Lipsa somnului, o epidemie catastrofală. Consecințe: accidente vasculare, diabet, obezitate, Alzheimer, cancer...

29 Dec 2022 | scris de Magda Marincovici
Lipsa somnului, o epidemie catastrofală. Consecințe: accidente vasculare, diabet, obezitate, Alzheimer, cancer...

Într-un interviu în The Guardian, profesorul Matthew Walker, directorul  Centre for Human Sleep Science din cadrul Universității Berkeley, expune cauzele și consecințele lipsei de somn, un rău foarte răspândit în prezent. Specialistul vorbește despre o epidemie de lipsă de somn catastrofală. 

Opt ore de somn, noaptea

În aceeași termeni alarmanți, specialistul subliniază că acest fenomen provoacă boli grave: cancer, diabet, boli cardiace, accidente vasculare cerebrale, maladia Alzheimer, obezitate etc. 

Eu însumi dorm opt ore noaptea și aceasta nu este negociabil, declară Matthew Walker. Eu dau somnului o importanță majoră, deoarece știu care sunt riscurile. Când veți înțelege că, după numai o singură noapte în care ați dormit patru-cinci ore, numărul celulelor ucigașe naturale – celule care  le distrug pe cele canceroase care se formează în corpul nostru în fiecare zi – scad cu 70%  sau că lipsa somnului este direct legată de cancerele intestinului, prostatei și de sân, sigur veți proceda în alt mod. 

În cartea sa Why we sleep, ce urmează să apară în luna octombrie, cercetătorul expune constatări simple, pornind de la un set de studii epidemioloice care demonstrează consecințele lipsei de somn. Fără somn, mai puțină energie și boli. Respectarea orelor de somn, vitalitate și sănătate. Cu cât dormim mai puțin cu atât viața se scurtează, subliniază prof. Walker.

Nimeni nu face nimic

De exemplu, adulții cu vârste peste 45 de ani, care dorm mai puțin de șase ore noaptea, se expun unui risc de 200%  de criză cardiacă sau accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele pentru care noaptea înseamnă opt-zece ore de somn. T

Totuși, nimeni nu face nimic pentru remedierea acestui fenomen, avertizează Matthew Walker. Ați văzut deja afișul NHS (sistemul de sănătate public din Marea Britanie), care îndeamnă oamenii să doarmă? Un medic cerea pacienților să doarmă în loc de a le prescrie somnifere?, subliniază în interviu Matthew Walker. 

Somnul este primordial pentru bebeluș, dar acest principiu este rapid abandonat pe măsură ce acesta crește. Omul este singura specie care se lipsește deliberat de somn fără un motiv aparent. 

În 1942, notează Matthew Walker, mai puțin de 8% din populație dormea noaptea șase sau chiar mai puține ore. În 2017, s-a ajuns ca o persoană din două să sufere din cauza lipsei de somn.

În explicarea acestui fenomen, Matthew Walker vorbește de o risipă de timp în special a celui dedicat somnului, care este tratat cu un amestec exploziv format din anxietate-alcool-cafeină, toți dușmani ai somnului.

Soluții 
Pentru a evita nopțile albe, trebuie să considerați somnul ca fiind un sport. De asemenea, școlile ar trebui să-și înceapă cursurile la o altă oră, angajatorii să-și încurajeze angajații să doarmă, medicii să evite să prescrie somnifere, precizează prof. Walker.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră