Un german a călătorit 2.400 km cu tractorul, pentru a asista la meciul Germania-Mexic de la Moscova

18 Iun 2018 | scris de Istvan Deak
Un german a călătorit 2.400 km cu tractorul, pentru a asista la meciul Germania-Mexic de la Moscova

Ştirea este despre ce a fost înainte de meci, căci despre ce o fi în sufletul omului după meci, asta nu ştim, dar putem bănui! 

Suporterul german Huberth Wirth a sosit duminică la stadionul Lujniki din Moscova, cu două ore înainte ca naţionala ţării sale să debuteze la Cupa Mondială de fotbal 2018, împotriva Mexicului. Desigur, asta nu ar fi o ştire, dacă un detaliu nu ar transforma-o în ceva demn de băgat în seamnă de către mass-media. Omul a făcut tot traseul ăsta la bordul unui tractor cu remorcă! 

Cât a mers? Nici mai mult, nici mai puţin decât 30 de zile şi aproximativ 2.400 km, de la Neuhausen bei Pforzheim (landul Baden-Württemberg) până la Moscova, relatează agenţia germană de presă DPA, preluată de stuttgarter-zeitung.de.

Neobişnuitul mijloc de transport utilizat de Wirth a fost decorat cu steagurile Germaniei şi Rusiei, precum şi cu inscripţia "Halo Moskau". Fanul german a călătorit, împreună cu câinele său, din oraşul Neuhausen bei Pforzheim şi până în capitala rusă cu o viteză medie de 20 km/h.

"Mă simt foarte bine", a declarat el după ce şi-a parcat tractorul în faţa stadionului moscovit, sub privirile poliţiştilor ruşi, care s-au arătat impresionaţi de vehiculul germanului.

Întrebat de ce a ales un tractor, fanul german a răspuns: "Este pur şi simplu hobby-ul meu".

Selecţionata Mexicului a învins campioana mondiale en titre, Germania, cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, prin golul marcat de Hirving Lozano (35). 

Alte stiri din Sport

Ultima oră