În urmă cu câțiva ani, tot în luna mai și tot la Caracal scriam: ”A mai trecut un an din viață, s-a mai sfârșit un festival. Ce bine ar fi dacă oamenii și-ar măsura viața în festivaluri. Câți ani ai? Păi, cam 25 de festivaluri…” Aseară, peste ediția a IX-a, in memoriam Marin Moraru, a Festivalului de Teatru ”Ștefan Iordache” s-a tras cortina.
Dar, înainte de a fi fost bătut ultimul gong, copiii, puiuții de olteni, au avut propria lor reprezentație, devenind adevărtați ”Eroi de poveste”, atunci când au urcat pe scenă îndemnați de actorii Teatrului Național pentru Copii Abracadabra, în frunte cu ”Magicianul” Marian Râlea.
Așadar, în jurul prânzului, în sala neîncăpătoare pentru energia, freamătul și neastâmpărul lor, aproape 200 de copii supravegheați (pe jumătate) de mămici și bunici, zumzăiau ca albinuțele în stup. Vociferări, hărmălaie, țipete, strigăte, o eliberare de energie că, dacă ar fi fost conectată la un transformator, ar fi luminat un sfert din oraș.
Actorii intră în scenă, se cântă imnul Abracadabra și - ce să vezi! - toți copiii știu versurile, însoțindu-l, cu cântec, pe ”Magician”. De acum începe distracția! Se pune întrebarea dacă anumite personaje din povești (Capra cu trei iezi, lupul, vulpea, ursul păcălit) sunt vinovate sau nu, iar pentru asta, pe rând, cei mici din sală sunt chemați pe scenă, aranjați pe roluri și puși să judece și să descâlcească partea de vină a eroilor de basm.
Cu farmec, inocență și curaj amestecat cu teamă, puștii intră în rol, luând totul în serios, emoționați vizibil de misiunea care le-a fost încredințată. Pentru această ”joacă de-a actorul” prichindeii sunt răsplătiți (inclusiv cei care nu au apucat să urce pe scenă) cu ceasuri cu licurici și baghete magice fosforescente, dar asta numai după ce vor fi dansat și se vor fi zbenguit o oră și jumătate. După ce-au înfruntat vitejește lupi, urși, vrăjitoare, de-acum, pentru ei, Moș Crăciun poate să vină!
Începând cu ora 19, a fost rândul celor mari să se bucure de punerea în scenă a piesei ”Frumos e în septembrie la Veneția”, în regia Marianei Cămărășan, cu Oana Pellea și Mircea Rusu.
Înainte de asta, însă, urcă pe scenă Marius Tucă, Marina Constantinescu și primarul Caracalului, dl. Liviu Radu. ”Se încheie o săptămână frumoasă. Vă mulțumesc că ați fost aici în fiecare an. Promitem să ne întoarcem, la anul, cu ediția a X-a, ediție aniversară. Mulțumesc autorităților locale, Consiliului Județean Olt, Consiliului Local și primarului Liviu Radu pentru perfecta colaborare”, a spus Marius Tucă.
”Marius și Marina reprezintă un brand local în ceea ce privește acest festival, care, recunosc, este cel mai important eveniment cultural de peste an”, a spus și dl. Liviu Radu. Iar Marina Constantinescu a încheiat: ”Miracolul teatrului ne-a susținut și ne-a însoțit și anul acesta. Ați avut o săptămână variată și de top teatral. Anul viitor vom aduce spectacole noi, care să puncteze cea de-a X-a ediție aniversară”.
Și începe piesa! Un recital actoricesc de gală, în care Oana Pellea și Mircea Rusu îi poartă pe spectatori într-o lume a prezumției, la granița dintre real și iereal, în care nu scopul, obiectivul, contează, ci drumul spre el, aspirația. Un vis frumos plăsmuit de Oana, în care ea și pertenerul redevin tineri îndrăgostiți, aflați în vizită la Veneția.
Toată piesa stă sub semnul posibilului și nu al realului, aspirația fiind mai importantă decât scopul în sine, drumul spre țintă ,ai important decât ținta însăși (dacă sunt la Veneția în timp real pierd nostalgia Veneției; dacă mă plimb real cu gondola, pierd dorința de-a mă plimba cu gondola). În toată această alternanță a realului cu irealul, stabilă, ca un fir roșu, rămâne numai iubirea, dar și aceasta văduvită (la gândul că poate fi spus oricând) de magicele cuvinte ”te iubesc”.
La ieșire, un hâtru ține să spună și altuia: ”Bă, o fi frumos în septembrie la Veneția, dar mai frumos e în mai, la teatru, la Caracal!”. Dacă vă amintiți, după prima seară a festivalului aminteam o poveste scrisă de Oscar Wilde.
”A fost odată un om care era iubit în satul său pentru că povestea frumos. În fiecare dimineață pleca din sat și seara, când se întorcea, toți muncitorii satului, după ce munciseră toată ziua, se adunau în jurul său și-l îndemnau să povestească, întrebându-l: - Ce-ai văzut azi?
Și el le povestea că a văzut în pădure un moșneag care cânta din nai și care făcea să joace în juru-i localnicii pădurii. - Și ce-ai mai văzut? spuneau oamenii. - Când am ajuns pe malul mării am văzut trei zâne care își pieptănau cu-n pieptene de aur cosițele lor bălaie. Și oamenii îl iubeau pentru că le povestea.
Dar într-o dimineață, părăsind, ca-n alte dimineți, satul, iată că zări pe malul mării trei zâne ce-și pieptănau c-un pieptene de aur cosițele lor bălaie. Și, mergând mai departe, văzu, lângă pădure, un moșneag care cânta din nai, înconjurat de localnici ai pădurii…În acea seară, când se reîntoarse în sat și când, ca-n alte seri muncitorii îl îndemnară: - Haide! spune-ne ce-ai văzut! el răspunse: - N-am văzut nimic!”
Și Wilde adaugă: ”Sunt două lumi. Cea care este și despre care nu se vorbește, se numește lumea reală, pentru că nu e nici o nevoie să se vorbească despre ea pentru a o vedea. Și cealaltă e lumea artei; e cea despre care trebuie să se vorbească, pentru că altel n-ar exista”.
Oameni buni vorbiți despre artă, vorbiți despre cultură, vorbiți despre teatru și despre piesele care s-au jucat aici și pe care le-ați văzut preț de nouă ani de festival. Vorbiți despre artă, militați pentru artă, căci numai așa puteți avea în fiecare an acest minunat festival de teatru. Răma bun, Caracal, ne vedem la anul!
