Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a distinsei poete și realizatoare TV Clara Mărgineanu.
A publicat 10 volume de poezie și a obținut numeroase premii pentru jurnalism cultural. Prin dispariția Clarei Mărgineanu, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.
Frumoasă, talentată, deșteaptă, arzând ca o flacără, elegantă, Clara Mărgineanu a fost jurnalist cultural la Televiziunea Română, care a trădat-o și pe ea, cum a trădat pe mulți. A suferit, s-a ridicat, a luptat cu nedreptăți, a iubit viața, a iubit poezia, a supraviețuit. Până când bucățica de om, dar muntele de talent Clara Mărgineanu a avut de luptat cu o boală necruțătoare.
Acum o lună, Clara făcea un apel de pe patul de spital: avea nevoie de sânge
„Nu v-am împovărat niciodată povestindu-vă despre lupta mea cu boala, nici despre nevoi, spitale, suferință. Am încercat să vă ofer poezii, cântece, cărți. Acum, însă, sunt într-o situație limită. Am nevoie urgent de transfuzii cu sânge și aștept de câteva zile bune pe un pat de la Spitalul Colțea”, scria Clara.
„Se pare că nu sunt rezerve suficiente de sânge. De aceea vă rog respectuos, vă rog omenește și creștinește, ca, în măsura în care vă stă în puteri, să donați sânge, specificând că este pentru mine. Știu că trăim vremuri cumplite. Știu că nu vă este simplu să faceți acest act de donație. Această încercare este tot ce mi-a rămas de făcut, în disperarea de a avea nevoie de transfuzii”, se mai arăta în mesajul Clarei Mărgineanu.
A urcat la Ceruri în Săptămâna Luminată, de Duminica Tomei. Dumnezeu s-o odihnească!
Am fost, cândva, altă femeie
În cârciuma dintre ruine şi balalaica este beată
În noaptea asta ies din mine, voi deveni altcineva
Şi poate, totuşi, voi afla de ce-ntr-o viaţă spulberată
Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu.
Doi ochi vrăjiţi, din altă lume, celest, imperial, albastru
Mă strigă ireal, pe nume, îmi sunt şi boltă şi hotar
E poate un destin cu har care îmi mângâie dezastrul
Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.
Poate-i un sfânt care coboară cu mine-n cârciuma uitată
Poate definitiv e seară, peste ce n-am dorit să fiu
Acum chiar simt şi parcă ştiu, o încordare de-altădată
Am fost, cândva, altă femeie care-şi dorea să fie eu
S-a frânt coloana verticală a unui ev, în care plâng
Tăcerea asta milenară dă balalaica de pereţi,
Nu te opri, aşa înveţi, să sorbi lumina din adânc
Mi-e milă de acea femeie care-şi dorea să fie eu.
Rămâne forţa poeziei, învingătoare în prăpăd,
Rămâne lacrima trufiei, peste absenţa necesară
Şi peste jale este vară, filmul îl ştiu, l-am scris, îl văd
Femeia veşnic amânată va obosi să fie eu.
Clara Mărgineanu, poetă și jurnalistă
