Articol XS pentru oamenii XXL. Dr. Silvi Ifrim: „ Nu există oameni care nu pot slăbi!”

25 Apr 2017 | scris de Eveline Păuna
Articol XS pentru oamenii XXL. Dr. Silvi Ifrim: „ Nu există oameni care nu pot slăbi!”

Există sute de rețete pentru slăbit și tot atâtea pastile. Sunt zeci de zile în care am spus „de mâine voi slăbi”, dar nu am rezistat ispitelor culinare.

Totuși, există un singur răspuns care poate alunga kilogramele nesănătoase, lupta cu frustrările și complexele pe care le au „grașii”: medicul nutriționst. Dr. Silvi Ifrim, doctor în științe medicale, medic primar - medicină internă, medic specialist - diabet, nutriție și boli metabolice este un profesionist care și-a dovedit pasiunea și știința, în timp.

Recunoscută și ca „medicul vedetelor”, Dr. Silvi Ifrim are propriul program prin care garantează rezultate în orice luptă cu kilogramele.

● Eveline Păuna: Cine sunteți, dincolo de cartea de vizită?

● Dr. Silvi Ifrim: Sunt un om care și-a iubit și își iubește foarte mult profesia și care a avut privilegul să se bucure din plin de rezultatele obținute. În meseria mea, acestea sunt evidente, pentru că ele înseamnă transformarea unei persoane obeze - care, de fapt, este o persoană foarte bolnavă - într-o persoană sănătoasă.

Persoana obeză are de suferit atât pe plan medical, din cauza bolilor, cât și estetic. Transformarea aceasta, practic, înseamnă că persoana obeză devine un alt om și poate duce viața pe care și-a dorit-o. Iar bucuria unor astfel de rezultate, în medicină, nu este la îndemâna oricărui medic.

Să poți să transformi o persoană, care slăbește 50-60 de kilograme în 7-8 luni, nu este un lucru simplu. În această specialitate, lucrurile se văd... concret. Am pus pasiune în cariera mea de 34 de ani de medicină. La început, până în 2003, am lucrat în Spitalul Colentina ca medic internist și ecografist.

În 2003 s-a înființat Secția de Diabet, o altă etapă importantă din viața mea profesională. În decursul acestei perioade am vindecat mulți oameni. Poate unora le-am salvat chiar viața. Am participat la Înființarea Secției de Diabet - practic eu am pus bazele acesteia, în Spitalul Colentina din București.

Este o specialitate pe care am făcut-o tocmai pentru că mă obseda situația de a nu mă îngrășa. Încercam să aprofundez acest domeniu, ca să învăț să nu mă îngraș și să nu fac diabet, așa cum a avut mama mea. Apoi, în nutriție, din 2006, ocupându-mă de obezitate, de a-i ajuta pe bolnavi să slăbească, am primit aceste satisfacții profesionale uriașe, de care sunt foarte încântată. Mă simt împlinită pentru că nu orice medic vede, concret, rezultatele. Aceste transformări ale pacienților mei sunt vizibile. Activitatea mea nu se bazează pe reclamă, pentru că toate lucrurile se pot proba. Analizele bolnavilor sunt evidente: cum arată, la început, și cum ajung să arate la sfârșit.

● Iar transformările sunt vizibile și la nivel psihologic...

● Da, aspectul psihologic este important. Foarte mulți bolnavi, când se prezintă la prima ședință, mă roagă chiar să le recomand un psiholog pentru că simt că sunt dependenți de dulce. Ei cred că este o problemă care ține de psihic. Ei bine, ei nu au nevoie de psiholog, ci au nevoie de o persoană care să le explice ce se întâmplă în organismul lor, să le dea posibilitatea să slăbească continuând să muncească - pentru că aceasta este o problemă: dacă nu ești hrănit, nu poți să muncești! Iar oamenii au nevoie să vadă destul de repede efectele și îmbunătățirea analizelor.

„Oamenii au devenit mai conștienți de faptul că obezitatea nu înseamnă doar felul cum arată, ci înseamnă un cumul de boli”

● În 2006, când ați început să aveți un... cuvânt auzit de întreaga Românie, în ceea ce privește nutriția, cât de pregătită era țara noastră pentru profesia dumneavoastră? Și nu mă refer la nivelul medicilor, ci la nivelul oamenilor de rând.

● Este cert că erau mult mai mulți neștiutori în acest domeniu. Pe măsură ce timpul a trecut, oamenii au devenit mai conștienți de faptul că obezitatea nu înseamnă doar felul cum arată, ci înseamnă un cumul de boli. Consider că obezitatea este cea mai importantă boală ca abordare și ca răspândire. Obezitatea este cauza principalelor boli care, la rândul lor, determină alte boli cu efecte dezastruoase pe aparatul cardio-vascular, în primul rând.

● Unii oameni spun că obezitatea este dobândită la nivel genetic, alții acuză că de vină este alimentația haotică și necântărită - dulciurile, fastfood-ul. De fapt, ce este obezitatea, pe înțelesul tuturor? Este vina omului că ajunge așa, sau este o boală pe care nu o poate controla, până la întâlnirea cu un medic?

● Obezitatea reprezintă un surplus de kilograme. „Vinovatul” depinde, în funcție de situație. Sunt situații care au o cauză genetică sau sunt secundare altor boli - boli endocrinologice. Acest procent de obezitate - cauză secundară al unor boli este foarte mic, în comparație cu procentul obezității dobândite printr-un aport caloric excesiv. Această obezitate este importantă.

Cealaltă este, de multe ori, pote chiar mai ușor de rezolvat pentru că, fiind un efect al unei boli cauzatoare, acționând asupra bolii și diagnosticând-o, se poate acționa destul de țintit asupra efectului, care este obezitatea. Dar atunci când avem de a face cu obezitate obținută printr-un aport caloric excesiv, este foarte greu de intervenit, pentru că, practic, cauza întreține efectul. Este o mișcare circulară: surplusul de greutate determină o serie de tulburări metabolice.

Toată lumea știe că obezitatea este o boală de metabolism. Acest lucru înseamnă că obezitatea dereglează cele trei metabolisme pe care le are organismul nostru: metabolismul lipidelor, metabolismul glucidelor și al proteinelor. Din dereglarea acestor trei grupe de metabolism apar dereglările care țin de fiecare grupă, apar bolile acestor trei metabolisme dereglate.

O dereglare importantă care întreține acest feedback cauză-efect, efect-cauză, este dereglarea în secreția de insulină. Adică hiperinsulinismul, care este răspunzător de apariția hipoglicemiei. Hipoglicemia trebuie corectată cu aport de glucide, iar aportul de glucide care este în cantitate peste cât ar fi nevoie, determină din nou, la un interval scurt de timp, hiperinsulinismul. Și tot așa. În felul acesta se întreține această dependență a grasului de glucide.

Dacă pentru alcoolic drogul care creează dependență este alcoolul, pentru obez... dulciurile. Când încep un program de slăbit cu un pacient, prima ședință constă în explicarea - și înțelegerea - acestor lucruri cu caracter medical. Eu le vorbesc trei ore pacienților.

Înainte de începerea „tratamentului” fac ca un fel de curs, pentru ca toată lumea să înțeleagă aceste tulburări care se petrec în propriul organism. Și să înțeleagă că totul se poate rezolva, tocmai pentru că acționăm asupra cauzei. Totul este bine gândit. Concomitent cu slăbitul, eu doresc ca bolnavul să înțeleagă exact ce trebuie să facă, tocmai pentru că i se explică despre ce este vorba - ce înseamnă obezitatea și dereglările aduse de ea... și bolile care derivă de aici.

„Ar trebui să ne alarmeze chiar și cinci sau șase kilograme peste cât e normal să cântărim”

● Pentru o persoană adultă, care este calculul corect pentru aflarea greutății potrivite înălțimii?

● La femei: centrimetrii din înălțime, minus zece kilograme. La bărbați, al o vârstă adultă, este cam centimetri pe centimetri.

● Când ar trebui să fie consultat un medic nutriționist? La câte kilograme în plus față de greutatea normală?

● Ar trebui să ne alarmeze chiar și cinci sau șase kilograme peste cât ar trebui să cântărim. Eu mă bucur că, în ultimii ani, am văzut că a crescut semnificativ adresabilitatea, aproape an de an, la femeile tinere care aveau un excedent ponderal aproape nesemnificativ - câteva kilograme în plus, până în zece.

Aceste persoane doreau să învețe să mănânce și să înțeleagă ce trebuie să combine și cum să mănânce. Și chiar cum să își educe copiii, din punct de vedere nutrițional. Și au reușit chiar acest lucru. Nu demult, chiar o fostă pacientă de-a mea, care este slabă și se menține slabă de foarte mulți ani, îmi povestea că s-au amuzat copios în familie, când băiețelul dumneaei l-a văzut pe prietenul de la școală, în clasa zero, mâncând o ciocolată. S-a repezit la el să-i spună că „nu este voie, face rău, este otravă”. Era disperat să nu-l lase sămănânce ciocolată, pentru că mama lui nu i-a cultivat această plăcere de a mânca dulciuri.

● Ciocolata este otravă?

● În opinia mea, da. Și așa ar trebui să fie percepută de multă lume. Este un hidrocarbonat concentrat. Cu cât sunt mai concentrate, cu atât fac mai mult rău, tocmai prin peack-urile (vârfurile) de glicemie pe care le provoacă postprandial, urmate de stări de hipoglicemie care necesită corectarea lor tot cu glucid.

● Sunt oameni care păstrează bucătăria tradițională românească: multe feluri de mâncare, multă pâine, sosuri, grăsimi. Este sănătoasă bucătăria românească?

● Nu, cu siguranță! Noi suntem profund dezavantajați de faptul că, la noi, obișnuința este de a se mânca pâine aproape permanent, la orice masă. La români, fără pâine nu se poate. Și, în general, mâncăm mulți cartofi și, dacă se poate, chiar prăjiți.

Cartoful este unul dintre prietenii kilogramelor în plus. Românii au luat cam ce este mai rău: bucătăria noastră bogată în preparate care îngrașă, combinată cu multe fructe și dulciuri concentrate, importate de pe la alții. Procentul bolnavilor de obezitate este îngrijorător.

● Tradiția românească ne-a obișnuit și să ne educăm copilul să nu se ridice de la masă până nu mănâncă tot. Atunci când copilul spune „nu mai pot”, mama îl șantajează emoțional: „mai ia o linguriță pentru mine, una pentru tata, alta dacă ne iubești, alta dacă...”. Mai mult, există farfurii care au imagini imprimate, astfel încât, atunci când copilul termină de mâncat și nu mai rămâne nimic în farfurie, se ivește o imagine captivantă: premiu pentru că a mâncat tot.

● Cred că este un obicei foarte dăunător.

● Atunci când copilul spune „nu mai pot”, ar trebui să-l lăsăm să se ridice de la masă?

● Ar trebui să îl ascultăm și să ne gândim de ce nu mai poate. E posibil să constatăm că el nu poate să mănânce ceea ce este consistent, pentru că el, înainte de masă, a mâncat ceva ciocolată, dulciuri, bombonele. În acest caz, este absolut normal ca el să nu mai poată să mănânce ce trebuie. Copilul trebuie obișnuit pe principiul celor cinci mese: dimineața, prânz, seara - mese principale, iar între ele două gustări care să nu constea în dulciuri concentrate, ci în hidrocarbonate luate din fructe.

„Scuza cu „nu am timp”, trebuie uitată”

● Dacă vorbim de cele trei mese principale pe zi și de cele două gustări, ar trebui să vorbim de oameni care își permit, ca timp fizic, să ia aceste mese în mod regulat. Ce ne facem cu workaholicii, cu aceia care pleacă dimineața la serviciu și ajung seara acasă și atunci mănâncă ce apucă.

● Sunt foarte mulți oameni extrem de ocupați. Însă, dacă știi ce trebuie să faci și dorești să te menții slab și sănătos, trebuie să poți. Trebuie să îți organizezi timpul în așa fel încât să poți. Și dacă mănânci ce trebuie, ai să fii permanent sătul - deci nu vei face hipoglicemii urmate de un mâncat excesiv și cu dulciuri, pentru că hipoglicemia necesită corecție de dulciuri. Astfel, toate lucrurile merg foarte bine. Eu cred că, în programul fiecărui om, se pot găsi zece minute alocate pentru sănătate. Scuza cu „nu am timp”, trebuie uitată. Trebuie să ne facem timp, cât de puțin, pe care să îl alocăm acestor mese. Nu trebuie să fie copioase.

● Există și oameni care nu pot slăbi?

● Nu. Eu nu am avut decât oameni care poate că nu au fost susținuți de familie. Pentru că este greu să te supui unor privațiuni, mai ales în primul modul, de două săptămâni - atunci are loc schimbarea cea mai importantă. Dacă cei din jur nu te ajută, ba chiar te încurcă, mâncând diverse în fața ta și chiar invitându-te să mănânci, e clar că este foarte greu. Am avut foarte puțini pacienți care nu au reușit să slăbească, iar motivul a fost că nu au respectat indicațiile.

● Care sunt alimentele prietene cu sănătatea? Cateva exemple ce nu ar trebui să lipsească din viața celor sănătoși.

● În primul rând, nu trebuie să lipsească mult-hulita carne. Noi avem nevoie de cantități importante de proteine în organism. Este a doua, după apă, ca importanță, ca necesar. Carnea consumată echilibrat, nu în cantități mari 100-150 de grame. Dar mesele, mai ales cea de prânz și seara, trebuie să conțină proteină. Cu legume, bineînțeles. De evitat legumele cu conținut ridicat de glucide, cum sunt mazărea, cartoful. Se poate mânca foarte bine, totul este să dorești să înveți niște principii pe care să le aplici.

● Ciocolata și cartofii prăjiți înseamnă „otravă”?

● Nu înseamnă otravă, dar trebuie să înțelegem că ciocolata, de exemplu, este „otravă” în sensul că produce vârfuri de hiperglicemie și întreține pofta. Odată ce ai mâncat o bucățică de ciocolată, cu siguranță că va veni o a doua bucățică de ciocolată, la un interval scurt de timp...

● Sau tableta întreagă...

● Da, sau tableta întreagă. Deci de aici apare problema. În momentul când organismul este echilibrat, din punct de vedere metabolic - deci ai scăzut în greutate și întregul metabolism se echilibrează - atunci altfel pică o bucată de ciocolată mâncată pentru că dorești. Poți mânca și o tabletă de 100 de grame. Știi că, după aceea, apare din nou nevoia de a mai mânca dulciuri, dar trebuie să oprești, și gata. Înțelegi că ți-ai luat porția și mai mănânci ciocolată peste trei săptămâni sau peste două.

● Un om sănătos mănâncă vreodată la fast-food?

● Mâncarea de la fast-food nu este o mâncare sănătoasă. Meniurile conțin, de obicei, cartofi prăjiți și diferite feluri de maioneză. Asta înseamnă colesterol cu ulei... Iar carnea este... prăjită.

● Am auzit, de multe ori, că oamenii se scuză atunci când mănâncă la un anumit lanț de fast-food, că nu comandă chifle și mănâncă doar bucățile de carne. E un mod de a te iluziona...

● Da, acum problema e cum sunt făcute acele bucățele de carne. Din punctul meu de vedere, nu este o mâncare sănătoasă.

● Cât de important este ca fiecare pacient să aibă rețeta proprie? Mai ales femeile încearcă zeci de rețete despre care aud pe la birou... Cele mai populare sunt înfometarea, nemâncatul după ora 18.00, renunțarea la pâine și dulciuri.

● Eu nu am procedat la un anumit regim. Am văzut că pe internet circulă chiar și „Regimul Ifrim”, despre care se spune că îmi aparține. Sigur că, în mare, este regimul pe care l-a avut o persoană care a slăbit cu mine. Dar este important să înțelegem principiile și nu regimul, adică ce mănâncă el exact, la fiecare masă.

Totul se face gradat, deci în primele două săptămâni este un regim, în următoarele - alt regim, în care bag ceva în plus și testez ce răspuns are organismul. Și tot așa, timp de două luni, în module de câte două săptămâni. Iar eu deja am răspunsul pentru principalele grupe de alimente, pentru fiecare pacient.

Adică: cum răspunde la proteine, la legume, la lactate și la glucide. Abia după aceea, având toate datele, pot să alcătuiesc în continuare regimul, ca persoana respectivă să slăbească în continuare. Gândiți-vă că sunt persoane care au de dat jos o sută de kilograme.

● Care este cel mai mare succes pe care l-ați avut, în număr de kilograme pierdute la un pacient?

● Cred că un pacient care s-a ținut conștiincios de acest regim și care a avut rezultate foarte bune a fost chiar domnul primar Piedone. Țin minte că a început regimul cu mine în decembrie 2008 și, până în iunie-iulie, a dat jos peste 60 de kilograme.

● Fără să se simtă rău, fără să aibă căderi de calciu...

● Absolut! Nicio cădere, pentru că nu ai cum să ai! Adică mâncând atât de bine, n-ai cum să ai vreo stare proastă. Chiar sentimentul este că mănânci prea mult. Așa îmi spun pacienții, pentru că ei sunt obișnuiți cu făcut foamea și atunci când mănâncă cinci mese pe zi, și atât de copioase, deja se simt extraordinar de sătui. Nu mai au nici pofta aceea excesivă de a mânca dulce, dată de hipoglicemie.

● Pofta de a „crănțăni” ceva, orice, de unde vine?

● Aceasta vine tocmai din faptul că se sare peste mese și se mănâncă tot din categoria glucidelor. Glucidele, la următoarea masă, invită tot glucidele. Aici este problema: este un cerc vicios, din care greu poți să ieși. Deci dacă stai nemâncat, cu un covrigel, peste o oră-două ți se face iar foame și mai mănânci ceva - un fruct... și tot așa.

● Revin iarăși la specificul României. Noi le-am dat copiilor noștri, la școală, cornulețul cu lapte...

● Probabil că altceva era greu de oferit.

● Nu mai vorbim de snacks-urile care pândesc la colțul fiecărei școli, dar dacă un copil mănâncă acel corn cu lapte...

● Cu siguranță că nu este o mâncare nici de dimineață, nici de dat copiilor. Această pâine dulce, combinată cu tot felul de alte dulciuri... Sigur nu pică bine, tocmai din motivele pe care le-am spus. Nu sunt hrănitoare, nu aduc nutrienți de calitate. Dar, probabil că atât se poate face. Adică să le oferi cărniță de dimineață, cu o salată, e foarte greu. Dar așa ar trebui să mănânce... Ceva tot pe principiul unei proteine bune, care să le acopere orele de dimineață, când se duc la școală.

„Cum să trimit bolnavul la operație, când un bărbat cu un excedent important de greutate slăbește cu mine treizeci de kilograme în trei luni?!”

● Pentru cei care nu știu să gătească sau să-și pregătească alimentele preparate așa cum îi sfătuiți dumneavoastră, există o variantă pe care o pot cumpăra și de la restaurante?

● Eu le dau tot felul de idei de a-și face rețete. Chiar am și inventat o supă, i-am spus „Supa Ifrim”. E foarte bună. Am combinat ceea ce merge combinat și pică bine. E o supă de care se poate bucura întreaga familie.

● Cam ce conține?

● Niște legume opărite, cu pui. E foarte simplu de preparat și este foarte bună. Se poate lua chiar și la serviciu. Există tot felul de recipiente etanșe, care permit transportul alimentelor.

● Între vedetele care au slăbit cu dumneavoastră este și Ozana Barabancea care, acum, s-a îngrășat din nou.

● Le spun din prima ședință de curs că nimic pe lumea asta nu îi poate ține slabi sau cu o greutate normală dacă ei încep să uite regulile. Dacă încep din nou să mănânce ce nu trebuie și ce îngrașă, inevitabil se îngrașă. Nu există vreo situație, cu excepția celei chirurgicale, care s te țină pe loc. Adică tu să mănânci prostii și lucruri care îngrașă și să rămâi la aceeași greutate.

● Sunteți pentru intervenția aceea chirurgicală?

● Nu. Categoric nu! Foarte mult timp, chirurgii care se ocupă cu acestă chirurgie bariatrică care se bucură de mult succes, mă rugau să colaborăm. Dar cum să trimit bolnavul la operație, când un bărbat cu un excedent important de greutate slăbește cu mine treizeci de kilograme în trei luni?! Totuși să slăbești cu efectul îmbolnăvirii mi se pare cam mult. Trebuie bine gândită această intervenție. În anumite situații, probabil că este inevitabilă această metodă, dar, în mod normal, e de evitat.

● Persoanele care slăbesc mult riscă mai mult decât o persoană considerată normală, sănătoasă, să se îngrașă după, dacă ies din acest joc corect al alimentației?

● Nu. Iar cei care slăbesc prin programul meu - pentru că, de fapt, nu este o metodă în sine, este un program care vizează învățare și consiliere - la sfârșit pleacă știind cam ce trebuie mâncat într-o săptămână, astfel încăt să fie incluse cam de toate: și lactate, și fructe, chiar și paste. Important e să știm cum le... asortăm, în fiecare zi.

● Dacă se optează pentru înfometare drastică, viața este pusă în pericol?

● Da. Sunt persoane care nu tolerează acest regim...

● Există plasturi pentru slăbit, ceaiuri, pastile.

● Sunt tot felul de ajutătoare în a ocupa pofta de mâncare.

● Sunt bune?

● Nu, nu sunt bune. După mine, aceasta este cea mai mare greșeală pe care o poate face cineva care vrea să slăbească. Toată lumea vorbește despre „rețete”. Adică să mănânci, pe o perioadă delimitată de timp, anumite lucruri. Dar această abordare este dăunătoare sănătății.

Din acest motiv, când cineva aude de cură de slăbire, deja se gândește la un om care este privat de caloriile necesare consumurilor pe care le are organismul, zi de zi. Și atunci sigur că este o stare vulnerabilă. După slăbitul acesta cu mare discomfort pentru organism, revenirea la kilogramele pe care le-a avut se face rapid.

Dacă slăbirea se face înțelept, pacienții mei vă pot confirma că încep chiar să fie fericiți că, făcând tot felul de greșeli, observă că nu au acumulat prea mult în kilograme. Dar dacă perioada de neatenție devine îndelungată, se reia din nou procesul de depunere rapidă.

● Revistele promovează frumusețea feminină încadrată în tiparul 90-60-90 sau chiar mai puțin. Iar în mall-urile din România nu există, de exemplu, jeanși pentru doamne peste mărimea 38, rar 40. Privind România de zi cu zi, considerați că românii sunt mai mulți peste media normală și sănătoasă sau dimpotrivă?

● Cred că este lesne de văzut că sunt mai mulți peste medie. Majoritatea copiilor e din ce în ce mai obeză. Dacă am putea să observăm într-o școală, aproape an de an, cred că este alarmant ce se întâmplă.

● Și revin la zicala românului: „grasă și frumoasă”.

● Frumusețea depinde de gusturi. Dar zicala ar continua „dar, cu siguranță, nu și sănătoasă”. Aceasta este problema. Trebuie să avem în minte că obezitatea este cea care ne aduce hipertensiune arterială, accelerarea arterosclerozei, ficatul gras - steatoza hepatică, diabetul. Diabetul de tip II este o boală efect a obezității.

● Când mergeți la cumpărături, citiți întotdeauna etichetele produselor?

● Nu am timp să citesc chiar toate etichetele, dar, în general, cam știu ce vreau să cumpăr. Însă sunt atentă. Adică este important să citim etichetele.

● Când ați mâncat ultima dată o felie de tort?

● Mă feresc să mănânc dulcuri atât de concentrate, tocmai pentru că nu mă simt bine. Dacă perioade îndelungate nu consum dulciuri concentrate, e greu să le mai tolerez. Apare o stare de discomfort.

● Dumneavoastră ați avut vreodată probleme cu kilogramele în plus?

● Da. Țin minte că, înainte de a-mi susține teza de doctorat cu vreo șase luni, am reușit să pun vreo șase kilograme față de cât aveam. Adică nu mult, dar pentru mine a fost șocant pentru că am realizat că nu mai am cu ce să mă îmbrac.

● Ce le transmiteți celor care vor citi acest interviu, care ar vrea să ajungă să fie în fața dumneavoastră, să primească sfaturile utile?

● Le transmit să fie optimiști, pentru că problema obezității - care este o problemă complicată și greu de rezolvat - are o rezolvare verificată de mine. Anul acesta am zece ani de când am deschis cabinetul meu și am aceste rezultate care sunt îmbucurătoare și pentru mine și pentru cei care m-au căutat și au slăbit cu programul meu. Trebuie să fie optimiști, dar e bine să se îngrijoreze de orice kilogram pe care îl acumulează, pentru că, pe măsură ce înaintează în vârstă, kilogramele se depun din ce în ce mai mult.

 

Alte stiri din Interviuri

Ultima oră