O angajată a Ambasadei Germaniei din Liban a murit în urma exploziei produse în zona portuară din Beirut, a anunţat joi ministrul german de Externe, Heiko Maas.
"Temerile noastre s-au confirmat. O angajată a Ambasadei germane din Beirut şi-a pierdut viaţa în urma exploziei", a declarat joi Heiko Mass, fără a oferi detalii despre persoana decedată, scrie Mediafax, care citează N-TV.de.
"Toţi angajaţii misiunii diplomatice sunt îndureraţi de pierderea colegei", a precizat ministrul german de Externe.
În cadrul eforturilor internaţionale de asistenţă umanitară, armata germană a trimis o unitate mobilă de terapie intensivă la Beirut.
Potrivit celui mai recen bilanţ, cel puţin 145 de persoane au murit, iar alte aproximativ 5.000 au fost rănite în urma exploziei produse în zona portuară din Beirut.