La doi ani de la afluxul masiv de refugiați și imigranți, statele Uniunii Europene încă nu au reușit să cadă de acord asupra unui sistem de repartizare a refugiaților, solicitanților de azil și imigranților la nivel comunitar.
Sistemul cotelor obligatorii, decis în urmă cu doi ani, a eșuat deoarece multe din statele membre au refuzat sau au acceptat doar în parte acest plan, în pofida unor hotărâri judecătorești, care-i conferea caracter obligatoriu.
Apelurile la solidaritate europeană lansate de Italia, Grecia, Germania şi alte ţări au fost puţin ascultate. Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, în schimb, alături de alte câteva state, sunt foarte critice față de o repartizare forțată. Cele mai vehemente fiind Ungaria, Polonia şi Cehia.
Din ce în ce mai multe voci se fac auzite de la Bruxelles, referitor la o posibilă decizie de renunţare la cotele obligatorii de refugiaţi.
Potrivit cotidianului The Guardian, președintele Consiliului Europei, Donald Tusk, este pregătit să abandoneze cotele obligatorii, pe care le consideră controversate și ineficiente.
Cotidianul britanic susţine că Donald Tusk le va propune liderilor europeni un termen de șase luni pentru a conveni asupra reformelor sistemului de azil.
La rândul său, Bernd Riegert vine cu detalii de la Bruxelles pentru Deutsche Welle, susţinând că până în iunie 2018, UE ar vrea să fi soluționată această criză a refugiaților. Atunci urmează ca șefii de stat și de guvern ai țărilor UE să ia o decizie pentru a pune capăt disputei, care scindează Uniunea între est și vest.
Președinția prin rotație a UE, deținută în prezent de Estonia, a lansat o nouă propunere. Împreună cu Comisia Europeană, Estonia a prezentat celor 28 de ambasadori la UE o propunere, care prevede un fel de "plan eșalonat", un amestec de acceptări benevole și contribuții financiare obligatorii, scrie Deutsche Welle.
UE ar stabili astfel, în funcție de puterea economică și numărul de locuitori ai țării respective, cota anuală de refugiați, imigranți și solicitanți de azil care s-ar cuveni. Pentru fiecare țară ar urma să se fixeze un "plafon maxim". Împotriva unei atari limitări s-a pronunțat însă până acum, din motive de politcă internă, cancelara Angela Merkel, însărcinată cu afaceri curente.
Prima fază: Dacă un stat membru atinge 90 la sută din capacitatea sa de găzduire a nou-veniților, Comisia UE cere în decurs de 14 zile celorlalți parteneri europeni sprijin constând în personal, ajutoare și bani, pentru statul respectiv. Un astfel de sprijin a fost cel oferit în 2015 și 2016 Greciei, sub forma așa-numitelor "Hotspots", centrele de înregistrare pentru refugiați. Un alt exemplu ar putea fi organizarea de tabere de refugiați și asigurarea unor mijloace de transport. Toate acestea însă urmează a fi acte benevole, fără constrângere.
A doua fază: Dacă un stat membru a atins 150 de procente din capacitatea sa de primire, restul partenerilor UE vor fi chemați să ofere ajutor suplimentar și să preia refugiați și solicitanți de azil.
Măsurile urmează a fi supuse acum deciziei Consiliului UE. Planul va avea mai degrabă un caracter formal, fiindcă relocările obligatorii sunt excluse. Potrivit unui purtător de cuvânt al președinției estoniene a UE, ar urma să existe acorduri benevole între statele care cedează și cele care primesc migranți.
Mai multe detalii, în articolul de la Deutsche Welle.
