Este o premieră care dă, la rândul ei, naștere unui șir de semne de întrebare. Un experiment efectuat de cercetători americani a demonstrat că a fost posibilă restabilirea parțială a activității cerebrale, până la zece ore chiar, a creierelor unor porci, după patru ore de la sacrificarea animalelor.
Și dacă moartea nu ar fi ireversibilă?
Rezultate care nu ridică numai probleme de etică, ci chiar semne de întrebare legate de definirea morții.
Studiul
Studiul a arătat că moartea celulelor cerebrale poate fi oprită şi că unele conexiuni din creier s-au refăcut. Cu toate acestea, creierele animalelor nu au dat semnale de conştienţă.
Rezultatul, obţinut prin pomparea ritmică în creierele animalelor, timp de şase ore, a unui lichid special, care conţinea sânge sintetic pentru transportarea oxigenului şi medicamente pentru încetinirea morţii cerebrale, contrazice ideea privind declinul ireversibil al creierului la câteva minute după ce alimentarea cu sânge s-a oprit.
La ieșirea din abator, 32 de capete de porc au fost preluate și duse în laboratorul Universității Yale. La patru ore de la decesul animalelor, creierul a fost extras din fiecare cutie craniană și introdus într-un sistem de perfuzare denumit BrainEx.
Acest sistem este conceput pentru imitarea fluxului sangvin pompat spre inimă prin injectarea în vene și arterele creierului a unui lichid la temperatura corporală normală de 37 de grade. Este vorba despre un substitut de sânge bazat pe hemoglobină și nutrienți.
Rezultatele
Studiul, publicat în revista Nature, de o echipă de cercetători de la Universitatea Yale, a arătat o reducere a numărului de celule cerebrale moarte, o refacere a vaselor de sânge şi a câtorva dintre activităţile creierului, cercetătorii descoperind sinapse care funcţionau.
De asemenea, creierul răspundea în mod normal la medicamente şi folosea aceeaşi cantitate de oxigen ca un creier în stare normală.
Descoperirea ar putea alimenta dezbaterea cu privire la bariera dintre viaţă şi moarte şi contribui la găsirea unor noi modalităţi de studiere a unor boli precum Alzheimer.
Semne de întrebare
Întrebarea rămâne: și dacă moartea n-ar fi ireversibilă?
Creierul omului sau al altor mamifere este extrem de vulnerabil la întreruperile circulației sangvine și la diminuarea nivelului de oxigen, care se presupune că provoacă pagube ireversibile în numai câteva minute.
În majoritatea țărilor, o persoană este considerată moartă din punct de vedere legal atunci când activitatea cerebrală încetează sau când inima și plămânii încetează să funcționeze.
Dar acest experiment arată că există o mare capacitate de reactivare celulară în privința creierului, una mai mare decât s-a crezut până acum.