Pentru Apărare, fără număr. Trump propune o creştere cu 54 de miliarde a bugetului, în dauna Departamentului de Stat

28 Feb 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Pentru Apărare, fără număr. Trump propune o creştere cu 54 de miliarde a bugetului, în dauna Departamentului de Stat

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, propune creșterea bugetului pentru Apărare cu 54 de miliarde de dolari începând din anul 2018, o majorare cu 10% față de actualul buget. Propunerea mai vizează şi bugetul pentru infrastructură, iar  pentru asigurarea acestei creșteri urmează să fie diminuate cheltuielile în alte domenii.

Trump vrea să taie masiv fondurile Departamentului de Stat, cele pentru programe de asistență internațională și pentru protecția mediului. 

Donald Trump va ține marţi primul discurs în fața Congresului Statelor Unite. Potrivit unor surse citate de Politico, discursul lui Trump se va axa pe reforma fiscală, întărirea granițelor, reforma sistemului de sănătate și investițiile în infrastructură.    

"Vom face mai mult cu mai puține resurse și vom face guvernul eficient și responsabil', a spus Trump în cdrul unei reuniuni cu guvernatorii. Vorbind despre un buget pentru securitate națională, liderul de la Casa Albă a asigurat la această întâlnire că își va respecta promisiunea de a proteja americanii.

Bugetul pe anul în curs va include o creștere istorică a cheltuielilor Apărării, pentru a  "reconstrui" armata, a insistat Trump.

El a menționat că în discursul pe care-l va susține marți în fața Congresului va vorbi și despre planurile sale privind infrastructura. Trump a subliniat de asemenea că, pe lângă armată și lucrările de infrastructură, va propune o creștere substanțială și a fondurilor alocate siguranței publice.

În timp ce președintele vorbea la întâlnirea cu guvernatorii, un oficial de la Casa Albă a confirmat că bugetul apărării al SUA va fi suplimentat cu circa 54 de miliarde de dolari, sumă ce reprezintă o creștere de aproximativ 9% față de bugetul de anul trecut și va fi obținută prin reducerea bugetelor altor domenii, inclusiv printr-o diminuare considerabilă a ajutoarelor financiare oferite altor state.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră