La puțin timp după construirea Zidului Berlinului, pentru mulți est-germani a devenit clar că nu mai pot rezista mult timp în Republica Democrată Germană (RDG).
Katharina Weinel, pe atunci doar o studentă din Jena, a ales să fugă prin România. “ Eram un opozant al îndoctrinării. RDG era precum o gradină zoologică mare şi frumoasă. Aveai ce mânca şi unde trăi, dar gardurile te împiedicau să o părăseşti. Lumea noastră se termina la gard”, declara aceasta, peste ani.
URMĂRIŢI AICI ÎNREGISTRAREA VIDEO A DECLARAŢIEI ACESTEIA
Fuga Katharinei a avut loc în noaptea dintre 5 și 6 august 1969. Avea rude în Germania de Vest, o bunică în Norvegia și originile ei nu aveau aproape nimic în comun cu RDG. Tatăl era profesor de matematică, iar Katharina mai avea 8 frați. Tânăra a încercat să se împotriveasca sistemului.
Pe altă linie decât sistemul
În timpul practicii la Radio Berlin International, un fel de Deutsche Welle al RDG, ea a susținut vocal mișcările studențești de la Praga, a lansat întrebări critice referitoare la evenimente universitare, astfel că i s-a retras bursa pentru rezultate bune la învățătură. A fost amenințată că, în cazul în care nu își va ține gura, nu va fi demnă de o universitate socialistă.
În 1968, fratele ei a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru instigare împotriva statului și tentativă de fugă din RDG. A fost prins la granița bulgaro-greacă și încarcerat la Dresda. Asta a convins-o că nu mai are ce căuta în acea țară.
În 2015, după 46 de ani, Katherina Weinel, acum Bobzin, a revenit cu câțiva jurnaliști de la Sueddetusche Zeitung în punctul în care a trecut Dunărea spre Iugoslavia. La noi în ţară!
Planul
În 1969, studenta de la Universitatea Humboldt din Berlinul de Est a ales să fugă cu o prietenă, o studentă pe nume Eva. Știa că familia ei urma să fie persecutată, dar părinții și-au îndemnat copiii să încerce să fugă pentru o viață mai bună.. Prietenul Evei, Knut din Erkelenz, Republica Federală Germană, urma să le aștepte la București.
El venea cu mașina din Munchen la București, cele două cu avionul din Berlin-Schonefeld la Budapesta. Din Ungaria, cele două aveau bilete de tren până la București. Din capitala României, cei trei au pornit spre Dunăre. S-au cazat pentru o noapte la un motel din Drobeta Turnu-Severin.
Apoi au ajuns la Orșova. Au fost oprite de o patrulă de grăniceri, care le-a cerut actele. Knut le-a arătat pașaportul vest-german, cele două au invocat scuza că și-au uitat actele în motel. Au scăpat. După puțin timp au coborât din mașină și s-au ascuns între tufișuri. Knut a plecat cu mașina spre Iugoslavia și urma să le aștepte pe malul sârbesc.
S-au antrenat un an pentru trecerea Dunării
Pe malul românesc al Dunării au umflat două roți de cauciuc, le-au legat între ele și s-au uns cu cremă Nivea pentru a reduce efectul rece al apei. S-au antrenat un an ca să fie pregatite să treacă Dunărea înot. Au așteptat lăsarea serii și trecerea tuturor vapoarelor. Apoi s-au aruncat în apă. După o oră au ajuns pe malul sârbesc. După 30 de minute de mers pe jos s-au reîntâlnit cu Knut. Nu au stat mult pe gânduri și au pornit spre granița iugoslavo-austriacă.
Era perioada în care se organizau deplasări cu autocarul pentru vest-germani în Iugoslavia. Au încercat să convingă șoferi să le treacă granița cu autocarul.
Dar niciun șofer din Zagreb nu voia să riște. Până la urmă, două autocare cu englezi i-au ajutat. Fiecare dintre ele s-a ascuns între bagajele autocarelor. Nu au fost observate și au ajuns în Austria. Knut le aștepta cu mașina în prima parcare de după graniță. În Viena au trimis o carte poștală acasă în Jena, cu mesajul: „Salutari de la mătușa Minna”, o codificare pentru „am ajuns cu bine”.
O viaţă nouă
Nu s-au dus în lagărul de refugiați, ci au început o viață nouă în orașul Heidelberg, astfel că asemenea cazuri nu au ajuns niciodată să fie consemnate de autorități.
A fost șocată de multitudinea de posibilități care i se iveau la căutarea unui loc de muncă. De-a lungul timpului nu a fost privată de acuzații de la cetățeni din RDG că ar fi o trădătoare de țară, că a întors spatele unui sistem care oferea tuturor un loc de muncă, o locuință ieftină. A primit o bursă pentru studierea limbilor arabe și s-a mutat cu soțul în Damasc. Au călătorit prin toată lumea, iar peste doar un an ea s-a reîntâlnit cu frații ei Ernst, Fritz și Olaf, care au trecut în Vest tot via Dunăre.
Mama ei și fratele mai mic Peter au ajuns în Vest puțin mai târziu cu ajutorul unui cărăuș profesionist, ceea ce o face mereu să se enerveze când aude de situația de astăzi când cărăușii sunt împroșcați cu noroi și condamnați la închisoare, pe când atunci erau mesageri ai libertății. Astăzi, Katharina trăiește în Erlangen și oferă cursuri gratuite de germană pentru copiii refugiați.
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com
