Lupta cea mai aprigă pe care o duc țările este aceea de procurare a echipamentelor de protecție necesare în lupta contra pandemiei. Cele mai căutate sunt măștile de protecție în special în urma recomandărilor transmise de OMS de a fi purtate de absolut toți oamenii, simptomatici sau asimptomativi, fără probleme medicale sau în categoriile de risc, chiar și cei testați și neconfirmați.
Ministrul german de Interne a acuzat SUA că a confiscat 200,000 de măști ce erau în curs de livrare, fiind în tranzit prin Bangkok. Oficialii francezi au acuzat americanii de supralicitare e prețului măștilor care fuseseră deja comandate în China.
Ambasada SUA din Paris a negat absolut orice implicare în diverse acțiuni de a împiedica țările să procure măștile, dar Casa Albă nu a venit cu nicio declarație oficială.
Ministrul german a precizat că aceste practici sunt o formă modernă de piraterie și că ar trebuie sistate aceste acțiuni ca în Vestul Sălbatic. Chiar dacă ne confruntăm cu o criză globală, trebuie să ne respectăm partenerii.
Aceste acțiuni pun și mai mare presiune pe țările aflate într-o cursă nebună de aprovizionare a spitalelor în condițiile creșterii numărului îmbolnăvirilor. Autoritățile susțin că Europa și SUA ar trebui să-și unească forțele pentru a învinge și a restabili echilibrul economic.
Suspiciunea crește și pe măsură ce autoritățile primesc sprijin din partea Rusiei și Chinei și se întreabă care va fi costul final al gestului de solidaritate.
Primul ministru francez, Edouard Philippe a declarat joi că americanii încearcă prin orice căi să elimine concurența și să reușească să facă rost de măști, chiar supralicitând prețului pe care aceștia îl negociaseră cu furnizorii.
O altă diferență este modalitatea de plată: francezii achită la livrarea mărfii, pe când americanii plătesc cash atunci când se semnează contractul, fără nicio altă verificare. Firmele dornice să obțină profituri imense profitând de pandemie, acceptă aceste practici, a declarat Valerie Precesse, oficial francez.
Pandemia a dus la o luptă continuă a guvernelor, companiilor, ONG-urilor și personelor fizice în a obține atât de necesarele materiale de protecție.
Compania americanp 3M, producător de aparate de ventilație a transmis că respectarea comenzilor primite din Canada și America Latină reprezință un act de umanitate și nu va anula exportul, chiar dacă Trump i-a amenințat cu penalități drastice dacă nu blochează orice scoatere din țară a ventilatoarelor și materialelor de protecție.
Din cauza presiunii în a obține măștile din China, pot apărea tensiuni între țări și anumite amânări pot fi interpretare greșit, a precizat un oficial francez, conform Bloomberg.