Potrivit unui sondaj efectuat de YouGov și preluat de Frankfurter Algemeine Zeitung, la 70 de ani de la înfiinţarea NATO a scăzut simţitor susținerea ţărilor membre ale Uniunii Europene faţă de apartenența la Alianța Nord Atlantică.
Astfel, în Germania, în timp ce în anul 2017 două treimi dintre locuitori susțineau apartenența ţării la NATO, în anul 2019 doar 54% dintre germani își păstrează atitudinea pozitivă față de Alianță.
Acordul cetăţenilor din Marea Britanie a scăzut în aceeaşi perioadă de la 73% la 59%. În Danemarca s-a înregistrat o scădere de la 80% la 70%, iar în Norvegia de la 75% la 66%.
În Statele Unite, în pofida faptului că preşedintele Donald Trump a criticat NATO în mod repetat, susţinerea este relativ stabilă.
În privinţa obligaţiei de a ajuta în cazul unui eventual atac împotriva unui alt stat membru NATO, 57% dintre americani, 66% dintre britanici, 53% dintre francezi şi 58% dintre germani se declară de acord să acorde sprijin în conformitate cu Articolul 5 din Tratat.
În cazul în care se solicită susţinerea unui stat anume, disponibilitatea diferă.
Dacă Turcia ar fi atacată de Rusia, 68% dintre germani ar refuza ajutorul - doar 14% declarându-se de acord.
Atitudinea este, ca principiu, similară în Franța. Astfel, 48% dintre francezi se declară împotriva acordării de ajutor Turciei, doar 18% dintre locuitorii Hexagonului pronunțându-se favorabil.
În Regatul Unit s-a înregistrat o egalitate a opțiunilor pro și contra, respectiv 31%. În Statele Unite 36% s-au pronunțat împotriva susținerii Turciei iar 12%, pentru.
Germanii ar evita să acorde ajutor pentru SUA. În schimb, 54% dintre americani sunt favorabili sprijinirii Germania, doar 15% pronunțându-se împotrivă.