Tentativele de trecere frauduloasă a frontierelor României comuniste datează încă din 1948-1949, când regimul îşi punea deja amprenta odioasă asupra societăţii. Incidentele la frontieră şi primele victime datează de atunci.
Pe unul dintre românii care au căzut împuşcaţi la frontieră l-am găsit dormindu-şi, într-un mormânt încă îngrijit de alţii, somnul de veci. Neplâns de ai lui, îngropat de străini, Mindea (Mingia) Gheorghe Marian din Berzovia, Caraş-Severin, şi-a găsit sfârşitul pe fâşie, iar acum oasele lui zac într-un mormânt din cimitirul din Marcovaţ.
Primăria din Marcovăţ. Foto: Bogdan Constantinoiu
Era o zi ploioasă, iar căutarea unui mormânt într-un cimitir de ţară era ultimul lucru pe care să şi-l dorească cineva.
Foto Bogdan Constantinoiu
În cimitir, la Marcovaţ
La Marcovaţ am dat roată pe alei, mergând încet cu maşina, să nu ratăm cimitirul. Ploua mărunt, iar pe deal se zărea o cruce albă. Parcă pusă special, ca piatră de hotar, simbol al unor sacrificii zadarnice. Ne feream de ploaie, aşa că am oprit să fotografiem crucea simbolică din maşină, pentru a nu uda obiectivul foto. O femeie de-a locului, speriată, ne-a luat la întrebări, dar ne-a şi îndrumat spre Primărie, unde aveam să aflăm câteva informaţii despre mormântul românului îngropat de sârbi la Marcovaţ.
Foto Marina Constantinoiu
L-am căutat, conform indicaţiilor, şi l-am găsit. Este pe undeva, pe la mijloc, printre localnici, îi îngrijesc mormântul femeile care vin să-şi plângă morţii.
Ploaia îl plângea şi ea pe Mindea Gheorghe, aşa cum a făcut-o din 1948 încoace, de când i-a ridicat crucea Vasile Micleu Sorin, aşa cum stă mărturie scrisă pe piatra de la căpătâiul românului.
Nimeni nu l-a recuperat, poate nici nu avea familie, dar mai degrabă a fost printre primii români îngropaţi în străini de soarta cărora rudele lor n-au avut habar. Nici numele nu îi e scris corect, ci după pronunţia lui bănăţeană, dar măcar el a avut parte de un mormânt, o cruce şi slujbe creştineşti.
Foto Bogdan Constantinoiu
„Eu îl mai îngrijesc, când mă duc la mormântul cumnatului meu, care este alături”, ne-a mărturisit una dintre doamnele de la Primărie. Şi aşa este, mormântul arată ca multe altele din cimitirul care la intrare, din nou ca o ironie a sorţii, ne îndeamnă, în limba română, să îngrijim mormintele strămoşilor!
"Îngrijiţi-vă mormintele strămoşilor!", îndeamnă cimitirul din Marcovaţ. Foto: Marina Constantinoiu
Da, unii pot îngriji morminte. Căci şi-au putut îngropa morţii. Dar mulţi, oare câţi?, au plecat pe lumea cealaltă sfâşiaţi de durerea de a nu-şi fi putut nici măcar îngropa copilul, fratele, sora, cumnatul etc.
Pentru cei tineri, care azi au mai puţin de 30 de ani, aceste poveşti pot părea invenţii. Lor nu le-a predat nimeni în şcoală lecţia despre fenomentul frontierist, nu le-a spus nimeni vreodată că, în anumite zone ale ţării, aproape o întreagă generaţie lipseşte la apel. Majoritatea se află în străinătate, adaptaţi la viaţa de acolo, departe de aberaţiile sistemului comunist din ţara lor.
Fiecare mărturie a unui localnic din zona de graniţă, pe ambele maluri ale Dunării, capătă, în contextul lipsei de informaţie la nivel oficial, valoare documentară. Lor li se adaugă documentele de arhivă, care PROBEAZĂ fără puţinţă de tăgadă realitatea.
Frontieriştii, în „Raportul Tismăneanu”
La 18 decembrie 2006 România făcea cunoştinţă cu “Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, cunoscut şi drept “Raportul Tismăneanu”.
Conform acestui stufos document, trecerea frauduloasă a frontierei ca infracţiune politică datează din 1949, când deţinuţilor politici li s-au adăugat “frontieriştii”, iar în închisori numărai frontieriştii cu zecile, poate sutele.
Din 1948 însă infracţiunea era aspru pedepsită, şi, iată, te putea costa chiar viaţa, grănicerii iugoslavi, dar şi cei români fiind gata să tragă în cei consideraţi “trădători de ţară”.
În „Raportul Tismăneanu” victimele de la frontieră, că erau directe, deci decedaţi, sau indirecte, prin arestări, se adaugă altor categorii care, împreună, dau cifra de două milioane de victime directe ale represiunii comuniste din ţara noastră, avansată de comisia care a întocmit Raportul.
Conform Raportului, cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane, printre acestea numărându-se şi frontieriştii. Dacă adăugăm victimele indirecte (membri de familie care au suferit discriminarea socială), atunci suma globală a celor reprimaţi creşte semnificativ.
Oamenii Securităţii. Turnătorii
Cifrele avansate de oficialităţi, după Revoluţie, vorbeau despre vreo 10.000-15.000 de oameni care au format vechea Securitate. În realitate lucrau pentru Securitate, sute de mii salarizaţi şi alte sute de mii „voluntari”. Printre aceştia se află şi cei care turnau zelos la Securitate rude, prieteni, cunoştinţe care aveau intenţia de a trece fraudulos graniţele ţării care le îngrădea libertatea. Şi printre aceştia se numără chiar călăuzele care, teoretic, ar fi trebuit să le asigure frontieriştilor biletul către libertate, pe sume imense de bani (6-7 salarii, la vremea aceea).
Care era costul acestui diabolic mecanism, probabil că nu se va afla vreodată. Aproximativ 10% din venitul naţional se cheltuia pentru complexul securist, se arată în Raport.
Românii şi emigrarea
Raportul consideră emigrarea drept un tip de refuz al cooptării de către regimul comunist. „Desigur, nu toţi românii puteau să aleagă această cale în condiţiile în care orice călătorie într-o ţară necomunistă nu era accesibilă oricui. Unii şi-au riscat viaţa trecând fraudulos frontiera, alţii s-au folosit de o simplă ieşire dincolo de Cortina de Fier pentru a cere azil politic, iar alţii au făcut cerere, au aşteptat cu anii şi au plecat cu forme legale de
emigrare. De fapt, dreptul la liberă circulaţie este menţionat şi în Actul Final de la Helsinki, iar mulţi dintre disidenţi l-au invocat direct, unii chiar folosindu-se de această menţiune pentru a putea emigra. Desigur, nu orice exil a fost unul politic: mulţi au plecat din motive economice, fără alt gând decât acela de a trăi mai bine, lucru perfect legitim la urma urmei.
Dintre cei refugiaţi din motive politice, cei care „au ales libertatea” pentru că nu puteau trăi în constrângerile impuse de regimul comunist, un număr semnificativ de români au devenit foarte activi în emigraţie, contribuind decisiv la susţinerea disidenţei din ţară”, se arată în „Raportul Tismăneanu”. (Va urma)
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com
