Medicul Constantin Caracaș descrie, în Topografia Valahiei, edificiul băilor din București. Băile aparțin unor „antreprenori” care iau bani de la fiecare client. Așadar, accesul într-o baie nu poate fi decât limitat. Totuși, o parte a populației Bucureștiului folosește serviciile băilor pentru că înaintea curățeniei se află desfătarea, înaintea igienei se află plăcerea.
În încăperi mici și strâmte, un amestec de saună și baie, 10-12 trupuri sunt îmbăiate deodată de către băieși. Există însă camere pentru femei și camere pentru bărbați. Mai întâi se freacă membrele cu o gevrea, apoi se spală tot corpul cu „mult săpun” și, în sfârșit, îi vine rândul și capului. Apa rece și caldă înlătură săpunul și ține trupul în amorțire două-trei ore. Clienții se bucură de întâlnire chefuind în sala de îmbrăcare ceasuri bune, cu lăutari, cu gustări, cu băutură.
Încăperile mici, lumea multă, aburii fierbinți, mirosurile trupurilor și ale rufelor puse la uscat fac ca atmosfera să devină foarte repede „puturoasă”. În plus, băieșii nu acordă atenție curățeniei: cearșafuri neschimbate, cârpe ce trec de la un client la altul, pânzeturi îmbâcsite, maladii contagioase propagate cu ușurință.
Scopul unei astfel de băi este „desfătarea și moliciunea asiatică”, nicidecum „curățenia trupului”, pur și simplu „fiindcă nu se păzește curățenia cuvenită la așternuturi și la rufe”. Un alt pericol important sunt bolile venerice, băile fiind percepute, cel puțin în Occident, ca un important factor de contagiune, motiv de a fi ocolite.
Totuși, băi există: baia cea veche de lângă Mitropolie, ceea ce presupune că tot pe lângă Mitropolie mai e o baie, care se alimentează din Dâmbovița; baia de la Curtea Veche; baia de pe Podul Calicilor; feredeie pomenite prin orașele moldave. Dacă ținem cont de apropierea de lumea otomană, unde baia face parte dintr-un ritual obligatoriu, am putea spune că băile, atât de prezente, mai ales în cele două capitale, unde se tot perindă turcii-otomani, le sunt destinate; totuși, de ele profită atât băștinașii, cât și diferiții „călători”, curioși și avizi de a scrie despre o așa invenție.
Mahalagii din București asociază baia cu prostituția. A merge la baie este perceput în epocă ca a săvârși ceva imoral, a te deda desfrâului. O mahalagioaică cumsecade n-ar trece niciodată pragul unui astfel de stabiliment, chiar de ar ști că nu se mai spală până la sfârșitul zilelor ei.
Iar când unele dintre ele îndrăznesc totuși să se aventureze, scandalul e gata: la trecuta lună noiembrie 10, întâmplându-se nevasta lui a merge la baie cu alte cadâne, îmbrăcată și ea în căefir turcesc, ca să să îmbăieze, numitul Aldea s-au întâmpinat pă pod cu dânsa”. Zurbalâcu-i gata! Soțul își revendică soția, turcii – clienții băii – o vor pentru ei, și până la urmă trebuie să intervină aga. (Fragment din romanul "Patimă şi desfătare" de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu http://www.humanitas.ro/humanitas/patim%C4%83-%C8%99i-desf%C4%83tare )
