Directorul Institutului Spitalului Universitar din Marsilia (IHU) a acordat un interviu exclusiv revistei Figaro. El explică pe larg „metoda Raoult” și utilizarea clorochinei.
FIGARO MAGAZINE. - Francezii te-au descoperit în timpul acestei pandemii Covid-19. Au întâlnit un mare profesor foarte original și controversat care le-a spus: „Dacă doriți ca această epidemie să ia sfârșit putem ajunge foarte repede acolo”. Totuși, iată-ne si suntem acolo de mult timp.
Didier RAOULT. – Asta nu este pentru ca nu am spus ce am crezut eu că ar trebui să facem. Dar spusele mele nu au fost urmate. China și Coreea de Sud au terminat deja cu Covid-19. Acest lucru nu mă surprinde. Timp de 42 de ani predau același lucru despre bolile infecțioase: trebuie să identificați și să izolați pacienții purtători și să îi tratați cât mai bine cu ceea ce permite știința. În acest sens nu m-am shimbat niciodată. Nu s-a putut sau nu s-a vrut să se testeze numărul maxim de pacienți pentru a-i izola și trata. Rezultatele sunt aici: suntem una dintre cele patru țări în care se înregistrează cele mai multe decese la un milion de locuitori, împreună cu Italia, Spania și Olanda. Ne putem pune întrebări.
Este destul de umilitor pentru o țară care se consideră una dintre cele mai bune din lume în ceea ce privește sănătatea ...
În 2003 după epidemia SARS guvernul m-a însărcinat să raportez despre riscurile epidemiologice și cum să le abordez. Am recomandat atunci reguli ale unei noi politici de sănătate care să poată anticipa mai bine riscurile epidemiologice fiind evident că acestea vor deveni una dintre provocările puternice ale unei lumi interconectate. Am avertizat împotriva riscurilor de a vedea coplesite serviciile de sanatate. Primul lucru de făcut a fost dotarea spitalelor cu centre infecțioase, inclusiv unități de fabricare a testelor, pentru a repera primii pacienți cât mai repede posibil.
F.M: La sfârșitul lunii ianuarie ați sugerat generalizarea tratamentului cu clorochină. Guvernul a urmat sfatul în parte, după multe ezitări, doar pentru cazuri grave. A fost creat un al doilea comitet științific supravegheat de Françoise Barré-Sinoussi, laureat al Premiului Nobel pentru medicină. Și-a dat aprobarea pentru un studiu amplu de evaluare a acestui medicament. Nu este asta baza elementelor metodei științifice?
D.R: Cred că trebuie să înțelegem că atunci când vine vorba de boli infecțioase în Franța există un grup de oameni care obișnuiesc să lucreze într-un anumit mod și care s-au cunoscut în lupta împotriva SIDA acum 30 de ani. Au studiat „randomizat”, adică studii randomizate ale cohortelor foarte mari de pacienți cobai. Acestea sunt studii care pot asigura o marjă de îmbunătățire a anumitor medicamente în cercetarea SIDA sau hepatită C. Dar aceste metodologii specifice nu pot fi transformate în condiție sine qua non a medicinei.
Studiile asupra cohortelor mari sunt pe placul birocraților din domeniul sănătății care au ajuns să creadă că nu se poate decide nimic fără ei. Totuși aș spune că 90% din tratamentele inventate în boli infecțioase nu au dat naștere niciodată unor astfel de studii. Niciodată. Dacă medicamentul ucidea germenul el funcționa. Atunci când evaluarea s-a îndepărtat de teren pentru a deveni o activitate separată susținută de capital semnificativ, s-au pus la punct standarde de verificare din ce în ce mai grele.
Nu ar trebui să găsim garanții împotriva ispitei vindecării minune?
Este adevărat că, pe vremea SIDA, erau oameni bolnavi gata să facă orice pentru a încerca fierturi miraculoase. Dar contextul nu mai este același. Nefericiții care vor muri din cauza coronavirusului, ei nu mai pretind nimic, ei sunt în terapie intensivă. Sper ca Françoise Barré-Sinoussi să nu mă confunde cu acești oameni excentrici care promovează o pudră miraculoasa pentru a trata o boala. Mai simplu spus, doamna Barré-Sinoussi nu este medic, este cercetătoare. Nu suntem pe aceleași planete.
F.M: Nu vi se pare necesar studiul Discovery care este în curs de desfășurare?
D.R: Acesta este un studiu care va ține ocupati oamenii care fac cercetări și nu au idei. Eu sunt în primul rând medic. Un medic are ca regulă să nu facă pacienților săi ceea ce nu ar face copiilor săi. De ce aș fi împiedicat să dau medicamente care sunt singurele care par să funcționeze aici și acum? Am putea realiza mai tarziu un studiu retrospectiv.
F.M: Unde te afli cu evaluarea clorochinei?
D.R: Avem 1.003 de pacienți tratați aici la IHU Mediterana și doar unul a murit. Am publicat un al doilea studiu în urmă cu câteva zile pe 80 de pacienți, a căror încărcatura virală a fost redusă de fiecare dată prin administrarea de clorochină. Și există deja zece țări din lume care recomandă acest medicament ca primă linie.
F.M: Acum zece zile, ai spus că această epidemie a fost destul de banală. Este acesta cuvântul potrivit?
D.R: În fiecare an 2,6 milioane de oameni mor din cauza infecțiilor respiratorii. Deci înainte ca aceste statistici sa se modifice din cauza Covid-19 va trebui să avem răbdare. Este o epidemie care dezvăluie o mulțime de disfuncții care nu sunt deloc banale. Fie că este vorba de fragilitatea sistemelor noastre de sănătate în fața acestui tip de virus sau de anxietățile noastre colective. Nu am vrut niciodată să prezic viitorul în ceea ce privește epidemiile, chiar am scris o carte care să avertizeze împotriva acestei tentații! Deci nu știu dacă acest virus poate dispărea ca multe boli respiratorii odată cu venirea vremii bune sau dimpotrivă, va crește. Pentru moment observ că ucide o majoritate foarte mare a persoanelor în vârstă sau a subiecților fragili. Prin urmare nu este un virus foarte diferit de altele din familia coronavirusurilor.
F.M: La ce nivel evaluați letalitatea acestui virus?
D.R: Toate bolile infecțioase sunt boli ale ecosistemelor. Întotdeauna există interacțiuni extrem de subtile între fiecare organism și mediul în care evoluează. Pe un vapor complet închis, mortalitatea este de 1,7%, iar la începutul epidemiei din Wuhan este de 5% dar în restul Chinei este de 1,2%. Există motive întemeiate de a crede că este în medie la 0,4%.
F.M: Dacă mortalitatea sa este scăzută nu sunteți surprins de contagiozitatea ei?
D.R: Sincer, nu. Nu este nimic anormal. În domeniul medical, dumneavoastră, mass-media și oamenii în general, spuneti o mulțime de povești. Anul trecut, presa a fost obsedată de rujeolă când au existat doar 1.000 de cazuri. Era minuscul. În schimb în estul Congo rujeola a ucis mai mult decât Ebola. Și nimeni nu a vorbit despre rujeola acolo. Deci, ceea ce sperie, ceea ce îi face pe oameni să vorbească nu are uneori nicio legătură cu realitatea.
În fiecare an apar infecții respiratorii iarna. Douăzeci sunt detectate în fiecare an. Acum zece ani le numeam “gripe”. De atunci am aflat că nu e doar gripa deoarece exista patologii respiratorii specifice. Și în plus, anul acesta, am observat mai degrabă absența marilor prădători obișnuiți: gripa și celelalte virusuri respiratorii nu sunt foarte virulente.
F.M: Asta înseamnă că mass-media și politicienii fac prea mult?
D.R: Există această mare lucrare privind cauzele de deces în Statele Unite care arată că terorismul, omuciderile și sinuciderile reprezintă doar 2 până la 3% din cauzele deceselor. Dar, pe de altă parte, cercetarea asupra acestor cauze marginale generează între 15 și 20% din interacțiunile de pe rețelele de socializare si 70% din citările din New York Times și The Guardian, două titluri din presa traditionala. Acest lucru ne arată cât de dificil este pentru mass-media să descrie în mod adecvat situațiile.
În 2009, epidemiologii ne-au spus că gripa H1N1 ar ucide milioane de oameni. Si tuturor ne-a fost teamă ...
Este unul dintre evenimentele care mă fac să nu mai vreau să ma uit la televizor. Și de aceea am scris ultima mea carte: Epidemii: pericole reale și alarme false.
F.M: Nu folosiserăm de mult timp de izolarea, o metodă care ne readuce în Evul Mediu și întrerupe viața economică. Funcționează?
D.R: Adevărul este că nu a funcționat niciodată bine. Suntem bine plasati aici în Marsilia pentru a sti asta. Izolarile au fost practicate aici încă din Evul Mediu timpuriu. În 1884, ne-am izolat ca să oprim holera. Și nu a mers deloc. Puțin mai târziu, am pus în carantină oamenii pentru febra galbenă dar nu a fost contagioasa de la om la om! Cu toate acestea nu am nimic împotriva carantinei biologice. Desigur, trebuie să separați persoanele infectate de cele care nu sunt. Dar sa izolezi persoane infectate care nu stiu ca sunt infectate, cu altele care sunt sanatoase, asta este o metodă bizara. Dacă puneți impreuna oameni dintr-o singură familie și doar unul este infectat puteți fi sigur că, câteva săptămâni mai târziu, toată lumea va fi infectată. Nu aș fi făcut această alegere.
F.M: Ar trebui să ne limitam la gesturi de barieră, cum fac suedezii sau olandezii?
D.R: Nu pot să răspund pentru că, în cele din urmă, deciziile de izolare nu sunt doar medicale, ci sunt politice. Acestea integrează riscul de contagiune, frica populației, funcționarea economiei, gestionarea stocurilor și logistica. Acestea sunt aspecte care se combină și duc la o decizie care îi scapă unui medic. Dar la nivelul meu este foarte clar că este necesar să diagnosticăm pe cei contagioși și să îi separăm de ceilalți. Aceasta este ceea ce facem noi aici.
F.M: În opinia dumneavoastră, există două etape. Izolarea bolnavilor. Și tratarea bolnavilor cu cele mai bune medicamente posibile. Acuzi guvernul că nu a mers în această direcție?
D.R: Din nou, politicienii iau decizii iar istoria ii va judeca. Cu toate acestea, din când în când, liderii politici își permit să intervină în domeniul nostru. În 2009, de exemplu, autoritățile de la acea vreme au considerat că vaccinarea ar trebui să fie forțată prin organizarea ei în corturi sau stadioane. În opinia mea, aceasta ar fi trebuit sa fie responsabilitatea medicilor. De asemenea, nu sunt de acord când medicilor li se interzice prescrierea de medicamente care au fost în circulație de zeci de ani. Nu sunt de acord cu interferența Statului în relația medic-pacient. Este responsabilitatea individuală a medicilor. Este Jurământul lui Hipocrate.
« Până la urmă, medicina este o relație între un medic și un pacient »
Nu este sarlatanie. Deci Executivul trebuie să fie atent să nu facă medicina in locul nostru. Atunci când există un malpraxis medical, când medicul nu a acționat în conformitate cu starea de cunoștințe, este pedepsit. Cât despre mine, dacă mă atacă cineva pentru că am dat hidroxiclorochina dosarul meu in fata Ordinului medicilor va fi beton armat. Nu este vrăjitorie. Știu că s-a vorbit mult despre puterea medicală. În cele din urmă, medicina este o relație între un medic și un pacient. Desigur, în situații de criză, Înalta Autoritate pentru Sănătate oferă recomandări. Dar se oprește acolo.
F.M: În ultimă instanță, ne spuneți că convingerea intimă a medicului este mai bună decât metodologia exhaustivă presupusă pentru a verifica utilizarea unui medicament?
D.R: Convingerea intimă este o expresie care nu-mi place foarte mult. Spun că medicul face tot ce poate, având în vedere starea de cunoștințe. Am inventat o duzină de tratamente în viața mea care sunt în toate cărțile de referință, iar clorochina este un medicament pe care îl cunosc foarte bine. Și inca mai sunt mistere. Crezi că OMS recomandă acupunctura și homeopatia? Nu. Și totuși uneori funcționează. Nu avem idee despre cum putem ajuta oamenii. Uneori îi putem vindeca cu cuvinte bune sau cu placebo. Treaba mea este să încerc să vindec și să spun cu ce încerc. Dacă oamenii mă cred mai mult decât cred autoritățile, nu e problema mea. Credibilitatea este cea a practicienilor.
F.M: Un sondaj recent, publicat de Le Parisien, arată că francezii se tem foarte mult de această boală. Au dreptate?
D.R: Suntem o populație îmbătrânită și ne speriem ușor. Francezii nu sunt ajutați, pentru că supra-mediatizarea îi face să trăiască într-un film de groază permanent, unde ceea ce e cel mai rau ii pandeste întotdeauna după colț. Cu cât sunt mai bogate țările, cu atât sunt mai fricoase. Cea mai optimistă țară este Bangladesh. Cea mai pesimista este adesea Franța.
