Joi au fost conduse pe ultimul drum, departe de țară, în Cipru, Livia Florentina Bunea și fiica ei, Elena Natalia, cele două românce căzute victime criminalului în serie, primul din istoria acestei țări, Nikos Metaxas.
Presa cipriotă și nu numai relatează despre înmormântarea celor două, ale cărei costuri au fost suportate de statul cipriot. O decizie care nu trebuie să surprindă: poliția cipriotă poartă o vină imensă în acest dosar, lipsa de reacție în cazul dispariției mai multor femei, toate imigrante ca și Livia Florentina Bunea, neconstituind o problemă majoră pentru aceasta.
Deși mai multe sesizări au fost făcute la poliție, privind dispariția celor două românce, mamă și fiică, la 30 septembrie 2016, poliția nici nu s-a atins de caz, considerând că româncele ar fi părăsit Cipru și ar fi trecut în Ciprul de Nord. Fără absolut nicio bază, poliția a afirmat acest lucru, neverificând măcar la domiciliul celor două dacă existau indicii privind plecarea intempestivă.
Un post de televiziune și insistențele unei cunoștințe de-ale celor două au scos la iveală faptul că poliția a mințit și nu s-a ocupat de dispariția celor două. La domiciliul lor au fost găsite toate bunurile, neexistând nicio dovadă că acestea ar fi părăsit țara.
Mai mult decât atât, în casă domnea o dezordine care trăda faptul că acolo cineva ar fi căutat ceva cu disperare, apartamentul fiind răvășit, și nu într-o dezordine specifică unor persoane mult prea comode.
Abia după descoperirea, în aprilie, a unui cadavru de femeie la o mină abandonată de lângă Nicosia au început să iasă la iveală mai multe crime.
Încet, încet, s-a ajuns și la presupusul criminal, Nikos Metaxas, care treptat și-a recunoscut faptele și a oferit indicii anchetatorilor privind locurile în care a aruncat cadavrele celor cinci femei și două fetițe pe care recunoaște că le-a transformat în victime.
Este primul criminal în serie din istoria acestei țări. Acum se află în arest preventiv, iar mandatul lui este prelungit, pentru ca suspectul să ofere cât mai multe detalii. Există temeri că ar fi mai mult de 7 victime, de aceea cercetările continuă, deși miercuri a fost scos din adâncurile unui lac și cea de-a șaptea victimă, o fetiță de 6 ani, jumătate româncă.
Sierra Graze Seucaliuc, fiica românului Adrian Seucaliuc, din Cipru, și a filipinezei Mary Rose Tiburcio, este ultima dintre victimele recunoscute de Metaxas, alias ”Orestis”, cum se prezenta pe rețelele de socializare.
Locul în care a fost abandonat cadavrul fetiței, fundul unui lac, a fost greu stabilit, deoarece presupusul criminal a oferit informații eronate, judecându-se cu anchetatorii. În cele din urmă s-a decis să spună adevărul, iar rămășițele pământești ale fetiței au putut fi recuperate.
Joi, Livia și Elena, mamă și fiică, primele două victime ale maniacului Nikos Metaxas, au fost înmormântate în satul Arediou, de lângă capitala cipriotă Nicosia. Presa a imortalizat momentul și a relatat pe larg despre acest caz care a șocat întreaga țară.
La ceremoniile funerare au participat rude și cunoștințe de-ale Liviei Florentina Bunea, dar și membri ai echipelor de intervenție și anchetă care au participat la recuperarea cadavrelor celor șapte victime ale lui Nikos Metaxas.
În imagine, o rudă de-ale Liviei și Elenei, care participă la funeralii, prezentată de postul public de radio cipriot.
O altă imagine de la înmormântare, prezentată de cyprus-mail.com.