În colaborare cu Interpolul, Poliţia cipriotă a desfăşurat o operaţiune pe Aeroportul din Larnaka, arestând 11 femei care au sosit ieri din România. La audieri, acestea au recunoscut că au venit în insulă cu scopul de a încheia căsătorii cu cetăţeni din ţări terţe, transmite Sigma, citată de Rador.
„În timpul interogatoriului au recunoscut că au primit o sumă de bani în ţara lor pentru a veni în Cipru. Între 700 şi 1000 de euro, conform mărturiilor pe care le deţinem”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Organele de anchetă caută persoanele care au intermediat încheierea de căsătorii fictive atât în Cipru, cât şi în străinătate.
„În ceea ce priveşte persoanele implicate în ţara de unde provin femeile respective, are loc o colaborare cu autorităţile din această ţară prin Interpol şi autorităţile cipriote”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei.
Din cele 11 femei, 10 au fost trimise înapoi în ţara lor, iar una a fost reţinută întrucât se investighează dacă a fost creierul operaţiunii.
Potrivit informaţiilor obţinute de SIGMA, intermediarii ţintesc persoane aflate în dificultate economică sau care sunt vulnerabile din punct de vedere social. După ce conving aceste persoane, îşi găsesc clienţi – străini din ţări terţe – care doresc să obţină regimul de şedere legală în Cipru şi, în schimbul unei sume adecvate, care ajunge chiar şi la 10.000 de euro, se încheie căsătoria.
Banii sunt împărţiţi între intermediari, care îşi iau partea, şi cetăţenii europeni care acceptă rolul de soţ sau soţie. O astfel de înţelegere este valabilă doi ani, după care se poate cere divorţul. În locuinţa cetăţeanului terţei ţări trebuie să existe şi obiecte personale, precum haine şi alte articole, pentru a fi pregătiţi în eventualitatea unui control. Ca parte a înţelegerii este de asemenea ca soţii să fie mereu gata să se prezinte ca şi cum totul ar fi normal.
Între timp, în Parlamentul de la Nicosia se aşteaptă depunerea textelor de lege revizuite în legătură cu căsătoriile fictive. Comisia Juridică a Parlamentului a aprobat cele trei texte revizuite cu privire la legea referitoare la cetăţenii străini, la legea căsătoriei şi legea uniunii civile pentru aspectele legate de căsătoriile fictive.
Problema căsătoriilor fictive oficiate de anumite primării din Cipru a fost ridicată de autoritățile din România și Portugalia încă din luna februarie, transmite publicația cipriotă Politis, citată de Rador.
România este îngrijorată pentru că femei cu cetăţenie română încheie, în schimbul unor sume de bani, căsătorii în Cipru, deşi sunt deja căsătorite în ţara lor. Aceste femei sunt găsite şi aduse în Cipru de o reţea care se ocupă de toate procedurile necesare unei căsătorii cu cetăţeni din ţări terţe, în principal asiatici şi africani.
Prin căsătorie, cetăţenii din ţări terţe dobândesc regim de şedere ca soţi ai unor cetăţeni europeni, urmând ca apoi aceştia să se instaleze în alte ţări membre UE. Portugalia a identificat mai multe cazuri de acest fel şi din acest motiv a cerut măsuri din partea Nicosiei.
Problema căsătoriilor fictive nu este una nouă, după cum nouă nu este nici acţiunea reţelelor care ar putea folosi „verigi slabe” din anumite primării care par să nu urmeze fidel regulile cu privire la verificarea datelor pe care cetăţenii străini sunt obligaţi să le depună pentru a încheia o căsătorie legală. Ba chiar au fost identificate cazuri în care o femeie, căsătorită în România, a încheiat alte trei căsători cu alte nume în Cipru.
România şi Portugalia, fiecare din motive diferite, au cerut verificări mai stricte şi sistematice asupra căsătoriilor încheiate de cetăţeni europeni cu cetăţeni din ţări terţe.