descoperire subliniază amprenta profundă pe care o au melodiile preferate asupra memoriei.
Echipa de cercetători din cadrul ''Ear Institute'' a dorit să afle cât de repede răspunde creierul uman la melodiile familiare. Totodată, ei au vrut să analizeze profilul temporal al proceselor din creier ce permit ca acest lucru să se întâmple.
''Rezultatele noastre demonstrează că recunoaşterea muzicii familiare se petrece remarcabil de rapid. Aceste concluzii subliniază circuitul temporal foarte rapid şi profunzimea melodiilor foarte familiare în memoria noastră'', a declarat autoarea principală a cercetării, Maria Chait.
Studiul de mici dimensiuni, publicat în Scientific Reports, a fost efectuat pe un grup format din cinci bărbaţi şi cinci femei care au fost expuşi la melodii familiare.
Cu ajutorul electroencefalogramei (EEG), care înregistrează activitatea electrică din creier, şi a pupilometriei, tehnică ce măsoară diametrul pupilei - un indicator al răspunsului creierului la stimuli - oamenii de ştiinţă au descoperit că melodiile familiare pot fi recunoscute de creier în 100 de milisecunde (0,1 secunde).
Nu au fost observate astfel de reacţii din partea subiecţilor incluşi într-un grup de control, expuşi la melodii care nu le erau familiare.
Prin comparaţie, la om, clipitul durează circa 300 de milisecunde, notează Press Association.
''Dincolo de ştiinţa de bază, înţelegerea modului în care creierul recunoaşte tonalităţi familiare este utilă pentru diverse intervenţii terapeutice ce implică muzica. Spre exemplu, există un interes din ce în ce mai mare pentru exploatarea muzicii în beneficiul pacienţilor care suferă de demenţă, în cazul cărora memoria muzicii pare bine conservată, în ciuda degradării sistemice a memoriei'', a adăugat Chait.
