„Între vorbele cele spăimântătoare,dar deșarte ce s-au împrăștiat într-această capitală cu prilejul cutremurului și care au făcut multe persoane lesne îngrozitoare să-și piarză odihna, priveghind nopți întregi sînt și încredințate că la 24 sau 25 ale aceștii luni era să să mai facă cutremurul sau mai tare sau deopotrivă cu cel de la 11. Soroacele acestor cu de la sine intitulați prooroci au trecut din mila lui Dumnezeu cu bine și fără nici o primejdie, și proorocirile nu s-au înplinit”.
Așa se scrie la două săptămâni după puternicul cutremur din București care a avut loc „marți la 11 ale următorului, noaptea la opt ceasuri și 51 minute” (25 ianuarie 1838). Cutremurul a durat un minut și a avut „trei săltări din care una a fost mai tare isbucnitoare”. Înainte de evaluarea pagubelor, au apărut temerile și spaimele, iar mulți tovarăși s-au trezit peste noapte mari vizionari și mai ales colportori, încurajați de priveliștea „jalnică”, într-un oraș ridicat prea puțin temeinic din piatră și mult mai mult din lemn și chirpici.
Prima măsură luată de vodă Ghica este legată de trimiterea arhitecților prin biserici; dovedite a fi „primejdioase”, acestea sunt închise; se trece apoi la salvarea sufletelor prinse sub dărâmături și evaluarea pagubelor. Scoși de sub dărâmături sunt destui, unii au supraviețuit, alții au fost trimiși „cuviincios” la locul cel orânduit. De pildă în Văpseaua Roșie, Catinca, soția lui State, argintarul din Mahalaua Scaunelor, n-a mai putut fi salvată, „zdrobită în cap atât de dărâmarea unui coș, cât și de niște lemne”, în timp ce Ilinca, sin (fiica) popii Gheorghe, atinsă doar de o bucată de tencuială, se afla „în bună stare”.
Victime sunt destule, iar „adunarea” arată așa: opt morți și 14 zdrobiți. „Săltătura” însă lasă fără coșuri, sobe, tavane, ziduri, acoperișuri multe case, biserici, prăvălii, hanuri, binale. Dacă ne gândim că a fost miez de iarnă...De pildă, Mihai și Marin din Văpseaua Albastră au rămas fiecare fără doi pereți, iar Ioniță dulgherul din Mahalaua Cărămidarilor s-a pomenit cu o „fântână”în mijlocul odăii. În Vopseaua Neagră, mai multe case s-au prăbușit, finnd deja șubrede din anii trecuți; casa lui Costache Bălăcescu și casa Dumitranei Procopiu.
Teoharie lumânărarul a rămas fără tavan și fără „învelitoare”, Voinescu s-a trezit fără zidul de la cuhnie, zidul „dumneaei Zinca Golescu s-a dărâmat”. Dar cele mai afectate au fost bisericile: la Sfântul Gheorghe cel Nou, „clopotnița și beserica s-au crăpat și s-au povârnit la o parte”, la Foișor a căzut o bucată din zidul altarului, văzându-se afară, la Amzei a crăpat zidul, la Enei a crăpat un altar, de „sus până jos”, la Icoanei a „crăpat foarte rău și a slăbit toată temelia”, la Elefterie a crăpat zidul, etc.
Cum „proorocii” se înmulțesc, gazeta încearcă să potolească neliniștea din oraș, scriind un articol argumentat științific: „scriitorii geologi arată că cutremurul este o lucrare a naturii și se pricinuiește din aprinderea materiilor arzătoare ce se află supt pământ pe alocuri”. Dar după primele rânduri, condeiul se întoarce către „bunul Dumnezeu”, singurul capabil să combată „vorbele care se presară de unii prevestitori prăpăstioși care îndrăznesc a-și însuși duh de prooroci”.
Norodul, abia ieșit din spaima unui fenomen, se vede asediat de zecile de zvonuri ce anunță un iminent cutremur, ba chiar mai multe, ba chiar sfârșitul lumii. „Sunteți creștini, oameni buni!”, le strigă Zaharia Carcalechi, „e un păcat să credeți asemenea șarlatanisme”. Dacă noii proroci sunt atât de buni, de ce n-au prorocit pentru „sinele”, „puindu-să la vreun loc sigur, decât să se facă povățuitori obștei după ce pe sinele n-au fost în stare a feri”? Oricum, cu trei ziduri și cinci crăpături ale lor, cutremurul din 1838 însemnă că a fost vax față de cel din 1977. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
