Arheologii au descoperit cea mai mare și mai veche structură construită de mayași

04 Iun 2020 | scris de A.V.
Arheologii au descoperit cea mai mare și mai veche structură construită de mayași

Arheologi şi istorici au folosit o tehnologie modernă de detectare aeriană şi au descoperit cea mai mare şi cea mai veche structură construită de civilizaţia Maya – o uriaşă platformă elevată rectangulară, construită între anii 1.000 şi 800 î.Hr pe teritoriul actual al statului mexican Tabasco, transmite miercuri Reuters.

Structura, spre deosebire de celebrele piramide maya din oraşe precum Tikal din Guatemala sau Palenque din Mexic, ce au fost ridicate cu aproximativ 1500 de ani mai târziu, nu a fost construită din piatră ci din pământ şi argilă şi a fost probabil folosită pentru ritualuri, conform cercetătorilor.

Localizată la Aguada Fenix, în apropiere de graniţa cu Guatemala, structura măsoară aproape 400 de metri lăţime şi 1.400 de metri lungime şi avea înălţimea între 10 şi 15 metri. Ca volum total, depăşeşte Marea Piramidă din Giza ce a fost construită cu 1.500 de ani mai devreme.

În sit nu s-au găsit urme de sculpturi care să reprezinte conducătorii comunităţii, ceea ce sugerează că la începuturile sale, cultura Maya era egalitară şi abia ulterior au apărut inegalităţile sociale şi ierarhia adusă de acestea, susţin cercetătorii.

„Pentru că este o structură atât de mare, dacă păşeşti pe ea nici nu-ţi dai seama că te plimbi pe ceva artificial”, a declarat arheologul Takeshi Inomata de la Universitatea din Arizona, coordonatorul studiului publicat de Nature. „Dar contururile sale se văd cu uşurinţă pe instrumentele lidar”, a adăugat el.

SURSA FOTO: Reuters

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră