Cancelarul german Angela Merkel urmează să ajungă vineri în Statele Unite, pentru prima întâlnire oficială cu preşedintele american Donald Trump. Angela Merkel urma să ajungă la Washington luni seară, dar a dispus amânarea vizitei oficiale din cauza vremii nefavorabile, a comunicat Biroul cancelarului german, citat de publicaţia Die Welt.
Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a confirmat amânarea întrevederii din cauza viscolului care ar urma să aibă loc pe Coasta de Est a SUA. Angela Merkel l-a sunat luni pe Donald Trump, iar cei doi lideri au stabilit reprogramarea întâlnirii vineri, a comunicat Casa Albă.
Timpul nefavorabil pentru zbor nu schimbă nimic însă pe agenda acestei întîlniri. "Angela Merkel şi Donald Trump trebuie să găsească un teren de înţelegere, în joc este viitorul occidentului". Iată o concluzie formulată de cotidianul francez le Monde care analizează miza acestei deplasări la Washington a doamnei Merkel.
La prima vedere, Angela Merkel şi Donald Trump afişează viziuni diferite în privinţa majorităţii dosarelor, printre care cele legate de imigraţie, de comerţul internaţional, de viitorul Uniunii Europene, de acordul nuclear cu Iranul. Cotidianul american USA Today titrează, anunţând vizita, că "Merkel şi Trump, care sunt în dezacord pe toate temele, se întâlnesc în această săptămână".
După alegerea lui Donald Trump în Statele Unite, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, apare ca ultimul apărător puternic al Europei și al alianței trans-atlantice. O spune ziarul new York Times. Problema este, scrie ziarul american, că după 11 ani la putere, Angela Merkel este obosită, și asediată, aparent din toate direcțiile.
Și, cum domnul Trump pledează pentru "America First" și pune la îndoială valoarea alianței NATO, există o presiune suplimentară asupra Germaniei să își asume un rol mai important în securitatea europeană - întotdeauna o chestiune delicată, notează NYT.
Cotidianul francez Le Monde consideră că numai apărarea ar putea fi, pentru moment, subiect consensual, în contextul în care Donald Trump cere Uniunii Europene să mărească bugetele militare iar Berlinul nici nu a aşteptat invitaţia Washington-ului pentru a lua iniţiative în acest sens.
Cum între timp însă Angela Merkel şi-a revizuit politica legată de imigraţie, date fiind şi legislativele din septembrie din Germania, nu acesta riscă să fie dosarul cel mai spinos de pe agenda discuţiilor.
Probabil că doamna Angela Merkel are şi unele intenţii electorale efectuînd această vizită. Ea ar putea cîştiga sempatia unei bune părţi a electoratului dacă demonstrează că este singurul lider occidental capabil să domolească unele "impetuozităţi" ale noului lider de la Casa Albă. Angela Merkel va încerca, de exemplu, să-l convingă pe Trump să nu mai vorbească de rău Uniunea Europeană şi să nu compromită relaţiile comerciale dintre America şi Europa, favorabile ambelor părţi.
Donald Trump, de partea sa, va avea numai de cîştigat dacă va ţine cont de sfaturile doamnei Merkel legate de politica pe care ar trebui să o adopte occidentalii faţă de Rusia şi faţă de Vladimir Putin. Experienţa cancelarei germane în multe privinţe i-ar putea aduce multe clarificări lui Donald Trump, care este departe de a fi un expert în materie de geopolitică internaţională. Într-un fel, Angeka Merkel este un ambasador al întregii Uniuni europene prin efectuarea acestei vizite.
Probabil că în acest moment nici un alt lider european nu are mai multă autoritate şi greutate politică pentru a-l tempera pe Trump în ardorile sale anti-sistem şi pentru a-l convinge că europenii sunt aliaţii naturali ai Americii.