Poliţia din Wiltshire anunţă că echipe de intervenţie au fost trimise la restaurantul Zizzi din localitatea Salisbury, ca urmare a unui incident care implică un individ de circa 30 de ani, relatează presa internaţională.
Salisbury este localitatea în care fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi inconştienţi în faţa unui mall, ei fiind intoxicaţi cu agentul neurotoxic Noviciok.
Pe reţeaua de socializare Twitter circulă deja imagini de la faţa locului. Perimetrul în care se află restaurantul a fost încercuit, iar accesul în zonă restricţionat.
Presa scrie că Serghei Skripal şi fiica sa au luat cina în seara dinaintea intoxicării lor cu Noviciok la acest restaurant din Salisbury.
"La ora actuală, nimic nu indică faptul că ar exista o ameninţare sporită pentru public şi cerem populaţiei să evite zona respectivă şi să respecte măsurile luate în zonă", se arată într-un mesaj al poliţiei din Salisbury, postat pe Facebook.
UPDATE
Poliţia anunţă că în zonă au fost ridicate restricţiile de acces. Echipele de inervenţie au fost chemate la faţa locului la ora 18:20 locală, după ce au apărut semne de îngrijorare în privinţa stării de sănătate a unui bărbat în vârstă de circa 30 de ani. Acesta a fost dus la Salisbury District Hospital şi preluat de personalul medical pentru a-i acorda îngrijiri.
Putem confirma acum că nu există motive de îngrijorare nici pentru sănătatea sa, nici referitor la vreun risc pentru marele public, se arată în comunicatul poliţiei locale.
"Înţelegem că răspunsul nostru iniţial la acest incident ar fi putut părea alarmant, dar sperăm să apreciaţi de ce am avut nevoie de măsuri sporite de precauţie", se mai arată în comunicat.