Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Turcia că Directoratul General al Autorităţii pentru Aeroporturile de Stat, prin Direcţia pentru Gestionarea Informaţiilor în Aviaţie, a anunţat programul de tranziţie pentru noul aeroport din Istanbul.
Astfel, procesul preluării activităţilor şi zborurilor Aeroportului Istanbul Atatürk de către Noul Aeroport Istanbul (LTFM) va începe la 30 decembrie 2018, 00:00 UTC şi se va termina la 31 decembrie 2018, 21:00 UTC.
După data de 31 decembrie 2018, ora 21:00 UTC, Aeroportul Istanbul Atatürk va fi închis curselor aeriene pentru zborurile comerciale interne şi internaţionale programate şi neprogramate, deopotrivă, fiind deschis însă pentru zborurile cargo, de mentenanţă şi tehnice, aviaţie generală, zboruri business, pentru zborurile aeronavelor de stat şi a celorlalte zboruri permise de Autoritatea Aeronautică a R. Turcia.
Pentru a reduce posibilitatea apariţiei posibilelor probleme, pentru fluidizarea curselor aeriene şi pentru siguranţa şi calitatea serviciilor de zbor pentru Noul Aeroport Istanbul (LTFM), după data de 31 decembrie 2018 21:00 UTC, capacitatea de trafic pentru Aeroportul Istanbul Atatürk va fi de 5 decolări, respectiv 5 aterizări, în total 10 zboruri pe oră.
În primele 7 zile după data de 31 decembrie 2018 21:00 UTC, în măsura în care va fi necesar, vor fi luate măsuri suplimentare pentru fluidizarea curselor aeriene.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ankara: +903124477940 şi ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541; +902123580516; +902123583537, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Ankara: +905323181726 şi al Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://ankara.mae.ro, http://istanbul.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă' (http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare 'Un SMS îţi poate salva viaţa!'.