Pedeapsa dată de tribunalul ecleziastic se aplică mai ales în perioada de negocieri, când curtea de judecată încearcă să găsească o soluţie pentru stingerea conflictului şi salvarea sufletelor celor aflaţi în dispută.
Tribunalul ecleziastic are dreptul să aplice pedepse corporale în diverse faze ale derulării procesului ambelor părţi implicate sau de vină.
Nesupunerea în faţa hotărârilor luate de părinţii clerici atrage pedeapsa fără să se ţină cont că persoana respectivă venise să se plângă şi că, prin urmare, este o victimă.
Nevestele suportă, de regulă, acest tratament, vinovate fiind că nu vor să se supună sfaturilor de a se reîntoarce acasă. Lor li se aplică „bătaia la scară” sau „bătaia la piatră”.
Femeia primeşte pedeapsa în curtea Mitropoliei, la scară în văzul tuturor. Loviturile se dau pe trup, numărul variază în funcţie de vină şi se înscrie între 20 şi 100 de beţe sau toiege.
Datorită constituţiei fizice fragile, ea va primi mai puţine lovituri decât bărbatul, iar judecătorul trebuie să arate mai multă indulgenţă.
Nu scapă de pedeapsă nici dacă este însărcinată, sau este scutită temporar până naşte după care se trece la punerea în practică a măsurii punitive.
„Am poruncit domnia mea de s-au ridicat trei zile la închisoare, cu hotărârea ca după ce va naşte să se pedepsească cu bătaia la trup de faţă în târg pentru pilda şi înfrânarea altor curve, iară acum s-au slobozit fiind îngreuiată”, aşa se decide în privinţa Niţei, dovedită că a făcut acuzaţii false şi mai ales că de patru ani se plimbă din tribunal în tribunal fără teamă.
„Certare cu bătaie” poate primi atât o soţie neascultătoare, un fiu rebel, o soacră limbută, o fiică neruşinată, cât şi un soţ risipitor. Un membru al familiei face recurs la putere, cerându-i ajutorul în instaurarea ordinii în propria casă.
Nici preoţii căzuţi în „greşeală” nu sunt scutiţi de aplicarea pedepsei corporale, numai membrii clasei nobiliare nu „beneficiază” de această pedeapsă dezonorantă şi nici de privarea de libertate în instituţiile puterii.
Bărbaţilor le este rezervată tot bătaia, numai că maniera de aplicare diferă. Ea îmbracă mai multe forme: bătaia cu toiagul, bătaia la falangă – un par gros, susţinut pe umeri de doi oameni, de care cu o sfoară este atârnat vinovatul cu tălpile în sus, ca să poată fi bătut de alţi doi oameni - , bătaia la tălpi.
Ultima este preferata judecătorilor, iar loviturile pot ajunge până la 200 de beţe sau toiege.
