În primele episoade (pe care îl găsiţi pe www.miscareaderezistentă.ro) aflaţi că vistierul Neagu Drăgulinescu îşi mărită fata cu Dumitrache Georgică, deşi era ştiut faptul că acesta avea de multă vreme o amantă în casă. Credul sau plin de speranţă, socrul speră ca ginerele, o dată însurat, va renunţa la amantă. Acesta din urmă nu numai că nu renunţă, dar trece şi unele bunuri ale familiei în posesia amantei. De aici, jalbă adresată puterii. Se fac cercetări, iar amanta, Tudora, este ţinută numai câteva zile “la gros”.
Între timp, scandalul ia amploare şi socrul încearcă să-şi facă dreptate de unul singur. Eliberarea Tudorei îl scoate din minţi în aşa măsură că într-una din zile dă buzna peste ea în casă, o bate cu bestialitate şi apoi o apucă de picioare şi o târăşte pe uliţele târgului până la “gros”, înainte ca vecinii să se dumirească de ce se întâmplă. Boierul îndrăzneşte să procedeze aşa tocmai datorită diferenţelor sociale existente între ei.
El profită, statutul social îi permite să intervină şi s-o pedepsească personal pe porcăreasă fără să stârnească nemulţumirea comunităţii sau a autorităţilor. Fratele amantei, indignat, adresează şi el o plângere puterii, la 18 decembrie 1799, prin care neagă orice legătură amoroasă între Tudora şi Dumitrache şi susţine că adevăratul motiv al supărării vistierului ar fi vrajba apărută în căsnicia fiicei sale pe care încearcă s-o pună în cârca surorii lui.
Cercetarea la faţa locului dovedeşte că nu Georgică este tatăl copiilor. Luaţi pe ani se vede că, după urma răposatului soţ, Tudorei “i-a rămas cinci copii, adică o fată măritată în anul în care a murit tată-său, un fecior ca de ani 20, o fată are de vârstă măricică, un fecior are de 12 ani, un fecior are de 8 ani, adică cinci”. Şi pentru că vistierul insistă, se mai face o cercetare şi, din nou, se ajunge la concluzia că progeniturile aparţin primului bărbat, dovada o constituie vârsta lor, “că nu sunt mici, ci vrednici a se chivernisi singuri”.
Rămâne însă problema averii confiscate încă înaintea cercetării. În acest timp, Tudora este ridicată ca şi cel mai înrăit tâlhar de drumul mare şi adusă sub pază la închisoarea ispravnicului. După două luni, mitropolitul nu decisese încă ce să facă cu ea, dacă să-i dea drumul, dacă să o surghiunească, dacă să-i confişte numai averea.
Manolache se arată îngrijorat de soarta surorii, deoarece nu ştie “au murit sau s-au înecat sau s-au surghinit”. Întâi se face o analiză asupra averii, iar via îi interesează cel mai mult. Întrebaţi, vecinii toţi mărturisesc că e vie pusă de un an, în vara trecută, de către Georgică şi oamenii lui pentru amantă; clericii se arată indecişi asupra soluţiei: via va fi returnată proprietarului de drept, ori va fi vândută ca nu cumva sub acest pretext, Tudora să se reîntoarcă în târg şi să se întâlnească iarăşi cu iubitul ei
Printre lucrurile confiscate se află şi ceva bani găsiţi în casa Tudorei, pe aceia instanţa îi consideră ca aparţinând amantei şi crede că ar fi bine să-i fie returnaţi. Încărcaţi într-o căruţă, Tudora şi copiii sunt izgoniţi din târg tocmai peste Olt, în plină iarnă, în apropierea Crăciunului, la 22 decembrie 1799.
Observăm cum totul se învârte în jurul averii, ea primează în defavoarea onoarei care devine un subiect colateral pus să lucreze tot în folosul bogăţiei. Soţia admite mult mai uşor prezenţa unei alte femei, dar cu condiţia să nu pericliteze averea comună şi mai ales zestrea. În marile case boiereşti, acolo unde averea nu constituie un punct nevralgic, amanta este tolerată, iar bastarzii aşteaptă mila tatălui.
În plus, bărbatul nu este pedepsit în nici un fel, deşi este părtaş în egală măsură la relaţia ilicită care ruinează propriul menaj, o simplă promisiune şi totul se trece cu vederea în dorinţa de a nu complica şi mai mult legătura sfântă a căsătoriei.
Totodată, soţul rămâne în afara conflictului conjugal, în prim-plan aflându-se doi protagonişti, socrul şi amanta, nu străini de viaţa cuplului şi cu roluri total diferite: unul se erijează în apărător al lui, iar celălalt este văzut ca distrugător. Actorii principali, cei doi soţi, cei care ar trebui să-şi spună părerea despre situaţia creată, rămân în umbră. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)
