Președintele francez s-a adresat francezilor într-un scurt discurs cu privire la situația din Ucraina, la câteva ore după ofensiva militară lansată de Moscova. In spatele președintelui francez au fost arborate steagurile Franței, UE dar și drapelul Ucrainei.
„Franța stă alături de Ucraina. Vreau să salut curajul și determinarea președintelui ucrainean, a poporului ucrainean. Președintele Putin nu a atacat doar Ucraina, ci a decis să efectueze cel mai serios atac asupra păcii, asupra stabilității Europei noastre de zeci de ani. », a spus Macron
«À cet acte de guerre, nous répondrons sans faiblesse, avec sang-froid, détermination et unité» déclare Emmanuel Macron à propos de la guerre en Ukraine pic.twitter.com/MT8qFLlOY6
— CNEWS (@CNEWS) February 24, 2022
„Sancțiunile impuse Rusiei vor fi proporționale cu agresiunea de care se face vinovată”, promite președintele francez, care califică acțiunea Rusiei drept „un act de război”.
„La acest act de război, vom răspunde fără slăbiciune, cu sânge rece. Vom lua decizii rapid. Sancțiunile impuse vor fi proporționale cu agresiunea, atât militar cât și economic".
Evenimentele din această noapte reprezintă un punct de cotitură în istoria Europei. Ele vor avea consecințe profunde și de durată asupra vieților noastre, precum și asupra geopoliticii continentului. Dar le vom putea răspunde împreună”.
„Această alegere deliberată este o încălcare a Cartei Națiunilor Unite. Președintele Putin a decis „să nesocotească suveranitatea europeană”, insistă Emmanuel Macron.
„Vreau să vă spun hotărârea mea de a vă proteja fără încetare (…) și de a lua deciziile necesare”, mai declară presedintele
În aceste ore tulburi când renasc fantomele trecutului (…) să nu renunțăm la nimic din unitatea noastră. »
Sursa: BFMTV