Fostul spion Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, care se află într-o stare critică după ce au fost otrăviți în oraşul englez Salisbury, vor muri dacă vor fi deconectaţi de la aparate, deoarece nu există un antidot, conform cercetătorului care a ajutat la dezvoltarea gazului neurotoxic care ar fi fost folosit împotriva celor doi, relatează thenational.ae.
Guvernul britanic a susţinut că gazul Novichok, dezvoltat de Uniunea Sovietică, a fost folosit în atacul din 4 martie. Premierul britanic Theresa May a mai spus că este "foarte probabil" ca Moscova să fie responsabilă de tentativa de crimă.
Vladimir Uglev, un om de știință rus care a ajutat la dezvoltarea gazului Novichok ca parte a unui program comandat de ministerul sovietic al Apărării, a declarat publicației rusești The Bell că perspectivele pentru fostul spion şi fiica sa sunt sumbre.
"Dacă Skripal și fiica lui au primit o doză letală de B-1976, C-1976 sau D-1980, atunci, cel mai probabil, vor avea aceeași soartă ca victimele anterioare", a spus el.
"Nu există un antidot pentru acești agenți. Pot spune cu o certitudine de aproape 100% că, dacă Skripal și fiica lui vor fi deconectaţi de la aparate, vor muri, deși acum sunt doar vii din punct de vedere tehnic", a adăugat cercetătorul.
Pe de altă parte, ministrul de externe al Rusiei a amenințat miercuri că se va răzbuna împotriva Marii Britanii pentru "măsuri anti-rusești".
După o întâlnire cu omologul său japonez Taro Kono, Serghei Lavrov a declarat că "dacă guvernul britanic va continua să ia măsuri anti-ruse, vom reveni pe principiul reciprocității".
Lavrov a cerut guvernului britanic să "răspundă calm" împotriva atacului. "În general, nu există nicio îndoială că liderii britanici au ales cu bună știință să submineze relația britanico-rusă", a spus ministrul.
Președintele rus Vladimir Putin a respins acuzațiile privind responsabilitatea Moscovei, catalogându-le drept "prostii". Miercuri, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a declarat că traseul responsabilității atacului "conduce inexorabil înapoi la Kremlin".
Marea Britanie a reacționat la atac prin expulzarea a 23 de diplomați ruși și a familiilor acestora - în jur de 80 de persoane - și a întrerupt și contactele la nivel înalt.
Un purtător de cuvânt al premierului May a declarat că Londra "ia în considerare în mod activ" alte măsuri. Marți, șeful inspectorului chimic al OPCW a declarat că finalizarea analizei de laborator a probelor prelevate în cazul otrăvirii celor doivor dura două până la trei săptămâni
Scandalul a afectat și mai mult relațiile deja agitate ale Rusiei cu mai multe țări occidentale. UE și-a exprimat solidaritatea cu Marea Britanie, iar secretarul american al apărării, Jim Mattis, a sugerat marți că presupusa implicare a Moscovei arată că Rusia a "ales să fie un concurent strategic".
Cu toate acestea, președintele american Donald Trump a ignorat problema când l-a felicitat pe Putin pentru realegerea sa și a propus un summit în "viitorul nu prea îndepărtat".