Spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", regia Silviu Purcărete, a fost desemnat cel mai bun spectacol la cea de-a XXVII-a ediţie a Premiilor Galei UNITER, care a avut loc luni seară, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, informează agerpres.ro.
Printre laureaţii galei s-au numărat şi actorul Florin Piersic şi actriţa Maia Morgenstern, care au primit premii pentru întreaga activitate.
Seria de premii a fost deschisă cu premiul oferit actorului Florin Piersic de amfitrionul galei, actorul Ion Caramitru.
"Vreau să vă spun, şi ca membru al Senatului UNITER, şi ca actor, şi ca preşedinte al UNITER-ului, am un mare privilegiu în această seară să ofer primul premiu al Senatului UNITER cuiva pe care-l admir de foarte mult timp. Premiul pentru întreaga activitate este pentru un domn, un domn care e născut în Cluj, dar copilăria şi-a petrecut-o undeva în Bucovina, s-a întors la Cluj să facă liceul de băieţi numărul 3, (...) a absolvit IATC în anul 1956. (...) E înalt, e frumos, e tot timpul frumos, e carismatic, are temperament, sensibilitate, drag de artă şi de oameni, şi-a construit singur o carieră impresionantă, atât în teatru cât şi în film şi televiziune - Florin Piersic", a spus Caramitru.
Florin Piersic a mulţumit pentru premiu şi a spus că este bine că l-a primit înainte de a pleca spre stele.
"Doamnelor şi domnilor cel mai greu este, vă spun, că acest premiu pe care l-am luat astăzi, la 83 de ani, e bine că l-am primit astăzi. Dacă îl primeam după ce plecam în stele, nu mai avea nici un fel de valoare. Astăzi, vreau să vă spun doar atât: nu-mi vine să cred că pe această scenă, unde am jucat de sute şi sute de ori, piese mai frumoase şi mai puţin frumoase, mai atractive pentru public şi mai puţin atractive, trebuie să vă spun că pe această scenă am debutat eu cu o singură replică - 'Să facem grevă'. Astăzi e replica care se potriveşte cel mai bine, vă spun eu", a spus Florin Piersic la primirea distincţiei.
Premiul pentru cel mai bun spectacol a revenit spectacolului "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Distincţia a fost ridicată de actriţa Ofelia Popii care a mulţumit în numele colegilor săi şi a citit un mesaj al directorului Teatrului din Sibiu, Constantin Chiriac.
"În numele Teatrului Naţional 'Radu Stanca' şi al echipei de creaţie a spectacolului 'Povestea prinţesei deocheate', regia Silviu Purcărete, ţin să mulţumim juriului UNITER pentru premiul acordat acestui eveniment cultural al ţării. Spectacolul a fost creat ca urmare a unui program pe care îl dezvoltăm de cinci ani împreună cu partenerii noştri din Japonia în vederea prezentării acestuia la Jocurile culturale şi olimpice Tokyo 2020 într-un turneu pe tot teritoriul Japoniei. În acelaşi timp acest spectacol va reprezenta România la Festivalul Europalia de la Bruxelles cu trei reprezentaţii programate în luna decembrie a acestui an. Suntem bucuroşi că recunoaşterea internaţională este dublată de o recunoaştere internaţională. Premiile UNITER sunt un prilej de bucurie pentru toată comunitatea teatrală din România şi ţinem să felicităm UNITER pentru eforturile cu care face posibil, an de an, acest eveniment", a spus Constantin Chiriac în mesajul său.
Nominalizări au mai primit spectacolele "Pădurea spânzuraţilor", după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, şi "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban la UNTEATRU, Bucureşti.
Premiul pentru cea mai bună regie a fost câştigat de Gabor Tompa pentru regia spectacolului "Neguţătorul din Veneţia" de William Shakespeare, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Nominalizaţi au mai fost Alexandru Darie, pentru regia spectacolului "Coriolanus" de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, Bucureşti, şi Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, Bucureşti.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câştigat de actorul Andrei Huţuleac pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti.
Câştigătorul distincţiei a fost anunţat de Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, şi actriţa Mariana Mihuţ.
La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Emilian Oprea pentru rolul Trigorin din spectacolul "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Unteatru din Bucureşti, şi Alexandru Potocean pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul "Pădurea spânzuraţilor" după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim, de la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
La categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, câştigătoare a fost desemnată actriţa Ofelia Popii, pentru rolurile din Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Nominalizări au mai primit Claudia Ieremia pentru rolul Arkadina din spectacolul "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Unteatru din Bucureşti, şi Ana Ularu pentru rolul Marianne din spectacolul "Constelaţii" de Nick Payne, regia Radu Iacoban, la Teatrul Act din Bucureşti.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit actorului Richard Balint pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul "Navigatorul" de Conor McPherson, regia Cristian Juncu, de la Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania "Liviu Rebreanu".
Nominalizări au primit şi Alexandru Jitea pentru rolul Mitch din spectacolul "Un tramvai numit dorinţă" de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti, şi Ionuţ Vişan pentru rolul Medvedenko din spectacolul "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Unteatru din Bucureşti.
Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Natalia Călin pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul "Pădurea spânzuraţilor" după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim, de la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
La aceeaşi categorie au mai primit nominalizări Sabrina Iaşchevici pentru rolul Maşa din spectacolul "Pescăruşul" de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Unteatru din Bucureşti, şi Mirela Oprişor pentru rolul Stella din spectacolul "Un tramvai numit dorinţă" de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti.
Scenograful Dragoş Buhagiar a primit Premiul pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.
Nominalizări au mai primit Adriana Grand pentru scenografia spectacolul "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti, şi Cosmin Florea pentru scenografia spectacolului "Pădurea spânzuraţilor" după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim, de la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
Premiul pentru debut a fost câştigat de Andreea Tecla şi Mădălina Niculae pentru scenografia spectacolului "R.U.R." de Karel Capek, regia Vlad Cristache, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, secţia germană.
Au mai fost nominalizaţi la aceeaşi categorie Florin Aioane pentru rolul Euphemos din spectacolul "Medea's Boys", dramaturgia Ionuţ Sociu şi fragmente din "Medeea" de Euripide, regia Andrei Măjeri, de la Teatrul Apollo111 din Bucureşti, şi Blanca Doba pentru rolul Teo din spectacolul "Fata Morgana" de Dumitru Solomon, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti.
Premiul pentru critică de teatru i-a revenit lui Călin Ciobotari. Nominalizări au mai primit Oltiţa Cîntec şi Cristina Modreanu.
La categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, distincţia a fost câştigată de spectacolul "Lupoaica" de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Ţundrea, regia artistică Vasile Manta, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.
Au mai fost nominalizate spectacolele "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu, dramatizare radiofonică şi regia artistică Gavriil Pinte, şi "UNDEva în '28" de Ilinca Stihi (ep. 1-11) regia artistică Ilinca Stihi, ambele producţii ale Societăţii Române de Radiodifuziune.
Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV a fost câştigat de producţia "Apostolul Bologa", adaptare după ''Pădurea spânzuraţilor'' de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune.
Au mai fost nominalizate "Circul Matteo", scenariul şi regia artistică Alexandru Lustig, şi "Dezertorul" după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune şi regia Silviu Jicman, ambele producţii ale Societăţii Române de Televiziune.
Premiul de Excelenţă al ediţiei din 2019 a Galei Premiilor UNITER a fost acordat Teatrului UNTEATRU. Distincţia a fost înmânată de actriţa Oana Pellea celor doi fondatori ai instituţiei teatrale - Andrei şi Andreea Grosu.
Alături de actorul Florin Piersic şi Maia Morgenstern, premii pentru întreaga activitate au fost oferite şi regizorului Cristian Pepino, scenografei Nina Brumuşilă şi criticului de teatru Doina Papp.
Premii speciale au fost oferite regizorului Decebal Marian pentru teatrul de păpuşi şi marionete, muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul "Săftiţa", actriţei şi coregrafei Andreea Gavriliu pentru mişcare scenică, criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale "Camil Petrescu", şi Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
De asemenea, Ion Caramitru a oferit Premiul preşedintelui care a revenit compozitorului şi dirijorului Cornel Ţăranu, membru al Academiei Române.
Premiul Consiliului Britanic a fost oferit spaţiului cultural Reactor Cluj "pentru activitatea de promovare şi susţinere a incluziunii sociale şi încurajarea implicării civice".
Distincţia pentru "Cea mai bună piesă românească a anului 2018" a fost oferită de principesa Elena tinerei Stela Giurgeanu pentru piesa "Matilda şi groparii".
"Este o mare bucurie să mă aflu alături de dumneavoastră. Gala UNITER continuă să fie un punct de reper al teatrului românesc de astăzi unde valorile îi sunt recunoscute. Anul acesta Gala UNITER a ajuns la Cluj, un oraş plin de vitalitate. Le adresez clujenilor salutul meu cald şi aprecierea pentru exemplul de dezvoltare durabilă. Juriul a ales cea mai bună piesă românească a anului trecut - 'Matilda şi groparii' de Stela Giurgeanu", a spus principesa Elena.
Juriul care a decis Cea mai bună piesă a anului 2018 a fost compus din criticii Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu.
Sursa foto: UNITER / Facebook