Ancheta cu privire la exploziile de la Beirut include ipoteza unei intervenţii externe, anunţă preşedintele Michel Aoun

08 Aug 2020 | scris de A.V.
Ancheta cu privire la exploziile de la Beirut include ipoteza unei intervenţii externe, anunţă preşedintele Michel Aoun

O anchetă cu privire la exploziile de marţi seara în portul Beirut urmează să stabilească dacă această catastrofă a fost cauzată de neglijenţă, dacă este accidentală sau dacă a avut loc în urma unei acţiuni externe, a anunţat preşedintele libanez Michel Aoun, scrie vineri presa locală, relatează Reuters.

”Cauza nu a fost încă stabilită. Există posibilitatea unui amestec extern, precum o rachetă, o bombă sau alt mijloc”, a declarat şeful statului libanez, citat de mai multe publicaţii.

Aceste declaraţii au fost confirmate de către preşedinţie.

Investigațiile se desfășoare la trei niveluri

Michel Aoun a precizat că investigaţiile cu privire la exploziile de marţi, soldate cu cel puţin 154 de morţi, se desfăşoară la trei niveluri.

”În primul rând, cum a intrat materialul exploziv şi (cum) a fost depozitat (...), în al doilea rând, explozia este rezultatul unei neglijenţe sau unui accident (...) şi, în al treilea rând, posibilitatea să existe un amestec extern”, a declarat Aoun.

Este prima oară când un oficial libanez evocă o pistă externă în dosar. Autorităţile au afirmat până acum că explozia a fost cauzată de un incendiu într-un uriaş depozit de nitrat de amoniu.

Michel Aoun a respins totodată orice anchetă internaţională - evocată de către preşedintele francez Emmanuel Macron în cursul unei vizite la Beirut, joi - apreciind că acest lucru nu ar face decât să ”dilueze adevărul”.

PROCURATURA MILITARĂ EVOCĂ MATERIALE INFLAMABILE ŞI FITILE

Şeful statului libanez, în vârstă de 85 de ani, a precizat că i-a cerut ”personal”, joi, omologului său francez, pe care l-a primit la palatul prezidenţial, ”să ne furnizeze imagini aeriene pentru ca să putem stabili dacă au existat avioane în spaţiul (aerian) sau rachete” în momentul exploziei, marţi.

”Dacă aceste imagini nu sunt disponibile de la francezi, le vom cere altor ţări”, a declarat Michel Aoun, criticat în mod violent de populaţie, care denunţă incompetenţa şi corupţia autorităţilor.

În afară de nitratul de amoniu - o substanţă explozivă -, procuratura militară a evocat, într-un comunicat, prezenţa unor ”materiale puternic inflamabile şi fitiluri lente”.

Preşedintele libanez a apreciat, de asemenea, că este necesară revederea unui regim politic ”paralizat”, la o zi după vizita omologului său francez Emmanuel Macron, care i-a îndemnat pe conducători ”să schimbe sistemul”.

”Ne confruntăm cu o revizuire a sistemului nostru bazat pe consens, pentru că este paralizat şi nu permite să se ia decizii care să fie aplicate rapid. Ele trebuie să fie consensuale şi să treacă prin mai multe autorităţi”, a apreciat preşedintele, extrem de dur criticat de o mare parte a opiniei publice libaneze, şi criticat şi mai dur după exploziile de la Beirut.

Alte stiri din Externe

Ultima oră