Sunt mii de români care au plătit cu viaţa sau cu libertatea dorinţa de a fi liberi şi de a nu trăi într-o dictatură, pe vremea comuniştilor.
Trecerea frauduloasă a frontierei şi tentativa de trecere au rămas în toţi anii comunismului infracţiuni grave, cu consecinţe pe termen lung atât pentru cei care comiteau fapta, cât şi pentru familiile lor. Ce riscau cei care încercau să ajungă în libertate, în țări democratice? Nici mai mult, nici mai puțin decât moartea.
Temerarii
Şi totuşi au trecut cu miile „dincolo”. Adică, într-o majoritate covârşitoare, în Iugoslavia, şi alţii în Ungaria şi aiurea, unde au crezut că ar putea avea o şansă de a trece în Occident, pe o cale sau alta: înot, pe jos, pe fâşie, ascunşi în vagoane de tren, în containere, în vapoare, în portbagaje special modificate ale unor autoturisme, cu tractorul, autobuzul sau chiar cu avionul. Au cutezat să o facă, încercând cele ma ingenioase metode. S-au pregătit şi câte doi ani pentru marea trecere.
Pregătirea
Unii înotau, la ştrand, şi câte 20 de bazine, ca să îşi pregătească organismul pentru confruntarea cu capricioasa Dunăre. Alţii îşi pregăteau costume din neopren, alţii îşi confecţionau protecţii din materiale impermeabile, se ungeau cu Revulsin sau chiar untură, unii veneau agăţaţi de câte un cauciuc, alţii salvaţi de bărcile pescarilor sârbi, ba chiar unii au folosit tuburi de oxigen sau butelii de gaz pentru a trece.
Alţii se încumetau să treacă râul Nera, deşi era mai complicat, ei fiind mai uşor de reperat de arma grănicerului pus, nu-i aşa, să apere graniţele patriei cu arma în mână, dar nu de invazia străină, ci de propriii cetăţeni.
Denigrarea
Specifică autorităţilor comuniste nu doar de la noi, ci de oriunde a funcţionat sau funcţionează acest sistem represiv, este denigrarea acelor persoane care au decis să îşi încerce soarta şi să fugă din ţară. Acestea erau tratate ori drept trădători de neam şi de ţară, ori descrise drept pleava societăţii.
Propaganda comunistă nu a vorbit despre emigranți sau refugiați, ci stigmatiza acești oameni drept trădători (ei trădau, în ochii comuniștilor, țara și societatea, fugind).
Ucişi chiar şi pe teritoriul altora
Între stigmatizarea acestor refugiați și crimele de la granițe era o legătură directă. Odată ce declarai oamenii trădători, mai era un singur pas pentru a lupta împotriva lor cu orice mijloace.
Mulţi dintre fugari au fost împuşcaţi pe fâşie şi pe apă (Dunăre, Nera), uneori fiind urmăriţi de grănicerii bine îndoctrinaţi şi aflaţi sub permanenta presiune a comandanţilor lor până în teritoriul ţărilor vecine.
Există cazuri în care frontieriştii au fost ucişi în afara teritoriului României, de grăniceri români (pe unul l-am prezentat deja în cadrul campaniei „Frontieriştii”: „1987. Studentul Gheorghe Leonte, urmărit de grănicer şi ucis în Ungaria! Un caz cu ecou internaţional”). Dar şi ucişi în afara graniţelor României, de grăniceri străini.
Cazul de la malul Nerei
La 31 iulie 1980, în jurul orei 03:30, un soldat din compania Zlatiţa, B.11 grăniceri Moldova Nouă a observat înotând pe râul Nera trei cetăţeni care se îndreptau spre frontiera cu Iugoslavia. A tras şase cartuşe, somându-i, unul dintre frontierişti, speriat, ieşind la mal, ceilalţi doi continuând să înoate.
Crăciunel Vucu nu a avut noroc. Nu a mai ajuns viu pe malul iugoslav. Militarul român a tras alte şapte gloanţe, în plin, rănindu-l mortal. Crăciunel Vucu a murit acolo unde îşi dorea să ajungă viu: pe malul iugoslav.
„La somaţia militarului, numitul Lenghel Vasile a ieşit la mal, iar numiţii Crăciunel Vucu şi Udatu Gheorghe au continuat să înoate către frontieră, fapt ce a determinat pe militar să tragă în plin 7 focuri de armă, rănind mortal pe numitul Crăciunel Vucu, găsit de partea iugoslavă pe malul râului Nera, pe teritoriul acestora”, se arată în raportul aflat în dosarul D 012019 din arhiva CNSAS.
Producerea evenimentului a necesitat însă constituirea unei comisii mixte româno-iugoslave, căci partea iugoslavă a acuzat partea română că a împuşcat fugarul în teritoriul său, transmiţând şi o notă de protest prin Ministerul Afacerilor Externe.
Părţile nu s-au înţeles
În perioada 01-05 august 1980 s-a trecut la cercetarea cazului fără ca părţile să cadă de acord asupra locului unde a fost împuşcat Crăciunel Vucu. „Partea Republicii Socialiste România (RSR) suţine că a fost împuşcat pe teritoriul nostru, iar partea iugoslavă, că a fost împuşcat pe teritoriul lor, situaţie în care se încheie un proces verbal cu hotărârea de a se remite cazul spre rezolvare comisiei mixte româno-iugoslave, care urmează a se întruni în anul 1980, hotărâre ce nu este respectată de partea iugoslavă, recurgând la emiterea unei note de protest prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE)”, se arată în documentul citat.
Împuşcat în cap
O comisie din partea României comuniste a fost trimisă pe teritoriul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, pentru cercetări. Pentru că partea iugoslavă nu a putut fi convinsă că românul nu a fost împuşcat pe teritoriul său, românii încercau să găsească justificări puerile pentru faptul că trupul neînsufleţit al lui Crăciunel Vucu a fost găsit pe jumătate în apă, pe jumătate pe malul Nerei, de partea iugoslavă. Pentru Securitate, lucrurile erau simple: „s-a tras concluzia că numitul Crăciunel Vucu a fost împuşcat pe teritoriul ţării nostre şi nu pe teritoriul R.S.F. Iugoslavia, cadavrul fiind dus pe teritoriul statului vecin fie de curenţii apei care se deplasează cu 1 m/sec., fie că a fost împins de infractorul Udatu Gheorghe care a reuşit să treacă frontiera”.
Crăciunel Vucu a fost împuşcat în cap, în partea stângă, în direcţia de înot, scriu „organele” României comuniste, presupunând că s-a acţionat când a ajuns în dreptul militarului, de parcă singura grijă, când auzea focuri de avertisment, a victimei, era să înoate spre militar.
Militarul, curat ca lacrima
Anchetele, de o parte şi de alta, nu au stins litigiul, partea iugoslavă rămânând la convingerea că militarul român a tras în afara teritoriului românesc (dosar CNSAS D012019, fila 173, Notă raport privind evenimentul din 31.07.1980, din B.11 grăniceri Moldova Nouă).
Desigur, aşa cum era cutuma acelor vremuri de dictatură, cazul a fost cercetat de faţadă şi de organele Procuraturii Timişoara, „care au stabilit că militarul a acţionat conform Decretului 367/1971 referitor la uzul de armă, nereţinând militarului nicio vină”, după cum se arată în documentul citat.
Care e cifra reală a emigraţiei ilegale româneşti?
Până la această oră, nicio instituţie a statului român nu a încercat să pună cap la cap informaţiile privind cifra reală a emigraţiei ilegale româneşti, cu atât mai puţin a celor decedaţi la graniţe, iar informaţiile disparate date publicităţii de presă nu sunt suficiente pentru a da imaginea clară a fenomenului frontierist cu care s-a confruntat România comunistă între 1949 şi 1989.
Cât încă nu este prea târziu, suntem datori cu obţinerea unei cifre apropiate de realitate a cazurilor de fugă şi de tentativă de fugă din România prin trecere frauduloasă a frontierei, cum era denumită acţiunea în perioada comunistă, dar şi a cazurilor de crimă la frontieră. Nu includem în categoria „frontieriştilor” acei cetăţeni români care, reuşind prin diverse mijloace să iasă legal din România şi să ajungă într-un stat occidental, au decis să rămână acolo şi să solicite azil politic. Aceştia nu sunt „frontierişti”, căci nu au trecut ilegal graniţa, riscându-şi libertatea sau chiar viaţa.
Lecţia de istorie care ne lipseşte
Din 1990 încoace, niciunul dintre regimurile la putere în România nu s-a interesat de ei. De parcă n-ar fi fost ai noştri.
Aceasta este o lecţie de istorie care nu a fost predată niciodată în şcolile româneşti. Nimeni nu ştie ce dimensiuni are această tragedie românească despre care nu cred să existe, totuşi, român care să nu fi auzit măcar o vorbă de-a lungul vieţii. Nimeni nu ne-a spus oficial că Dunărea a fost pentru noi, românii, mai mult decât Zidul Berlinului pentru germani. Că şi-a luat un tribut atât de greu în oameni. Că a fost atât speranţă, cât şi cimitir pentru mulţi dintre români. Şi nu numai români!
Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com
