Opozantul rus Aleksei Navalnîi a ajuns sâmbătă cu o aeronavă specială la Berlin. Aflat încă în comă, el a fost transportat la clinica universitară Charité.
Aleksei Navalnîi a fost transportat cu o ambulanță specială a armatei federale (Bundeswehr) de la aeroportul berlinez Tegel la clinica universitară Charité din centrul capitalei germane, informează Deutsche Welle.
O echipă medicală a început imediat investigația amănunțită a pacientului, care fusese internat joi la o clinică din orașul rusesc Omsk cu simptome de otrăvire.
”Starea lui Navalnîi a fost stabilă în timpul zborului și după aterizare”, a declarat activistul Jaka Bizilj, șeful ONG-ului ”Cinema for Peace”, care a organizat transferul în capitala Germaniei. Navalnîi, opozantul numărul unu al președintelui rus Vladimir Putin, a fost dus la aeroportul din orașul siberian Omsk la câteva minute după miezul nopții, iar avionul a decolat după aproximativ două ore. La bordul aeronavei s-a aflat și soția lui Navalnîi, Iulia.
Spitalul rus unde a fost internat Aleksei Navalnîi și-a dat acordul vineri seară pentru externarea acestuia, afirmând că starea sa ar fi "stabilă". Avionul special închiriat de ONG-ul german îl aștepta la aeroportul din Omsk.
Aeronava ajunsese vineri dimineață la Omsk. Inițial, medicii ruși nu au vrut să-l lase să plece, spunând că transferul i-ar pune viața în pericol. Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmuș, a acuzat autoritățile ruse că ar trage de timp până ar dispărea urmele otrăvirii.
Oficialii Ministerului Sănătății din regiunea siberiană unde Navalnîi fusese spitalizat au anunțat vineri după-masă că un laborator al poliției a descoperit o substanță chimică de natură industrială în părul și pe mâinile pacientului.
Medicul-șef al spitalului din Omsk declarase că Navalnîi a fost diagnosticat cu o boală metabolică provocată de nivelul redus al glicemiei. El a adăugat, însă, că pe degetele și hainele opozantului rus au fost găsite urme de substanțe chimice industriale.