Jurnalistul și gazetarul Horia Alexandrescu a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Știrea a fost confirmată chiar de către fiica acestuia, Anca Alexandrescu, la rândul ei jurnalistă. Horia Alexandrescu este unul dintre gazetarii care și-au pus amprenta asupra peisajului mediatic postrevoluționar din România, formând, la rândul său, alți jurnaliști, alte condeie.
A trecut, cu naturalețe, de la sport la politică, de la știrist la făcător de ziare.
Cunoscutul jurnalist și-a început cariera la ziarul Sportul, mai apoi a scris la Scânteia Tineretului. După 1989, numele său se regăsește în pagina de sport a Tineretului Liber. Și, pentru că sportul era parte integrantă din viața sa, s-a simțit atunci dator să facă un ziar dedicat: „Sport Star”. Din păcate, într-o perioadă în care politicul monopolizase cu totul viața românilor, ziarul sportiv nu s-a bucurat de succesul sperat.
Poate că acesta e momentul care-l hotărăște pe Horia Alexandrescu să treacă la „next level”. Și o face cu succes. Împreună cu Adrian Sârbu, înființează, în 1990, cotidianul Curierul Național. Jurnalistul sportiv Horia Alexandrescu devine editorialistul și analistul politic Horia Alexandrescu. După numai doi ani, își vinde toate acțiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 părăseşte ziarul înfiinţat în 1990 şi pune bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care este şi director general. Părăseşte acest ziar în anul 2001 şi înființează cotidianul Independent.
S-a născut la 9 aprilie 1947, în București, și, oficial, era ziarist, director și fondator al unor gazete în peisajul media de după anul 1989, autor al unui număr de 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune, președinte al Fundației Române pentru Jurnalism.
Constituție atletică, bine clădit ca bărbat, adolescentul Horia dă examen de admitere la Institutul de Educație Fizică și Sport și intră fără mari probleme. După absolvirea facultății, ca să exemplifice dictonul latin „Mens sana in corpore sano”, face și Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu”, convins că are talent și vocație pentru meseria de ziarist. Și nu s-a înșelat!
Cum absolvise IEFS, a crezut că locul cel mai nimerit este la un ziar sportiv. Astfel, debutează în presă, în anul 1971, la ziarul Sportul, rămânând șase ani redactor la acestă publicație.
Aproape jumătate din activitatea sa gazetărească, pe lângă faptul de a se implica jurnalistic în treburile Cetăţii, a “şcolit” şi-a promovat zeci sau sute de tineri condeieri, care şi astăzi îi mulţumesc şi-i poartă un nedisimulat respect.
Dacă până în 1989, alți gazetari mai în vârstă, cu mai multă experiență, l-au ajutat (la debut) să priceapă tainele meseriei, l-au „șlefuit” ori l-au sprijinit în demersul său de a deveni un bun ziarist, iată că, după 1990, a fost rândul lui Horia Alexandrescu, din postura de director al mai multor cotidiene, să descopere și să adune tinere talente în jurul său, să le dirijeze, să le îndrume, să le „școlească” în această frumoasă, dar deloc ușoară, meserie.
Mulți dintre jurnaliștii cunoscuți astăzi, al căror nume a intrat demult în conștiința colectivă a nației, de la conducători de trusturi de presă, la redactori cu funcții de conducere în publicațiile la care activează și până la redactori care n-au părăsit de un sfert de veac presa (indiferent pe ce suport este făcută), au trecut pe la publicațiile conduse de Horia Alexandrescu. Mulți recunosc că l-au avut ca model, ca șef și ca mentor pe maestrul Horia!
Dumnezeu să-l odihnească!