De ambele părți, evocările celui de-al Doilea Război Mondial se înmulțesc pentru a justifica sau a condamna invadarea Ucrainei. Doar o referință istorică sau armă a discreditării geopolitice? se întreaba Le Figaro.
Trebuie să „denazificăm” Ucraina, susține Vladimir Putin, și să o împiedicăm să comită „genocid” în regiunile de limbă rusă. Dimpotrivă, afirmă Volodymyr Zelensky, atacul sângeros asupra Kremlinului este adevăratul „genocid”.
La rândul ei, Uniunea Europeană este clară: șeful statului rus „se comportă ca naziștii”. „Vrea să prevină un genocid, ceea ce este o prostie totală, pentru că este pe cale să comită unul”, a denunţat purtătorul de cuvânt al şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în prima zi a ofensivei ruse.
Cât despre slăbiciunea occidentalilor până în ajunul atacului, are un „miros de Munchen”, potrivit ministrului britanic al Apărării, Ben Wallace. Atâtea cuvinte și expresii care se referă la câmpul lexical al celui de-al Doilea Război Mondial.
„Este un reflex clasic să privești în domeniul tău recent de experiență”, analizează Christophe de Voogd, care predă retorica politică la Sciences Politiques din Paris. „După cel de-al Doilea Război Mondial, nu cunoaștem un asemenea atac de la un stat suveran la altul”.
Referința s-a banalizat. Până la punctul de a fi doar un „punct Godwin”? Acest avocat american a analizat că „cu cât durează mai mult o discuție online, cu atât probabilitatea de a găsi o comparație care să implice naziștii sau Hitler se apropie de 1”. Folosirea de către starul pop Madonna a imaginilor care îi arată pe Vladimir Putin și Adolf Hitler într-un videoclip postat pe Instagram poate sugera, de exemplu, acest lucru.
Un aer inconfundabil al anilor ’30
Dacă istoricii se feresc de comparațiile prea rapide, trebuie să admitem aici că comparația este tulburătoare. În Cehoslovacia, regiunea Sudeților de limbă germană, privită de Hitler pe motivul unității culturale, a fost invadată militar de forțele germane. Înainte de a fi sacrificați când Daladier, președintele Consiliului francez, și Chamberlain, omologul său britanic, au cedat cerințelor Führer-ului prin acordul de la München din 1938. „Punct Godwin sau nu, și chiar dacă Putin cu siguranță nu va deschide lagăre de concentrare, ar trebui să fie de rea-credință pentru a nu vedea relevanța comparației istorice”, argumentează François de Smet, doctor în filozofie la Universitatea Liberă din Bruxelles, autor al cărții Reductio ad Hitlerum: teoria punctului Godwin.
Mai mult, Putin se pretează la joc, impunându-și propria lectură a istoriei în discursul său de recunoaștere a independenței Donbassului. Un proces de narațiune națională caracteristic Kremlinului, subliniază Frédéric Le Moal, specialist în istorie militară și relații internaționale: „Stalin și urmașii săi au făcut din cel de-al Doilea Război Mondial un element structurant al patriotismului rus. Amintiți-vă că 80% din pierderile germanilor sunt opera sovieticilor. În timp ce alianța germano-sovietică este ignorată, desigur.
Limitele unei referințe învechite
Prin „denazificare”, stăpânul de la Kremlin face astfel aluzie la grupuri mici precum batalionul Azov, integrat în Garda Națională a Ucrainei în 2014, care încă defilează cu zvastici? La micropartidele politice ucrainene ultranaționaliste, uneori antisemite, precum coaliția Pravy Sektor sau Svoboda? Sau la diferitele reguli stabilite în regiunile de limbă rusă pentru a impune limba ucraineană? Sau, în sfârșit, părții importante a ucrainenilor care, în timpul celui de-al doilea război mondial, au colaborat cu inamicul? Totuși, aceste elemente sunt folosite de propaganda rusă, care folosește termeni „grotești” pentru a califica autoritățile ucrainene: „Poate majoritatea rușilor să creadă cu adevărat în ineptitudinea unui „Zelenski nazist”?
De partea Occidentului, dacă comparația este istoric „legitimă”, un punct îl surprinde totuși pe Christophe deVoogd. De ce să ne uităm pe partea germană pentru a-l califica pe Putin, când un alt dictator, din aceeași țară, a procedat la fel? În septembrie 1939, la ordinul lui Stalin și în baza unui acord secret cu Hitler, armata rusă a ocupat partea de est a Poloniei. În noiembrie 1939, Stalin a atacat Finlanda și, la sfârșitul unui război de câteva luni, a cucerit o provincie de acolo. Tot în iunie 1940, armata rusă a anexat cele trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
Mai ales că în discursul său din 21 februarie, „Putin însuși a preluat discursul măreției URSS pe vremea lui Stalin”, își amintește profesorul de retorică. Această părtinire, Christophe de Voogd o explică printr-o „asimetrie” în opera memoriei: „Comunismul nu a avut niciodată „Nürnberg” al său”.
Descalificare definitivă
În contextul războiului din Ucraina, comparatia cu Hitler se transformă totuși într-o armă formidabilă de discredit geopolitic. „Nazificarea adversarului este degradarea supremă. Pentru că nu discutăm cu naziștii”, argumentează Frédéric Le Moal. Există, însă, pericolul unui punct de neîntoarcere. „A compara direct la extrem înseamnă a-ți asuma riscul de a închide orice discuție, avertizează François de Smet. Odată ce ai etichetat adversarul ca fiind Hitler, este mai dificil să faci publicul să accepte că vrei să faci o înțelegere cu diavolul.”
Duminică, 27 februarie, președintele ucrainean a cerut astfel secretarului general al ONU „să califice acțiunile și declarațiile rusești drept genocid al poporului ucrainean”. „Cuvintele nu mai înseamnă nimic”, se plânge Frédéric Le Moal. Putin nu a pulverizat orașe, nu a dezlănțuit masacre etnice la scară largă. Din punct de vedere strict militar, când cunoaștem brutalitatea șefului Kremlinului și felul în care rușii conduc războiul - l-am văzut bine în Cecenia -, suntem încă într-un război de intensitate redusă”. Folosirea acestor termeni extrem de puternici, detașarea lor de sensul lor, este „extrem de gravă” din punctul de vedere al unui istoric, unde fiecare cuvânt are greutatea lui și consecințele lui.
sursa: Le Figaro
