Vă amintiți de cazul criminalului în serie din Cipru, fostul ofițer de armată, Nikos Metaxas, alias ”Orestis”, căruia i-au căzut victime și trei românce? Anul trecut, la 25 iunie, primea șapte condamnări la închisoare pe viață. Pentru fiecare dintre cele șapte vieți pe care le-a luat și care l-au transformat în primul criminal în serie din istoria Ciprului.
Procurorul general al Republicii Cipru, Costas Clerides, a decis urmărirea penală a 15 poliţişti - agenţi, subofiţeri şi ofiţeri - pentru modul în care au instrumentat dosarul ucigaşului în serie Nikos Metaxas, informează agenția cipriotă CNA.
Clerides a declarat marţi agenţiei de presă cipriote că autoritatea independentă pentru anchetarea reclamaţiilor împotriva poliţiei a numit patru anchetatori care să stabilească dacă poliţia a reacţionat corect după ce în Cipru s-au descoperit cadavrele mai multor femei străine şi ale copiilor lor minori. Iniţial, victimele fuseseră date dispărute; ulterior s-a stabilit că fuseseră ucise de Metaxas.
Raportul autorităţii către procurorul general l-a determinat pe acesta să înceapă procedurile penale împotriva poliţiştilor. Este posibil ca aceştia să se facă vinovaţi de infracţiuni, nu doar de abateri disciplinare, arată concluziile anchetatorilor; Clerides a menţionat neglijenţa în serviciu. Scandalul creat de cazul respectiv a dus deja la demisia şefului poliţiei şi a ministrului justiţiei.
Metaxas, fost căpitan în armată, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat la şapte pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru uciderea premeditată a cinci femei - trei filipineze, o nepaleză şi o româncă - şi a copiilor lor. Una dintre fetițele ucise avea tată romțn. Cadavrele descompuse ale victimelor au fost găsite într-un lac toxic de lângă Nicosia, într-un rezervor şi într-un poligon de tir.
Ucigaşul şi-a recunoscut faptele în mai anul trecut şi a relatat că şi-a început seria de crime în 2016. El şi-a asumat şi uciderea altor două tinere.