Consiliul suprem electoral din Turcia a invalidat, luni, rezultatele alegerilor municipale de la Istanbul şi a dispus ca acestea să fie reluate, după cum au solicitat partidul de la guvernare şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, AKP, a înaintat la 16 aprilie o 'contestaţie extraordinară' la alegerile pentru primăria Istanbul, cerând anularea votului şi reluarea alegerilor, invocând 'nereguli' la votul de pe 31 martie.
O zi mai târziu, consiliul electoral provincial i-a înmânat lui Ekrem Imamoglu, candidatul principalului partid de opoziţie, Partidul republican al poporului (CHP), certificatul oficial care atesta alegerea sa ca primar.
Deşi AKP şi-a proclamat victoria la nivel naţional în alegerile de la 31 martie, formaţiunea a pierdut două scrutine cruciale din punct de vedere politic şi psihologic, la Ankara şi Istanbul, notează dpa.